CURS VALUTAR

România în cleștele americano-iranian

3 comentarii / 3483 vizualizări / 5 ianuarie 2020

Neoficial, între Statele Unite și Iran s-a declanșat un război. Acest război, după toate probabilitățile, nu se va purta nici pe teritoriul Statelor Unite și nici pe teritoriul Iranului. Ci în altă parte. Pentru moment, în Irak și în Kenya. Și cine știe unde va mai fi el transferat? E important însă să ne punem întrebarea unde este prinsă România în acest război. Și ce are de făcut.
Putem începe foarte bine cu sfârșitul. România este unul dintre cei mai fideli aliați ai Statelor Unite. Aceasta este linia politicii externe de la București, susținută consecvent de toate forțele politice semnificative. În consecință, și România este expusă războiului nedeclarat, dar declanșat de Washington împotriva Iranului și războiului Teheranului împotriva Statelor Unite. Care a fost anunțat sub forma unui jurământ ferm. Vom avea de făcut față, alături de partenerii americani, tuturor provocărilor care decurg din această situație. Dar aceasta este doar o consecință a unei stări de fapt schițate în linii foarte generale. Care este însă situația de fapt?
Acest conflict în forma lui abruptă de război nedeclarat, dar totuși declanșat, are la bază o decizie luată zilele trecute de președintele Donald Trump. Prin această decizie, s-a dat ordin Pentagonului să lovească printr-un atac cu dronă un grup de militari iranieni aflați pe teritoriul Irakului. A unui stat vecin, în care forțele iraniene au acționat constant atât în timpul dominației lui Saddam Hussein cât și ulterior, pe tot parcursul staționării în Irak a trupelor americane și ale formațiunilor militare aliate. În urma acestui atac cu dronă a fost ucis împreună cu alți militari generalul iranian Qassem Soleimani, o legendă vie a Teheranului. Acesta a fost șeful forțelor de elită ale Iranului Quds și a răspuns de toate operațiunile externe, nu puține, desfășurate de Teheran în statele învecinate. El a fost perceput de autoritățile din Statele Unite drept un adversar deosebit de periculos. Aparent, atacul cu drone este justificat de activitatea anterioară a generalului Soleimani, care a adus prejudicii semnificative Statelor Unite. În realitate, originea acestui atac, care a declanșat războiul dintre Iran și Statele Unite poate avea, așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori în istorie, o cu totul altă cauză. De natură politică.
Asaltul democraților asupra republicanilor lui Donald Trump, acuzațiile care i se aduc președintelui american și posibilitatea ca el să fie demis în urma investigației parlamentare și penale, pot fi de natură să creeze un efect pervers. Un război între Statele Unite și Iran este de natură să strângă rândurile la Washington și să unească din nou o națiune divizată. De aceea este irațional să excludem teza conform căreia atacul ucigaș îndreptat împotriva unei persoane percepute drept erou la Teheran este deliberat și are la bază nu criterii de strategie militară, cât mai degrabă o strategie politică. Dar, așa cum se întâmpă de obicei, adevărul din această perspectivă va fi aflat mult mai târziu. Pentru moment, este război. Iranul susține că acest război a fost declanșat de către Statele Unite. Firește, Statele Unite dezmint această acuzație. Dar se pregătesc intens. Mii de militari americani, care nici nu s-au întors bine din Irak în urma unei decizii luate anul trecut de Donald Trump, parcurg astăzi traseul invers. Ambasada Statelor Unite din Bagdad precum și toate bazele militare sunt întărite și păzite cu strășnicie. La fel se întâmpă și în ceea ce privește bazele militare ale României din Irak, dar, din motive diplomatice sau cine știe, poate de altă natură, despre aceasta se vorbește mai puțin. Cetățenii americani și români sunt chemați de urgență în țară. fiind atenționați că se află în pericol pe teritoriul irakian.
Se așteaptă așadar o contralovitură în forță a Iranului pe teritoriul Irakului. Probabil în baza unor informații obținute de agenții secreți. Sau prin alte mijloace, inclusiv cele de interceptare. Numai că lucrurile nu stau chiar așa.
Sâmbătă, surpriza a venit din altă parte. Din Kenya. Unde a fost atacată o bază militară din nord, denumită Camp Simba. Atacul, cel mai sângeros din ultimul deceniu, soldat cu 81 de morți, desfășurat cu succes împotriva bazei americane, a fost revendicat de milițiile afiliate Al Qaida, alcătuite din combatanți ai grupării islamiste somaleze al-Shabaab. Până în acest moment, nu se știe dacă există sau nu există o legătură directă între aceste miliții și autoritățile militare iraniene. Dar coincidența este prea mare, pentru a ignora succesiunea celor trei momente: atacul cu drone; angajamentul ferm al Iranului de a riposta; atacul din Kenya.
Începând din acest moment, forțele iraniene, extrem de bine înarmate și antrenate, motivate de o rezistență de decenii în fața celui mai puternic stat al lumii, pot pregăti ordinul de a ataca oriunde. În orice teatru de război în care sunt prezente trupele Statelor Unite și cele ale statelor aliate. Desigur că în ultimă instanță nu este exclus un atac direct și de amploare săvârșit pe teritoriul Statelor Unite. Dar o asemenea decizie ar conduce la o escaladare mult prea dramatică a conflictului și este greu de presupus ca Iranul să-și dorească acest lucru. Deși nu este exclus.
Acest război este luat atât de mult în serios de către Casa Albă, încât președintele Statelor Unite și-a permis să facă o afirmație extrem de provocatoare la adresa Teheranului. Donald Trump a spus cu subiect și predicat că Iranul nu a câștigat nicodată vreun război, atrăgând atenția Teheranului în mod implicit că este exclus să obțină un asemenea succes tocmai într-un conflict cu cel mai puternic stat al luii. Afirmația lui Donald Trump este falsă. De-a lungul istoriei sale milenare, Iranul a câștgat numeroase războaie. În ceea ce ne privește, ne putem aminti cum armata lu Darius a ajuns până în sudul Dunării. Este adevărat însă că, în istoria recentă, Iranul a avut un meci nul cu Irakul, după un război sângeros care a durat mai mulți ani. Alimentat de terțe țări, interesate să slăbească atât regimul de la Bagdad cât și regimul din Teheran. Dar tot pe parcursul acestei istoriii recente, Iranul și-a creat forțe militare redutabile, care au acționat cu succes în numeroase războaie asimetrice, desfășurate pe o arie geografică largă. Mai recent, inclusiv în Somalia.
Fapt este că întreaga lume trebuie să se pregătească pentru a face față eventualelor consecințe ale unui război, care nu se știe unde și în ce condiții se va purta. Iar războiul este și de natură economică. Pentru că numai la câteva zile de la lovitura executată de Statele Unite, prețul petrolului a început să crească vertiginos. Efectele se vor simți în lumea întreagă.
Aflată în prima linie a frontului irakian, prezentă și pe alte fronturi alături de Statele Unite, România trebuie să se pregătească la rândule ei. Nu este suficient să adoptăm și să urmăm strategia trasată de Departamentul de Stat, de Pentagon și de Casa Albă. Pornind de la aceste strategii, este obligatoriu ca autoritățile de la București să stabilească și o strategie proprie. Pornind de la particularitățile prezenței noastre militare și civile în diverse zone sensibile ale planetei, dar și de la realitatea prezenței pe teritoriul României a unor organizații irakiene și a unor oameni de afaceri irakieni, dar și iraniei din ce în ce mai activi. (Sorin Roșca Stănescu)

foto: Al Jazeera

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. ”Pornind de la aceste strategii, este obligatoriu ca autoritățile de la București să stabilească și o strategie proprie.”
    Sorine, cu cine , ma, cu cine ?
    Tu ai vazut cine face parte dic csat ???
    In curind vor izbucni nestingherite focurile, si romanii vor arde mai rau decit kaola din Australia !!

  2. Acum, suntem in plin razboi pe resurse energetice.
    Mai incolo, se vor adauga si razboaiele pe resursele de apa, de hrana s.a.
    Ce drum sa urmeze Romania?
    Singura sansa a tarilor mici, ca a noastra, este Legea!
    Respectarea, si apelul la respectarea Dreptului International. De catre toti.
    Delimitarea de acte abuzive, indiferent din partea cui ar veni.
    Pe drumul pe care suntem, ca si in ww2, ne vom trezi iarasi de „partea neagra” a istoriei.
    Pentru astfel de vremuri, ne trebuie adevarati oameni de Stat. Inteligenti, cultivati, curajosi, patrioti.
    Dar noi avem preocupari cu mult mai savante, ca de ex. dezabaterea asupra sintagmei „m…e”.
    Dezbatere la care au participat, cu maxima pasiune si competenta, toate paturile sociale, filozofii neamului, presa si insasi Presedintia (consecventa programului „Romania Educata”).
    … Iar in timpul acesta, pe langa noi, peste noi si fara noi, se face Istoria …

  3. Istoria se scrie zilnic, doar ca se numeste ‘actualitate’. Devenirea actualitatii drept istorie se petrece dupa minim 2-3 generatii, timp suficient pentru ca toate ‘partile interesate’ sa se fi pus de acord intre timp asupra modului in care va fi ‘reflectata’ posteritatii respectivul crampei de asa-zisa istorie (a se citi: „modul in care va fi livrata posteritatii o poveste care a denaturat, in esenta sau marginal, modul real in care s-au petrecut faptele relatate).

    Cat priveste intrebarea „Ce sa faca Romania acum?” un prim raspuns cred ca se impune de la sine: sa se comporte – ca tara – cu o minima decenta!
    Iar in acest caz prin ‘decenta’ ar trebui sa se inteleaga eforturile conjugate, ale fiecarui roman in parte, pentru a:
    – renunta definitiv la comportamentul ‘tipic romanesc’ (duplicitar, ipocrit, misogin, slugarnic, fariseic, s.a.m.d.);
    – renunta definitiv la dezinteresul (aproape) total fata de principiile de baza ale normalitatii (onoare, demnitate, respect, consecventa cuvantului dat, s.a.m.d.);
    – renunta definitiv la a alege toti ‘neterminatii’ in functii publice (incepand de la ultimul consilier comunal din ultima comuna a Romaniei si terminand cu insusi presedintele acestei tari) care fie dintr-o monstuoasa coniventa cu structuri mafiote interne si externe, fie pur si simplu din incapacitatea functionala, psihica si mentala, in exercitarea unor interese proprii meschine au predat ‘la cheie’ aceasta tara in mod constant de 30 de ani oricui a fost interesat (vaduvind aceasta tara de posibilitatea de a-si construi un viitor decent pe care sa-l lase mostenire generatiilor ce vor urma).
    Totusi, realist vorbind, cum ar putea Romania sa se apropie (macar) de aceasta notiune de ‘minima decenta’ atat timp cat in ultima mie de ani s-a facut pres in fata oricui a trecut pe aici iar sansa rarisima de acum 30 de ani – de a rupe total de trecutul mocirlos si ipocrit – a fost ratata definitiv printr-un dublu asasinat, faptuit chiar in ziua de Craciun (!), dovedind astfel ca noi, ca popor, nu avem minima structura mentala si rationala care sa ne permita sa ne construim singuri un viitor corect si decent?

    Intr-o tara in care ‘alesii neamului’ (in speta asa-zisul „om politic” Ghe. Stefan zis ‘Pinalti’) ne dovedeau cu ceva timp in urma ca „politica cea mai buna” este circumscrisa proverbului (sinistru, dar, pe fond, definitoriu pentru acest popor) care zice ca „Decat un razboi drept, mai bine o pace stramba”, nu putem avea asteptari prea mari, ca sa nu zic ca nu putem avea niciun fel de asteptari…
    Iar ‘poporul’ nu s-a impresionat deloc de faptul ca oameni ca Pinalti care au aplicat politica umilintei si maximei slugarnicii zace in puscarii fiind tarnosit dintr-un dosar in altul chiar de catre Sistemul caruia el i-a furnizat in permanenta ‘pacea stramba’, adica compromisul total, lipsit de orice urma de demnitate, onoare sau respect.

    Totusi, daca ar fi posibi,l ar fi un inceput bun pentru un Proiect de Tara, nu-i asa?
    Doar ca ar mai trebui sa aducem in aceasta tara si niste popoare care au DOVEDIT ca poseda toate calitatile ce ne lipsesc noua, romanilor, pentru a incerca implementarea unui astfel de proiect.
    Ce credeti insa, romanilor le-ar placea aplicarea lui???

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *