România, sub asediu imaginar: cum a devenit „dezinformarea” obsesia nr.1 a autorităților
1 comentariu / 2716 vizualizări / 4 februarie 2026
Comisia SRI a transmis azi presei un soi de dare de seamă privind activitatea din a doua jumătate a anului 2025, în pregătirea raportului anual de activitate. Comunicatul, pe care vi-l oferim în atașament, descrie o Românie aparent stabilă, dar permanent amenințată. Nu de atacuri militare, nu de atentate, nu de creșterea infracționalității, nu de impactul degradării calității vieții asupra societății, nu de rețele teroriste, ci de ceva mult mai vag și mai greu de definit: „războiul hibrid”, „războiul cognitiv” și „dezinformarea”. Un război hibrid care pare să fi devenit o obsesie de-a dreptul bolnăvicioasă la nivelul autorităților din România, care văd ruși peste tot.
Din lectura documentului se desprinde o imagine neliniștitoare nu atît prin gravitatea amenințărilor invocate, cît prin insistența obsesivă asupra unui pericol difuz, omniprezent, dar rareori demonstrat cu date concrete. Rusia apare ca sursă implicită sau explicită a aproape tuturor relelor, iar spațiul public românesc este descris ca un teren infestat de manipulare, conspirații și operațiuni ostile coordonate.
Comunicat de presa presedinte Comisia SRI
Rușii sunt peste tot, dar dovezile sunt puține
De la explozia din Rahova pînă la golirea barajului Paltinu, evenimente locale, cu explicații administrative sau tehnice plauzibile, sunt rapid reîncadrate în cheia securității naționale. Nu pentru că ar fi existat probe clare ale unui sabotaj, ci pentru că reacția publică – întrebările, suspiciunile, neîncrederea – este considerată în sine un risc. Adică, oamenii au pus botul la tot felul de teorii ale conspirației vizavi de amintitele evenimente, ne transmite comisia, uitînd să amintească teribilele bîlbîieli ale autorităților statului în respectivele cazuri.
În acest cadru, orice val de nemulțumire, orice emoție colectivă, orice contestare devine susceptibilă de a fi etichetată drept „narativ de dezinformare”. România pare astfel descrisă ca o societate incapabilă să distingă singură adevărul de fals, vulnerabilă structural, permanent la un pas de manipulare externă. Dezinformarea e noul inamic suprem, iar românilor e necesar să le indice adevărul adevărat persoane cu autoritate, începînd, eventual, cu factcheckerii rețelelor pînă la ONG-urile ”de bine”, guvernanții ori serviciile secrete.
Deși raportul trece în revistă domenii clasice ale securității – contraspionaj, criminalitate organizată, infrastructuri critice –, greutatea reală a activității descrise cade pe combaterea dezinformării. Platformele online informale, grupurile de discuții, comunitățile de gaming(?!) sau canalele de comunicare alternative sunt privite cu suspiciune, ca potențiale incubatoare de agresiune cognitivă. Așa cum am mai scris, războiul hibrid a devenit vechiul ”dușman de clasă” din comunism, omniprezent și care trebuia combătut cu toate energiile.
Paradoxal, documentul ignoră aproape complet o realitate evidentă pentru orice observator onest: o mare parte din confuzia, contradicțiile și intoxicările din spațiul public provin chiar din comunicarea oficială. Mesaje incoerente, informații incomplete, tăceri prelungite ori declarații contradictorii ale autorităților și lipsa de transparență sunt factorii principlai ai neîncrederii publice – dar ei nu apar nicăieri ca vulnerabilitate internă.
Statul se apără de propriii cetățeni
Raportul lasă impresia că problema principală nu este, spre exemplu, calitatea guvernării, ci reacția cetățenilor la aceasta. Scumpirile, austeritatea, concedierile sunt tratate mai degrabă ca pretexte pentru manipulare din partea unor entități nedefinite, dar sigur rău intenționate, decît ca efecte ale unor decizii politice foarte controversate chiar în interiorul guvernării. Emoția socială este evidențiată, etichetată, securizată și supravegheată. Numărat, cîntărit și împărțit, cum ar fi zis proorocul Daniel.
Din acest punct de vedere, am spune că securitatea națională riscă să fie redefinită nu ca protecție a cetățenilor de rele, ci ca protecție a statului de nemulțumirea cetățenilor. Orice critică devine suspectă, orice întrebare – potențial ostilă, orice discurs alternativ – un posibil produs al războiului hibrid, al rușilor, chinezilor șamd.
Comisia afirmă că SRI a acționat legal și proporțional, dar chiar raportul său indică un dezechilibru major: într-o țară cu probleme cronice de infrastructură, administrație, corupție, educație, sănătate, principala energie instituțională pare concentrată pe monitorizarea percepțiilor, emoțiilor și conversațiilor publice. Această focalizare excesivă pe „dezinformare” riscă să devină o scurtătură comodă: în loc să fie corectate cauzele reale ale crizelor, se combate reacția societății la ele. În loc de responsabilitate publică, se invocă amenințări invizibile. În loc de încredere, se cultivă suspiciunea generalizată.
Raportul nu demonstrează cîtuși de puțin că România este sub un atac informațional fără precedent. În schimb, demonstrează că instituțiile statului sunt tot mai tentate să vadă ostilitate acolo unde există critică și conspirație acolo unde există neîncredere legitimă.
Într-o democrație matură, securitatea națională ar trebui să fie un scut. Din acest document reiese însă riscul ca ea să devină o lentilă deformantă, prin care realitatea este citită selectiv, iar problemele interne sunt externalizate simbolic. Cînd rușii sunt „peste tot”, pericolul real este să nu mai fie văzuți cei care guvernează aici. Dar, poate asta se și urmărește.
P.S. Exact cînd finalizam acest text, a venit poziția președintelui Nicușor Dan față de raportul congresului american pe tema cenzurării libertății de exprimare în Europa și a imixtiunii Bruxellesului în alegerile statale.
”Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid” ne transmite președintele.
Obsesia rusească lovește din nou, de la nivelul cel mai înalt (Bogdan Tiberiu Iacob)
[…] România, sub asediu imaginar: cum a devenit „dezinformarea” obsesia nr.1 a autorităților […]