CURS VALUTAR

Războiul penal de la București explodează în Europa

1 comentariu / 396 vizualizări / 3 aprilie 2019

Nu numai în România, ci pe întregul continent s-a declanșat neoficial bătălia electorală. Care este mai dură decât oricând. Există politicieni care doresc o Europă unită prin mai multă integrare și mai puțină suveranitate a națiunilor, există politicieni care văd o Europă a națiunilor în interiorul Uniunii și există și politicieni, din ce în ce mai mulți, care vor ieșirea statelor pe care le reprezintă din UE. Peste acest război crâncen al doctrinelor, al strategiilor, al politicilor, se suprapune o concurență acerbă între principalele națiuni europene, dar și un război mocnit între nucleul dur și statele de la periferie. Iar cazul Laurei Codruța Kovesi încinge spiritele până la paroxism.
Pentru toți cei aflați în tranșeele europene, pentru toți politicienii care-și afirmă diverse puncte de vedere, încercând să câștige astfel cât mai mult electorat pentru europarlamentare, uriașul scandal din jurul Laurei Codruța Kovesi se transformă, după caz, într-o mană cerească sau într-un casus belli. Iar România este prinsă la mijloc.
Împinsă spre vârful ierarhiei parchetelor europene, în special de către Germania, care s-a spălat pe mâini de propriul candidat, susținută pe față de Popularii Europeni, dar pe cale de a fi spulberată în propria țară, Laura Codruța Kovesi, transformată în dronă, se deplasează pe o gheață extrem de subțire, chiar în timp ce redactez această analiză. Ea poate fi literalmente spulberată ca procuror, libertatea ei poate fi pusă între paranteze sau, dimpotrivă, ea poate fi înălțată ca un Luceafăr pe cerul înstelat al Uniunii Europene.
În aceste condiții este de înțeles de ce e scos la vedere întregul arsenal propagandistic al celor care în străinătate o susțin pe Kovesi, în timp ce alți reprezentanți UE, din păcate în majoritate români, se revoltă împotriva intervenției brutale a primilor în administarea Justiției din țara noastră.
Și astfel ajungem în situația în care mai mulți europarlamentari, dar și oficiali ai statului român să li se adreseze, bătându-le obrazul pentru practicarea dublului standard, mai marilor Uniunii Europene. Sunt vizați Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, Manfred Weber, liderul grupului PPE, Guy Verhofstadt, liderul ALDE, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas. Și mai sunt și alții, deveniți ținte ale celor care susțin că procuratura din România nu trebuie să devină un teren de exerciții politice atunci când anchetează o persoană, fie aceasta chiar și fostul șef DNA. Se pune o infernală presiune pe procurorii Secției speciale de investigare a magistraților, dar și pe Curtea de Casație și Justiție, care chiar astăzi judecă contestația Laurei Codruța Kovesi împotriva controlului judiciar de 60 de zile. Și tot acum a fost montată în Comisia Europeană o analiză asupra modului în care este respectat statul de drept în România. Nu sunt greu de imaginat concluziile cu care se va solda respectiva analiză.
În raport cu mai marii Europei, pozițiile ferme adoptate de câțiva români curajoși – Călin Popescu Tăriceanu, Viorica Dăncilă, Norica Nicolai, Renate Weber – reprezintă un gest eroic, care însă s-ar putea dovedi total inutil în fața tăvălugului generat de Germania și susținut și amplificat de alte state europene.
Totul se întâmplă chiar azi. Azi, când s-ar putea să aflăm cum ne mai umilește Uniunea Europeană sub influența nucleului dur. Azi, când s-ar putea să aflăm dacă Justiția din România poate funcționa firesc legată la ochi, surdă în fața oricărui bruiaj, judecând exclusiv în baza literei și spiritului legii, fără a se lăsa influențată de nimeni. Este pur și simplu un examen de foc. Prin care trece nu doar Justiția de la București. Ci și națiunea română. Indiferent însă cum se va sfârși acest război de etapă, o lecție ar trebui să învățăm toți. De câte ori externalizăm războiaiele noastre interne, de câte ori mergem și ne plângem la Înalta Poartă, nu ne putem aștepta la altceva decât la umilințe. Suntem tratați așa cum ne tratăm noi înșine. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Ce să comentăm? Avem o justiție independentă făcută în stradă sau de paraziți de la Bruxelles. Culme independenței

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *