Reacția fulger a lui Klaus Iohannis. A stins incendiul din PNL?
0 comentarii / 1360 vizualizări / 10 iulie 2019
Înainte de a exploda literalmente și de a degenera situația din PNL în conflictul deschis declanșat între Ludovic Orban și Rareș Bogdan, a intervenit marți, în forță, pe post de pompier, președintele Klaus Iohannis. Iar la Vila Lac situația a fost tranșată. Dacă nu definitiv, cel puțin parțial. Războiul nu s-a încheiat, dar s-a atenuat și amânat. Ce s-a întâmplat acolo și a rămas până în prezent necunoscut sau neînțeles de opinia publică?
Rareș Bogdan a sosit ultimul. Cu două minute mai devreme decât ora programată. La 17.00 fără două minute. Președintele Klaus Iohannis a declanșat dialogul abia după sosirea acestuia. Pe care l-a întâmpinat din nou cu apelativul „number one”. A fost pentru prima dată când fața lui Ludovic Orban s-a lungit. A existat o parte a acestei dezbateri despre care s-a convenit că ar putea fi prezentată presei la ieșire. Și o altă parte, secretă. Dar care sunt secretele?
Primul – și, după părerea mea, secretul cu cea mai mare greutate – e la vedere, dar din păcate sunt puțini cei care l-au sesizat. La câțiva ani buni de la așa-zisa fuziune, în prag de alegeri prezidențiale, cele două foste partide sunt ca apa și uleiul. Și se separă imediat după ce sunt din nou și din nou amestecate. Ca dovadă, liderii PNL au comis involuntar o imensă prostie. Au comunicat că din delegația care s-a întâlint cu președintele Klaus Iohannis au făcut parte cinci membri ai fostui PNL și cinci membri ai fostului PDL. Rareș Bogdan, din mai multe puncte de vedere, ieșea din schemă. Pentru că el nu face parte din niciunul din fostele două partide. În viitor, dacă lucrurile continuă la fel, delegațiile vor fi alcătuite din trei părți, nu din două. A treia parte fiind reprezentată de noii veniți, pe lângă „number one”.
A doua caracteristică a prezenței insolite a lui Rareș Bogdan este că a fost singurul care practic nu face parte din conducerea PNL. Cum adică? Klaus Iohannis s-a întâlnit cu vârful vârfului, jumate peneliști, jumate pedeliști, dar a făcut-o în prezența unui personaj, Rareș Bogdan, care nu are absolut nicio funcție de conducere? Ei bine, s-a întâmplat. Am primit cu toții pe această cale un dublu semnal, pe care eu unul îl descifrez chiar acum. Principalul mobil al convocării la Cotroceni a staff-ului PNL era chiar Rareș Bogdan și atacurile împotriva acestuia, generate de Ludovic Orban. Numai că, înțelept, președintele Klaus Iohannis a dorit să camufleze adevăratul scop al întâlnirii și aparent să sugereze că ținta a fost exclusiv electorală. Legată de alegerile prezidențiale. Când, de fapt, întâlnirea a fost precipitată de scandalul intern din PNL, care risca și încă riscă să-l lase pe Iohannis fără vehicul electoral.
Invitarea acolo a lui Rareș Bogdan, făcută de Klaus Iohannis și nu de Ludovic Orban, demontează minciuna insinuată de încă liderul PNL, cum că președintele e supărat pe „number one”. Iar Klaus Iohannis a demonstrat că lucrurile nu stau așa. Ci dimpotrivă. Dar de ce a făcut-o? A urmărit doar să asaneze un conflict? Nicidecum. El se bazează în mare măsură pe Rareș Bogdan în campania electorală care urmează să fie declanșată în luna octombrie. Mai există însă un semnal, pe care obligatoriu trebuie să-l punem la inventar.
În definitiv, președintele putea să încerce o conciliere discretă. La care să participe doar cei doi protagoniști principali ai conflictului. A ales o altă cale. Intermediară. La jumătatea drumului. Ceea ce i-a permis să amestece cărțile. Să-l introducă cât se poate de oficial pe Rareș Bogdan printre cei mai importanți lideri ai partidului. Deși astăzi nu are nicio funcție. Dar asta înseamnă că mâine va avea. Și dacă nu s-a anunțat oficial că Ludovic Orban renunță la a-și asuma printr-o dronă, Violeta Alexandru, șefia PNL București, atunci înseamnă că lui Rareș Bogdan i se rezervă altă poziție. Încă și mai importantă. De natură să-i legitimeze rolul de primă voce în campania electorală prezidențială. Și care ar putea fi această funcție? Mă gândesc logic că nu poate fi decât cea de prim-vicepreședinte PNL responsabil cu strategiile politice. Deci a doua poziție, practic, după Ludovic Orban. Este o concluzie logică. Dacă greșesc, să cadă păcatul asupra mea. Dacă nu greșesc, atunci putem intui și deznodământul războiului dintre Ludovic Orban și Rareș Bogdan.
Iar acest deznodământ pe care-l putem intui mai este generat și de o altă împrejurare. Se știe că în luna martie a anului trecut, Ludovic Orban a profitat de faptul că staff-ul PNL urma să decidă susținerea lui Klaus Iohannis în campania electorală prezidențială și s-a lipit și el la pachet, ca timbrul de scrisoare, supunând în viteză încă o decizie PNL. Și anume ca el însuși să fie susținut pentru funcția de prim-ministru. Prin urmare, Ludovic Orban s-a cerut insistent și oficial într-un tandem. Un tandem între Klaus Iohannis, care e pe locul întâi la favorabilitate pentru funcția prezidențială, și Ludovc Orban, care este de patru ori sub scorul partidului. O piatră de moară pentru președinte, dar o mare oportunitate și o plasă de siguranță pentru Ludovic Orban. Ei bine, acest tandem a fost spulberat ieri de președintele Klaus Iohannis. Nu va fi niciun tandem.
Dovada că așa stau lucrurile este char răspunsul lui Ludovic Orban, de la ieșirea de la Vila Lac, la o întrebare pertinentă pusă de un ziarist. Chestionat dacă cei doi vor merge sau nu în tandem, lui Orban i s-a mai lungit încă o dată fața și a răspuns sec și mohorât că acum nu se pune problema decât a alegerilor prezidențiale. Adio tandem. Ceea ce înseamnă că se bucură de tot mai puțin credit prezidențial.
Și mai poate fi trasă încă o concluzie. Lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban i-a oferit la un moment dat mărul otrăvit. Cea mai mare și mai importantă organizație PNL din țară, care face cât câteva județe, Bucureștiul, dar în condițiile în care în Capitală PNL nu a făcut decât 14%. Plasându-se pe locul trei. După USR și după PSD. Un deficit aproape cu neputință de recuperat în scurtul răstimp care a rămas până la alegerile locale. Iar un eșec al lui Rareș Bogdan ar fi constituit pentru acesta un handicap. Rareș Bogdan însă a decis să se lupte cu eroism. Să încerce să facă față acestui examen herculian. Asumându-și cu mult curaj toate riscurile. Ceea ce l-a dat peste cap pe Orban. Temându-se că din nou steaua liberală va reuși, și-a retras parșiv angajamentul luat, i-a tras lui Rareș Bucureștiul de sub picioare și și-a instalat drona la conducere. Iar Rareș Bogdan a ieșit câștigat. De două ori. O dată pentru că nu a mai fost nevoit să muște din mărul otrăvit și a doua oară pentru că va fi instalat într-o poziție din care-l va putea spulbera pe Ludivic Orban, după previzibilul eșec de la localele din București.
Și încă ceva nu s-a văzut. Nu s-a văzut faptul că delegația PNL invitată de Klaus Iohannis la Vila Lac era extrem de divizată. Unii dintre componenți fiind alături de Rareș Bogdan. Alții lăsând impresia că sunt alături de „number one” și jucând în realitate la două capete. Eventual chiar la șantaj.
Klaus Iohannis a intervenit cu repeziciune și aparent a stins incendiul. Dar nu este așa. Incendiul din PNL mocnește și se va dezlănțui din nou. Amenințându-i rezultatul la alegerile prezidențiale. Și tocmai de aceea, înțelegând perfect situația, Iohannis a recurs la stratagema care i-a prins bine la europarlamentare. Și aceasta este ultima veste de la Vila Lac. Simultan cu prezidențialele, va fi organizat și un referendum pentru schimbarea Constituției. Dacă a mers de două ori, o dată la Băsescu și o dată la Iohannis, poate că prestidigitația mai merge încă o dată. Dând buzna pentru a ucide balaurul corupției, poporul muncitor îl va vota și pe Klaus Iohannis, inițatorul referendumului. Ar fi o contrabalansare a situației dezastruoase din PNL. (Sorin Roșca Stănescu)
Comenteaza