CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9366 RON DOWN | 1 USD = 4.9920 RON DOWN | 1 GBP = 5.6319 RON DOWN

Romania lui Ciuca si Iohannis: tara guvernata cu anunturi si proiecte

6 comentarii / 2440 vizualizări / 20 iulie 2022

Cine va fi lăsat nițel deoparte războiul din Ucraina, canicula fără precedent din iulie anul trecut încoace, plus temele parazite îndesate pe gîtul românilor de către presă, va fi remarcat, poate, un fenomen aparte. De ceva vreme, România pare guvernată doar prin anunțuri triumfale și proiecte mărețe. Lipsesc actele concrete în bătălia cumplită cu criza instaurată pe toate planurile, în schimb avem abundență de proiecte de viitor și ne rup anunțurile optimiste pe teme, cu indulgență să spunem, ”colaterale”. Cu toatele, comunicate oficial într-o limbă din ce în ce mai lemnoasă, de care fosta ”Scânteia” ar fi mîndră și emoționată.

Aflăm, bunăoară, că premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președintele Uniunii Europene de Ciclism, Enrico Della Casa, și că România ar putea găzdui Campionatul European de Mountain Bike în 2024.
Și tot el anunță că se va aproba Strategia Naţională de Cercetare, Inovare şi Specializare Inteligentă 2022 – 2027.
Dar și Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale.
Și a mai pus Ciucă doi secretari de stat la Ministerul Investițiilor, care a ajuns la șapte asemenea demnitari.
Premierul nu uită o vorbă bună despre aviatori, care ”prin nivelul de pregătire profesională, ne dau încredere că spaţiul aerian al ţării este în siguranţă”.
După ce a lăudat olimpicii internaționali la mate și fizică și ne-a dat asigurări că e un succes al școlii românești.
Și i-a scuturat mîna de i-au mers fulgii înotătorului David Popovici.
Și a discutat cu ministrul irlandez al afacerilor externe și apărării despre introducerea studierii limbii române în curricula școlară irlandeză.
A, și să nu uităm începerea Programului Start-Up Nation destinat românilor plecaţi peste hotare care doresc să revină în ţară şi să-şi deschidă o afacere.
Ieri, s-a reunit în premieră Comitetul interministerial pentru problemele secetei în agricultură, unde sunt reprezentanți a zece ministere. Și mai aflăm despre înfiinţarea unei celule de criză pentru monitorizarea efectelor produse de temperaturile ridicate.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ne rupe cu o veste minunată: potrivit Raportului anual privind traficul de persoane publicat de Departamentul de Stat al SUA, România nu mai figurează pe lista de supraveghere.
Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș dă altă veste măreață: Programul Operaţional Regional Centru va fi gestionat, începând cu acest exerciţiu financiar, de către Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Centru.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că s-au făcut 28 de oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate construirii drumului de mare viteză Filiaşi – Lugoj.
Ministrul Mediului, Barna Tánczos, anunță lansarea în consultare publică a ghidurilor de finanțare pentru împăduriri și reîmpăduriri, astfel că 56.000 de hectare vor fi împădurite până în 2026. Și anunță că e supărat pentru că avem ”județe piromane”.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, vine numai cu vești bune: aproximativ 10% din personalul MApN este format din femei, iar achiziţia de drone militare va fi încheiată ”în scurt timp”. Plus submarine și elicoptere, cîndva, în viitor.

Klaus Iohannis ne dă asigurări că realizarea păcii în Orientul Mijlociu rămâne o prioritate pe agenda noastră externă și că vor crește bursele pentru studenții palestinieni. Plus că a promulgat și legea privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea Platformei Naţionale de Interoperabilitate.

Marcel Ciolacu nu concepe un NATO fără Finlanda și Suedia, iar ministrul Petre Daea nu vrea să audă de mîncatul gîndacilor.
În fine, primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a semnat dispoziția de demolare pentru Cathedral Plaza, după ce se mai parcurg niște ”mici pași administrativi”. Ar fi șansa noastră să arătăm că măcar la dărîmat ne pricepem. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. & Bă, care e treaba cu „nu măr” , numărarea de declasare la subspecie a indivizilor prin recensământ în susținerea teoriei lui Darwin, indivizi care să aibă orientări de stânga-dreapta , vinurile de la firma „Măr” , a lu’ Isărescu, alte aspecte, ? Cu ,,Ana are mere” , etc., ?

  2. O sa fie bine si la vara cald, ziceau comunistii.
    Vara e, cald mai mult decat trebuie, ce facem cu binele?
    Gargara ieftina, adica ce ne povesteste BT Iacob.

    • D-aia v-aţi împuiat atâţia de e numai şobolănie pretutindeni.
      Unde calci alt şobolan terminat la cap de rabie

  3. @ Dacă în țările cu armate mai numeroase, ca pondere la totalul populației, femeile au ciclul menstrual mai lung sau mai scurt, ? Cum influențează ponderea de grade superioare astfel de aspecte fiziologice ale menstruației, ?

  4. @ Dacă FCSB nu este continuatoarea echipei Steaua, cum ar putea fi MAPN continuatoarea armatei lui Nicolae Ceaușescu, ?

Scrie un răspuns la ?????? Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998