CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Risul curcilor: Crin, mai absent din Parlament decit arestatul Voicu

0 comentarii / 2063 vizualizări / 8 martie 2011

Deși președintele liberal, l-am numit pe Crin Antonescu, este știut drept un chiulangiu prolific, dacă luăm la bani mărunți activitatea sa parlamentară, pe parcursul actualului mandat, observăm, totuși, că senatorul PNL a reușit să depășească un prag de-a dreptul inimaginabil.

Mai precis, potrivit unei analize realizate de Institutul de Politici Publice, Antonescu conduce autoritar topul celor mai rari la vedere senatori, cu o rată a absenței de 98,5%, el devansându-l, țineți-vă bine, chiar și pe controversatul pesedist Cătălin Voicu, care are totuși, o scuză, el aflîndu-se în spatele gratiilor de aproape un an și, prin urmare, aflat în imposibilitatea de a își îndeplini atribuțiile profesionale, la Senat.

Topul senatorilor chiulangii
Antonescu ocupă ultima poziție, 137, cu o prezență de numai 1,5%, aproape jumătate din prezența arestatului Voicu, aflat pe 136, cu 2,9%. Fostul ministru pedelist al Apărării, Mihai Stănișoară, este următorul chiulangiu din top, cu o absență de 91,9%. Devansat doar milimetric de Stănișoară, se află mogulul Dan Voiculescu, cel care urcă pe podium cu o absență de 91,5%, de pe locul 134.

Opoziția conduce detașat topul chiulului la Cameră
La Camera Deputaților, topul chiulangiilor este condus de pesedistul Doru-Claudian Frunzulică, el ocupând locul 331 în top. Social-democratul este secondat de un colegul pesedist, Bogdan Niculescu Duvăz, care ocupă locul 329 în topul absențelor. Podiumul deputaților chiulangii este completat de liberalul Nini Săpunaru care nu a reușit încă, la Camera Deputaților, să atingă ”împlinirile” șefului său pe line de partid, Crin Antonescu, de la Senat.

Tot neamțul e culmea seriozității
La polul opus, în ceea ce privește prezența în câmpul activității parlamentare, se află alesul Forumului Democrat al Germanilor din România, deputatul Ovidiu Victor Ganț, semn că proverbiala seriozitate a germanilor poate fi întîlnită și în Parlamentul României. Ganț conduce autoritar topul aleșilor sârguincioși cu o prezență de nu mai puțin 99,5%. Menționăm că, la Senat, cel mai prezent parlamentar este pedelistul David Gheorghe, cu o prezență de 96,8%. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998