Am ales pentru sfârşitul anului acest subiect. Şi nu întâmplător. În definitiv, în 2015, s-a vorbit mai mult decât oricând despre „sistem”. Şi despre rolul din ce în ce mai important pe care „sistemul” îl joacă. Iar SRI şi SIE sunt părţi componente, extrem de importante, ale „sistemului. Ei bine, între cele două instituţii se poartă un război tăcut, dar extrem de dur. Care, în 2016, poate genera efecte perverse la nivelul societăţii şi clasei politice.
Nu am de gând să mă opresc acum la un articol jegos pe care l-am citit, zilele trecute, în presă noastră pe cale de a se scufunda. Decât cel mult pentru a semnala că autorul, aflat în slujba SIE, cu rang de acoperit, deplângea starea financiară a instituţiei. Incapacitatea SIE de a-şi plăti corespunzător spionii. Şi semnala un fenomen ciudat. Şi anume că spionii renunţă la slujba lor. O fi adevărat? Înclin să cred că nu. Şi că, mai degrabă, articolul respectiv constituie una dintre nenumăratele reglări de conturi între SRI şi SIE.
Dar ce conturi ar trebui reglate? Pentru a răspunde acestei întrebări, voi prezenta câteva cifre. În 2016, SRI primeşte un buget oficial de 400 de milioane de euro. În timp ce SIE, doar de 60 de milioane de euro. Aceste cifre spun extrem de mult. Care va să zică, pentru conducătorii României, supravegherea propriilor cetăţeni, precum şi a teroriştilor interni este de şase ori mai importantă decât spionajul şi supravegherea teroriştilor externi care, într-un fel sau altul, ar putea afecta România. Acest raport este cu totul şi cu totul răsturnat dacă facem o comparaţie cu oricare alt stat democratic al lumii. El ne arată, fără dubiu, că trăim într-un stat cvasi – totalitar. În care democraţia este doar enunţată, nu şi întrupată.
Securitatea internă germană, la o populaţie de 88 de milioane de locuitori, nu de 20 de milioane cum are România, beneficiază doar de 200 de milioane de euro. De două ori mai puţin decât SRI-ul românesc. Şi asta în condiţiile în care, cred că nu există nici un dubiu în acest sens, Germania se confruntă cu pericole interne, inclusiv legate de terorism, infinit mai mari decât România. Să luăm un alt exemplu. Franţa. În Franţa, serviciului intern, omolog al SRI, i se alocă doar 250 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care toată lumea ştie cu ce provocări s-a confruntat Franţa în 2015.
Să vedem care sunt raporturile în cele două state, Germania şi Franţa, în ceea ce priveşte sumele alocate de la buget celor două servicii, intern şi extern. În Germania, serviciului extern, aşa cum este firesc, îi este alocată o sumă dublă în comparaţie cu cea alocată serviciului intern. Respectiv 400 de milioane de euro. Şi exact la fel se petrec lucrurile şi în ceea ce priveşte serviciul extern francez. Acesta primeşte 500 de milioane de euro, exact dublu bugetului serviciului secret intern.
În România, spionajului intern, respectiv SRI-ului, i se alocă de 6,6 ori mai mulţi bani decât spionajului extern, respectiv SIE. Această uriaşă diferenţă ne indică două simptome ale bolii grave de care suferă România. Prima este obsesia supravegherii propriilor cetăţeni. Cea de-a doua este neglijarea Serviciului Extern de Informaţii care ar putea aduce, dacă ar fi bine finanţat, mari avantaje României, în planul securităţii, în plan militar, în plan economic, ca să nu mai vorbim de lupta împotriva terorismului. Un terorism care mai degrabă vine din afară în România, decât este generat în limitele graniţelor naţionale.
Evident, în aceste cifre nu sunt incluse societăţile acoperite ale SRI, care deţin o pondere periculos de semnificativă în economia acestui stat. Şi care sunt generatoare de concurenţă neloială şi de corupţie instituţionalizată. Societăţile comerciale acoperite care constituie cea mai elocventă dovadă a faptului că cel mai important serviciu secret al României s-a privatizat, atât sub aspect instituţional, cât şi individual. Şi, evident, are mijloacele specifice de a menţine în funcţiune un număr uriaş de ONG-uri şi de colaboratori acoperiţi de funcţii, în celelalte ONG-uri, care nu aparţin SRI. Dacă societăţile acoperite alterează mediul economic, ONG-urile acoperite afectează grav mediul civic.
În calculele de mai sus nu intră nenumăratele imobile cu care, an de an, este înzestrat Serviciul Român de Informaţii. Care dispune, între altele, de un palat la Olăneşti, construit pentru Nicolae Ceauşescu, şi de unul dintre cele mai mari hoteluri de pe litoral.
Într-o lume care stă să explodeze, chiar la graniţele României, în condiţiile declanşării celui de-al Treilea Război Mondial, despre care mulţi vorbesc la prezent şi nu la timpul viitor, cred că răsturnarea raporturilor dintre SRI şi SIE reprezintă, cu adevărat, un pericol grav la adresa siguranţei naţionale. (Sorin Roșca Stănescu)