CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Risul curcilor: Iohannis si CSAT-ul de primavara

2 comentarii / 4697 vizualizări / 5 februarie 2015

Probabil cel mai tare comunicat de presă din toate timpurile a sosit azi, de la Palatul Cotroceni, într-un moment fierbinte, în care principalul serviciu secret al țării e supus unei salve de acuzații extrem de grave de către un fost înalt demnitar al statului, la scurt timp după misterioasa demisie a directorului instituției.

Pornind, probabil, de la faptul că președintele României a fost criticat în mai multe rînduri, în ultima perioadă, că tace nepermis pe tema sus pomenită, dată fiind fișa postului său, comunicatul Administrației Prezidențiale sună cam așa:

”În această dimineață, a avut loc, la Palatul Cotroceni, o întâlnire a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Victor Ponta. Principala temă de discuție a fost ordinea de zi a viitoarei ședințe a CSAT, care va avea loc, conform procedurilor legale, în această primăvară”.

Cum ar spune un mucalit, în această primăvară, dar niciun minut mai tîrziu.

Dincolo de formularea năucitoare, comunicatul nici măcar nu respectă regulamentul de funcționare al CSAT, care spune, la art.1, că ”Pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării – denumit în continuare Consiliu – se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau de câte ori este necesar”.

Or, primul trimestru al anului este de la 1 ianuarie la 31 martie, în timp ce primăvara este între 1 martie și 31 mai.
Comentariile sunt, credem noi, de prisos. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. […] Sursa: inpolitics.ro […]

  2. Sunt oameni care nu-l agreaza pe seful Statului Roman si cauta sa invenineze,deliberat, atmosfera de conducere si ded lucru a acestia.Terminati!!!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998