Risul curcilor: Basescu isi acuza propria fiica pentru caderea de imagine
0 comentarii / 2410 vizualizări / 24 iulie 2012
În goana după justificări pentru prăbușirea în sondaje, a sa și a PDL, în ultimii doi ani, președintele suspendat nu ezită să o arunce în față pînă și pe propria sa fiică, Elena Băsescu, despre care sugerează că i-a produs prejudicii de imagine prin erorile sale.
Concret, într-un interviu apărut azi în România liberă, Băsescu trece în revistă factorii care au dus la scăderea popularității fostei puteri, începînd cu refuzul PDL de a-și însuși anumite criterii de integritate propuse de Monica Macovei.
Alt factor important a fost corupția unor membri ai PDL, care au fost și arestați, ”Iar de suferit n-au suferit numai cei corupţi, dar a suferit o cădere de credibilitate tot partidul. PDL nu poate să spună că numai criza i-a făcut să piardă atât de drastic alegerile locale. Şi, în acelaşi timp, nici eu nu pot spune că numai din cauza crizei am avut o cădere atât de mare în încrederea populaţiei. Pentru că PDL a fost lipit de mine prin geneza lui şi toţi mi-au reproşat şi mie situaţiile de corupţie din PDL”.
Și în continuarea frazei de mai sus, urmează bomba prezidențială: ”Toţi am plătit un cost pentru comportamentul în neregulă al PDL. Sigur, la mine mai adăugaţi şi EBA”.
Va să zică, președintele suspendat, care nu are nicio legătură – nu-i așa? – cu ascensiunea politică a fiicei sale, acuză azi că prin comportamentul acesteia, el a suferit prejudicii de imagine. Urmează la rînd, cumva, Maria Băsescu? (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza