CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ristea Priboi cumpără ziare cu brațul

0 comentarii / 1815 vizualizări / 6 august 2009

La o azvârlitură de băț de strada Elefterie din buricul Bucureștilor, adastă pe trotuar, lângă un mic supermarket, un chioșc de ziare care are cel puțin un client fidel, de ani și ani de zile. E vorba de un bărbat ceva mai bătrân la față decât l-ar recomanda buletinul, putând trece, să zicem, drept un bătrânel pașnic. În fiecare dimineață, pe la orele 8,30, bătrânelul cărunt, cu mustață stufoasă, îmbrăcat în trening, trece pe la chioșc și cumpără toate ziarele, un braț întreg, plecând, apoi, spre viloiul unde locuiește, aflat la doi pași de reședința familiei Șerban Huidu, și din a cărui curte, în general, nu se iese decât cu Jeepul, pentru a le citi în liniște. Privindu-l, nu ai zice că, până nu demult, când mergea agale spre chioșcul de ziare, el se afla, din punctul de vedere al presei, al procurorilor ori al clasei politice, exilat prin tot felul de țări străine, de la Siria și Liban până la Namibia. Și că a fost nevoie de un NUP, acum vreun an, în dosarele în care era anchetat, pentru ca blândul domn Ristea Priboi, temutul securist de odinioară, să poată merge liniștit și prin alte zone ale bătrânei capitale, nu doar până la chioșcul de ziare și înapoi.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998