CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Romania se militarizeaza vertiginos: serviciile, cu nasul in gospodariile romanilor

2 comentarii / 4370 vizualizări / 19 iulie 2017

Fostul șef al ANAF, debarcat ieri din funcție, aruncă bomba într-o serie de declarații publice, dînd de înțeles că schimbarea sa a fost decisă din cauza opoziției la remilitarizarea ANAF și la deschiderea drumului STS către situațiile financiare complete ale cetățenilor.

Bogdan Stan a vorbit azi jurnaliștilor despre anumite evenimente care se petrec în legătură cu ANAF și pe care el le consideră nefirești, ba chiar susține că aceasta ar fi și opinia majorității angajaților Fiscului.
El s-a referit la decizia premierului Mihai Tudose, luată zilele trecute, de a înființa Centrul Național pentru Informații Financiare, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susținerea STS. Centrul va fi constituit potrivit unui Memorandum adoptat recent de Guvern.

Măsura are, declarativ, scopul de a contribui la îmbunătățirea relației cetățenilor cu administrația fiscală, prin creșterea gradului de informatizare și, implicit, simplificarea procedurilor administrative.
În urma acestei schimbări, după cum presa a punctat deja, Fiscul va deveni o instituție cu o forță majoră în stat, după ce ANAF unifică toate bazele de date legate de fiscalitate cu ajutorul STS. Astfel că serviciul de telefonie specială va şti exact câte maşini are fiecare român, ce case deţine, ce bani încasează din chirii și multe altele. O măsură benefică, în mintea lui Tudose.

Numai că fostul șef al ANAF e de altă părere, motiv pentru care anunță și faptul că a avut obiecții la dezbaterile pe marginea Memorandumului sus pomenit.

”Am semnat memorandumul cu observații” a explicat Stan. ”Părerea noastră, a celor din ANAF, e că această bază de date ar trebui gestionată de către ANAF, nu de Finanțe. Noi am semnalat și faptul că implicarea STS ar putea crea un disconfort pentru depunătorii de declarații, care s-ar putea transpune într-un grad mai scăzut de conformare. În momentul în eu care am preluat mandatul aici, era ideea demilitarizării acestei instituții, știți foarte bine că am avut ofițeri detașați atît de la SRI cît și de la MAI. Cu greu am reușit să ajungem la un nivel normal de funcționare a instituției noastre, cu profesioniști. Zic eu că preluarea de către STS nu face decît să ne întoarcă de unde am plecat” a mai spus fostul șef al Fiscului.

Concret, așa cum se știe și cum a punctat și Stan, fiscalitatea, în România, tinde să devină o afacere ulta-militarizată, în care s-au implicat ori urmează să se implice ofițeri de la SRI, MAI (probabil și DGIPI), STS și cine mai știe cine.
Cu toții avînd acces la date amănunțite despre avutul românilor, afacerile lor, sursele integrale de venit șamd.
Ideea că implicarea STS în treburile ANAF ar data de cînd cu Memorandumul semnat zilele trecute, după ce șeful guvernului s-a întîlnit cu cel al STS, generalul Marcel Opriș, s-ar putea să nu fie întrutotul reală.
Acum trei ani, presa relata ”generozitatea” STS în a pune la dispoziția ANAF un teren pe care să fie construit un centru de date, condiția fiind ca Fiscul să păstreze STS un număr de 300 de locuri de parcare.
Cum s-ar spune, nu doar că STS era sigur că va fi cooptat la un moment dat în coordonarea informațiilor despre banii românilor, dar își calculase și necesarul de locuri de parcare pentru oamenii pe care îi va dedica noilor atribuții.
Astfel, după controlul aproape total al votului românilor, STS ajunge și în poziția de a deține informația deplină legată de veniturile și posesiunile lor.
Cam mult pentru un serviciu mic și cam în afara controlului civil, cu un șef care se pregătește să bată recordul de rezistență pe post.

Noua ”strategie” privind Fiscul, a noului premier, ridică și mai multe semne de întrebare, în condițiile în care PSD și-a început mandatul, după alegeri, încercînd o deconectare a serviciilor de la actul guvernamental și a ajuns, în șase luni, la rezultatele contrare, adică o militarizare sau re-militarizare vertiginoasă a unor structuri aflate, în mod tradițional, în alte țări democrate, sub control eminamente civil.

Afirmațiile explozive ale lui Bogdan Stan ar putea explica, de altfel, însăși misterioasa ascensiune, peste noapte, a anonimului Tudose cel mult prea apropiat structurilor, în fotoliul de premier: cedarea unei felii cît mai groase din spațiul civil spre administrarea de către servicii. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Militarizata, nemilitarizata, evaziunea fiscala este in floare. Cum se face asta? Sau tocmai de aia o militarizeaza, sa poata inflori evaziunea?

  2. Centrul National de Informatii Financiare deranjeaza doar pe marii corupti si prietenii lor.

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998