Ultimele zile au adus pe scena politică evenimente de neimaginat acum cîteva săptămîni, în măsură să producă o confuzie puternică în rîndurile multor observatori, legate de relația dintre Traian Băsescu și presupusul său pupil, Mihai Ungureanu. În loc să se confrunte cu necazuri din partea opoziției, noul premier ia scatoalce grele peste ceafă exact de la promotorul său, suficient cît să te întrebi care o fi adevărata natură a relației celor doi și dacă nu cumva ne scapă tuturor ceva în legătură cu asta.

Mihai Ungureanu nu a fost lovit peste degete de la învestire pînă acum de către opoziție, dar a început să încaseze lovituri zdravene de unde nu se aștepta nimeni, respectiv de la cel care l-a numit în funcție.
Reamintim că la doar două zile după ce noul premier anunța la TVR că nu se pune problema unei majorări de salarii, dar că se gîndește serios la reducerea CAS, a ieșit președintele cu un discurs în care spune exact pe dos. Stupoare maximă pe toată linia. Ca să fie sigură lumea că nu altceva a vrut să spună, șeful statului revine cu un amănunt și mai năprasnic, anume că majorarea de salarii putea fi făcută, la o adică, încă din ianuarie.

Același Băsescu o laudă pe Elena Udrea, cel mai eficient absorbant de fonduri europene din guvern, la cîteva zile după ce Ungureanu îi dăduse blondei peste nas în chestiunea bazinelor de înot preconizate de ministerul Dezvoltării. ”Nu suntem o țară de înotători” spunea MRU, fiind nu doar critic, ci și sarcastic. Și cu cine? Cu cea mai ”sacră” persoană a guvernării Boc.

Același Băsescu îl supune și unei umilințe maxime pe MRU, declarînd la PRO TV, ieri, că noul premier a fost un fel de soluție de avarie, pentru că adevăratele variante, o serie de tehnocrați de prestigiu, au refuzat pe bandă rulantă. Astfel că a trebuit să recurgă la unul de mîna a doua, pare să sune mesajul subliminal al președintelui, în aceste condiții.

Același Băsescu anunță că a rupt relațiile cu „imorala” OMV Petrom, exact cînd opinia publică află că firma austriacă e principalul susținător financiar al familiei Ungureanu.

Și același Băsescu introduce brusc o nuanță importantă în tabloul carierei politice a noului premier: ”Pentru a fi candidat la preşedinţie, să spunem chiar independent, Ungureanu trebuie să reuşească ca premier (…) Ar fi foarte greu să ai un eşec ca prim-ministru şi pe urmă să vrei să candidezi la prezidenţiale”.
Asta, exact cînd toată presa portocalie făcuse o obsesie din a-l prezenta din zori pînă seara pe MRU drept viitor președinte.

Să o spunem din capul locului: este total ieșită din comun o asemenea evoluție a unei relații presupus strînse între două personaje politice, de tip tată-fiu, în doar 3-4 săptămîni de la promovarea pupilului.

Conflicte președinte-premier au tot fost, dar niciunul atît de rapid, ca să nu mai vorbim că doar tandemul Iliescu-Năstase a mai putut fi suspectat de o asemenea legătură strînsă, înaintea numirii celui de al doilea ca premier. Or, se știe, Năstase a început să aibă divergențe mai severe cu Iliescu abia după vreo doi ani de mandat.

Este, dacă vreți, o diferența similară celei dintre o palmă dată soției după 5 ani de căsnicie și una altoită la starea civilă, imediat după ce s-a pronunțat ”Da”-ul de rigoare.

Cum a fost posibil așa ceva? Care să fie explicația diferențelor atît de mari între președinte și premier, și care nu sunt rezolvate discret, prin discuții bărbătești, ci prin spălarea rufelor în discursuri în fața parlamentului ori în interviuri?

Nu știm și probabil că adevărul riguros nu va fi aflat prea curînd.

Dar, ne-am permite să formulăm două ipoteze.

Una este aceea că MRU nu e nici pe departe candidatul ales de Băsescu. Ci un candidat ”crescut” și promovat de aceleași forțe care l-au dus și pe Băsescu spre putere. E vorba de SIE, serviciul în care actualul președinte activează ca ofițer acoperit, conform dezvăluirilor făcute acum cîțiva ani de fostul șef al statului, Emil Constantinescu.

În acest caz, relația nu e tată-fiu, ci frate mai mare-frate mai mic. O relație în care lupul tînăr știe cu precizie că are rolul desemnat de a lua locul celui bătrîn, față de care nu are nicio obligație, astfel că nici nu simte nevoia să se manifeste obedient. Ba chiar, nu ezită să îl muște în locurile sensibile, precum Elena Udrea, de dragul consolidării brandului propriu.
În acest caz, atacurile lui Băsescu sunt expresia unei furii reale a acestuia și anunță o răceală crescîndă în perioada imediat următoare. Una sterilă, însă, pentru că tătucul SIE e prea puternic ca să fie deranjat în proiectele sale.

O a doua variantă ar fi ca Ungureanu să fi fost, întradevăr, ales de Băsescu, dar nu a rezistat prea mult înainte de a-și da în petic, din cauza caracterului său ultra-arogant despre care suspect de mulți au făcut vorbire după învestirea ca premier.
În acest al doilea caz, s-ar putea ca palmele după ceafă ale lui Băsescu să își atingă scopul, iar MRU să devină, pe viitor, mult mai supus și mai umil. Acest lucru va fi, însă, repede sesizat de către opinia publică, iar tînărul politician va pierde exact în punctul cel mai vulnerabil, adică la imagine, pentru că statutul de umil vasal băsescian nu prea l-a ajutat nici pe Boc să se creioneze ca adevărat bărbat politic. Pierzînd Ungureanu, va pierde și PDL, ca partid care speră ca prestația noului premier să îi salte procentele pînă la alegeri.

Dacă, dimpotrivă, MRU nu dă doi bani pe avertismentele cotroceniste și merge pe aceeași linie, pînă în toamnă vom avea mai mult ca sigur o frumusețe de conflict între palate.

Problema este că, încurajați de ieșirile prezidențiale din ultimele zile, o serie de lideri ai PDL vor începe mai mult ca sigur să atace și ei poziția premierului, mai ales că democrat-liberalii care au fost miniștri nu au digerat nici pe departe plăcinta umilinței.

Ceea ce e comun tuturor variantelor de mai sus e paguba de imagine produsă actualei puteri, în ansamblu, de noul conflict președinte-premier. Unul care nu trebuia să se producă în acest moment, nici măcar în forme mai blînde, darmite în cea pe care am putut-o constata cu toții în ultima săptămînă.

Spre norocul PDL și al lui Băsescu, opoziția de la noi pare mai interesată de fițele Oanei Mizil decît de devoalarea publică a conflictului dintre palate, cel mai rapid și cu perspectiva de a deveni cel mai tăios din istoria post-decembristă. (Bogdan Tiberiu Iacob)