CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Replica lui Videanu: atac la soacra lui ”Bula” Ponta

0 comentarii / 1564 vizualizări / 24 septembrie 2012

Democrat-liberalul Adriean Videanu l-a numit, azi, „domnul Bulă” pe premierul Victor Ponta, despre care a spus că este „un personaj politic jalnic”, iar dacă vrea să îl vadă pe „hoţul hoţilor” să se uite în oglindă.

Videanu a precizat, după şedinţa BPN al PDL, că eşecul privatizării Oltchim este rezultatul „incompetenţei” guvernului Ponta şi l-a criticat pe premier, asemănându-l pe acesta cu „un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă”.
„Acest personaj politic jalnic care este Victor Ponta, pe care aş vrea să-l asemăn cu un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă… Domnul Ponta acţionează în politică şi în actul guvernamental după principiile şi valorile personajului nostru naţional, domnul Bulă”, a arătat Videanu, conform Mediafax. El a mai spus despre Victor Ponta că „minte cum respiră” şi este „mitomanul naţional”.
„Acest domn care minte cum respiră a spus că o să facă publice deciziile lui Videanu la Hidroelectrica. Nu a făcut acest lucru. Dacă vrea să vadă hoţul hoţilor, în fiecare dimineaţă, domnul Ponta are şansa să se uite în oglindă „, a mai spus Adriean Videanu.
El a arătat că, în timp ce unii au avut mătuşi, Victor Ponta „are o soacră care e foarte bine ancorată în business”.
„Eu niciodată nu am avut nimic de ascuns legat de business-ul pe care l-am avut. Am fost unul dintre politicienii care am avut totul la vedere”, a adăugat Adriean Videanu.

El a precizat că PDL cere de urgenţă demisia guvernului Ponta pentru a nu continua cu decizii care să distrugă întreaga economie românească.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998