CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Remember: Romania lui Caragiale, dupa 11 septembrie 2001

0 comentarii / 1201 vizualizări / 14 septembrie 2009

De cîte ori au loc evenimente planetare, mica Românie lasă impresia că e gata să facă orice pentru a-și primi dreptul la o porție din tortul celebrității. La moartea prințesei Diana, băbuțe din cele mai sărmane cătune ori mahalale se înghesuiau să aprindă lumînări de sufletul femeii, chit că habar n-aveau cine fusese și de ce murise. La moartea lui Michael Jackson pînă și intelectualii de soi ai patriei, cu Pleșu și Patapievici în frunte, s-au luat la harță pe tema a fost sau n-a fost (vorba lui Porumboiu) un geniu al popului? Cît despre ce a urmat, la noi, după 11 septembrie 2001, să ne reamintim, pe scurt, în rîndurile de mai jos. Merită…World Trade Center a picat înaintea vizitei lui GhinIon IliescuPare o poantă, dar nu e: World Trade Center s-a prăbușit exact cînd GhinIon Iliescu se pregătea să îl viziteze, în cadrul unei vizite oficiale la ONU. În marțea catastrofei, șeful secţiunii I a SPP, colonelul Ionel Tănase, şi doi angajaţi ai Administraţiei prezidenţiale ar fi trebuit să viziteze clădirea pentru a pune la punct amănuntele legate de vizita președintelui. Nu au mai apucat să intre, din fericire pentru ei. Mai apoi, evenimentele din România lui 11 septembrie 2001 au debutat în forță în cel mai neaoș stil mioritic: profund îngrijorată de căderea turnurilor, conducerea statului a tras, în aceași seară, un CSAT de pomină, la Cotroceni. Și, pentru că nu te joci cu teroriștii care loviseră la 10.000 de kilometri distanță, paza Palatului Cotroceni a fost dublată. Ofiţerii SPP au fost dotaţi cu armament de luptă şi cu măşti de gaze. Nici o maşină nu a mai putut intra în curtea interioară a Palatului Cotroceni, accesul fiind blocat de o pancardă pe care scria: „Zonă de protecţie. Acces interzis”. Restaurantul MacDonalds a arborat steagurile în bernă, aeroporturile s-au umplut de arabi care se buluceau spre țările de origine, speriați de posibile represalii, iar bisericile s-au umplut de credincioși dornici să aprindă o lumînare pentru sufletele americanilor răpuși, dar asta numai pînă plecau carele de reportaj ale televiziunilor. După care, lăcașele de cult se goleau, și ele, instantaneu. SRI și afacerile lui Bin Laden în RomâniaEfectele atentatului s-au văzut, din plin, tot mai mult, în zilele care au urmat, multe, desigur, în același stil caragialesc care ne caracterizează dintotdeauna. Falimentarul complex World Trade Center București a scos capul din noianul de datorii plătite din buznarul contribuabilului român pentru a condamna, într-un comunicat oficial, atacul terorist „ce aduce atingere semnificațiilor de civilizație, progres și democrație economică la nivel planetar” și pentru a se solidariza cu omologul new-yorkez din care mai rămăsese doar molozul. SRI s-a grăbit să dea asigurări, printr-un comunicat, că, da, o fi România paradisul afacerilor arăbești, dar Bin Laden precis nu are afaceri aici. Nici el, nici familia lui. În schimb, Vadim Tudor și-a adus aminte, brusc, că SPP a antrenat ilegal luptători Hamas în pădurea Brănești, provocînd un scandal național de proporții. Liderul PRM avea surse „solide” de informații: deputatul Dănuț Săulea, cel trimis în judecată zilele trecute pentru o șpagă babană de 50.000 de euro. Alt „atentat”: incendiu în bucătăria PSDPartidele politice nu au stat, nici ele, cu mîinile în sîn: președintele PNL, Valeriu Stoica, a cerut, de la tribuna Camerei Deputaților, exact ca in povestea cu drobul de sare, reintroducerea pedepsei cu moartea pentru actele teroriste săvîrșite pe teritoriul României. ” Atunci cînd victimele unui atentat sînt estimate la mii de oameni, acel atentat devine un act de război, a arătat președintele PNL, or, „în timp de război pedeapsa cu moartea este admisă”. PSD, în schimb, s-a confruntat cu probleme mult mai severe: la vreo trei zile după 11 septembrie a luat foc bucătăria partidului, de la sediul din Kiseleff, și asta taman cînd liderii comemorau de zor atentatul la nunta fiului lui Dan Matei Agathon. Imediat s-a făcut legătura cu faptul că sediul fusese, cîndva, ambasada Irakului lui Saddam Hussein. Din fericire, ancheta condusă de Cozmin Gușă a relevat că vina fusese a teroristelor -bucătărese, care produseseră un scurt-circuit. Au existat și victime colaterale: incendiul a afumat portretele lui Iliescu și Năstase, de pe pereții clădirii și a distrus o combină frigorifică. „Atentat” și la avionul lui GeoanăRăstimp, Geoană, pe atunci ministru de Externe, avea parte de propriile emoții: plecat spre Polonia, la o întîlnire cu președintele Kwasniewki, pesedistul a trebuit să se întoarcă pe aeroport, pentru că se defectase o ștergătoare de parbriz a avionului de tip Gallaxy, proprietatea lui Țiriac. Insuficient convins că nu e mîna lui Bin Laden la mijloc, Geoană a refuzat categoric să mai meargă în Polonia. Nici polițiștii nu s-au simțit prea bine: în momentul atentatului, Comisia de apărare a Senatului dezbătea de zor pachetul de legi privind statutul polițiștilor. În urma evenimentului din 11 septembrie, însă, membrii comisiei au apreciat că trebuie reconsiderat sistemul de securitate internă, astfel că dezbaterile au fost amînate pe termen nedefinit. Ce legătură putea fi între hoții de buzunare din 331 și dărîmarea WTC numai Garcea ar fi putut să spună…Atentat cu un avion japonez la Mall-ul din VitanSă nu vă închipuiți că lumea artistică a scăpat mai ieftin, însă. În săptămîna atentatului, la București se pregătea grandioasa premieră a super-producției „Pearl Harbor”. Ghinion, însă: din cîte idei existau pe lume, promotorii filmului au ales-o pe cea mai neinspirată. Mai exact, pe fațada Mall-ului unde se proiecta filmul, fusese amenajată o machetă a unui avion japonez care intră în cupola clădirii. Evident, a trebuit lăsat totul baltă, ca să nu interpreteze cine știe cum americanii…Nici economia nu a dus-o mai bine: imediat după atentat, Guvernul a hotărît să pună pe butuci industria de apărare, premierul Adrian Năstase explicînd, sec: „războaiele de astăzi nu se mai poartă cu kalașnikov-ul, cu antrenarea întregii populații, ci cu un Boeing care intră într-o clădire”. Drept pentru care Ministerul Apărării a decis să nu mai cumpere din România nici 5% din dotările sale. Asta nu a împiedicat ministerul să ceară, rapid, o suplimentare uriașă a bugetului său, pe motiv că nu e pregătit să susțină SUA într-un eventual război contra terorismului. Trecuseră vreo trei zile de la atentat, abia…Iliescu și „Amazing grace”A existat și o parte bună: Ion Iliescu și Adrian Năstase au reușit să lase deoparte, pentru scurt timp, dihonia dintre ei și să cînte, umăr la umăr, „Bless the Lord/Oh, my soul!” și „Amazing grace”, la Centrul Cultural American, chestie care a smuls lacrimi însărcinatului cu afaceri al ambasadei americane, Susan Johnson. Și, cam tot în aceeași perioadă, Iliescu s-a reconciliat cu dumnezeirea, decretînd, public, la un seminar internațional din Iași, că el nu a fost niciodată ateu. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998