Cartea a patra a Pentateuhului – prima parte a Bibliei, poartă denumirea de Numeri şi s-ar traduce „numărători” sau în limbaj contemporan „recensăminte”, deoarece sunt istorisite trei asemenea evenimente, două sub Moise şi unul sub regele David. Primul recensământ efectuat la începutul călătoriei prin pustie – în Sinai şi al doilea de la sfârşitul exodului – lângă Ierihon sunt relatate ca fiind „plăcute lui Dumnezeu”. Motivele numărătorilor în acea epocă erau legate de cunoaşterea numărului credincioşilor şi de împărţirea pământurilor în Ţara Făgăduinţei, asocierea dintre recensământ şi realocarea loturilor de pământ fiind şi astăzi actuală în unele ţări precum Siria. Numărarea implica un ritual de purificare şi chiar plata unei taxe „pentru răscumpărarea sufletului”, „ca să nu vină nici o nenorocire asupra lor în timpul număratului”. La fel ca darea legilor pe table de piatră, recensământul se repetă, dacă poporul a căzut în păcat şi ratează darul primit.

Cel de-al treilea recensământ, cel al lui David, este considerat un păcat greu, osânda fiind gravă, chiar dacă Dumnezeu îi permite lui David să aleagă dintre trei pedepse: „foamete în ţară şapte ani, să fugi trei luni de vrăşmaşii tăi şi ei să te urmărească sau timp de trei zile să fie ciumă în ţara ta”. David alege ciuma de trei zile şi 70.000 de oameni mor. În sine, recensământul nu este reprobabil, căci, altfel, şi primele două numărători, cele ale lui Moise, ar fi fost pedepsite. Păcatul lui David a constat în faptul că a declanşat recensământul la îndemnul vrăjmaşului: „Atunci s-a sculat satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărarea israeliţilor”.

Lăsându-se ispitit, David a atras pedeapsa divină asupra lui Israel. Motivele păcatului lui David pot fi găsite în pericolul pierderii moştenirii primite şi în caracterul militar al recensământului, David numărând „bărbaţi vârstnici, buni de război”. Cele două motive se subsumează unui al treilea: dacă recensământul era eminamente un act religios, în cazul lui David, scopul a fost economic şi politic.

Povestea nouă: conducătorii jefuiesc, poporul plăteşte

Recensământul nu este bun sau rău, binecuvântat sau blestemat, felul lui depinde de scopul pentru care este realizat, ca, de altfel, toate faptele oamenilor. În plus, scopul nu scuză mijloacele, chiar dacă astăzi zicerea machiavelică este frecvent invocată ca o adevărată cale de conduită în viaţă, care vedem unde ne-a adus.

Recensământul prin care tocmai am trecut, bâlbâit şi contestat, va rămâne incert în ceea ce priveşte iniţiatorul. Scopul e sigur, de a obţine informaţii economice şi de a le folosi politic. Prin deducţie, cele două certitudini ar putea elucida şi misterul iniţiatorului. Caracterul privat al acestui recensământ este neîndoielnic, beneficiară fiind garnitura politică aflată la putere, cu obiectivul de a folosi bazele de date pentru câştigarea următoarelor alegeri, în combinaţie directă cu următoarea mişcare pe care speră să o impună României, reorganizarea teritorială. Având informaţii detaliate şi la zi şi generând o situaţie electorală inedită prin desenarea unei noi structuri administrative teritoriale, se creează posibilitatea unui imens furt. Cei care conduc jocul vor putea introduce în sistem, în etape, atâtea furăciuni câte au nevoie pentru a răsturna în favoarea lor realitatea electorală: mituirea directă a alegătorului cunoscut ca dispus să se vândă; adăugarea în urne de buletine false ale unor persoane reale, dar neprezentate la vot; trucarea proceselor verbale; denaturarea algoritmului de calcul al rezultatului final. Orice dovadă a furtului va putea fi lesne pusă pe seama imperfecţiunilor „inerente” noii structuri electorale teritoriale şi, la nevoie, pe haosul „firesc” creat de prima folosire a listelor electorale şi a disfuncţionalităţilor proaspetelor structuri organizatorice ale birourilor electorale locale. Dacă se va ajunge cumva în instanţă şi dacă printr-o minune adevărul ar ieşi la iveală, după ani şi ani de judecată, va fi prea târziu, căci puterea politică câştigătoare îşi va fi consumat poftele. Va fi guvernat îndeajuns ca să-şi regenereze capacitatea de a fura şi alegerile următoare.

Recensăminte sau alegeri, aceleaşi furtişaguri. (Valentin Nicolau)