Puține scandaluri au ținut afișul în România atît de mulți ani precum afacerea Roșia Montană. Poate niciun altul. Timp de aproape trei decenii țara s-a rupt în două, pro și contra exploatării resurselor, ambele tabere cu argumente valide. Ce sens are să deții resurse majore dacă nu le exploatezi? Dar merită să le exploatezi cu prețul unor daune majore aduse mediului? S-a ieșit în stradă, s-au formulat acuzații grele. După decizia neașteptată de la Washington, o întrebare se ridică, însă, mai tulburătoare decît toate: au vrut cu adevărat canadienii să extragă aur din Apuseni, sau totul a fost din start doar un joc pe bursă, care a adus cîștiguri de sute de milioane de dolari fără să se miște prea multe paie?

Pînă va sosi motivarea deciziei tribunalului de arbitraj de la Washington nu știm exact de ce a pierdut Gabriel Resources. Dar e greu de presupus că între argumente nu s-a numărat și incapacitatea canadienilor de a dovedi că efectiv au investit sute de milioane de dolari în Roșia Montana, începînd cu strămutarea localnicilor.
Investitoriii au avut mereu gură bogată și dacă au băgat sigur bani, i-au băgat în comunicare, incluzînd un periplu de lux la o exploatare din Noua Zeelandă pentru o întreagă delegație de ziariști români, ca să se convinșă de lipsa de pericol a mineritului cu cianuri.

Dar ce investiții adevărate au făcut e neclar.
A fost toată povestea cu Roșia Montana doar ghergheful pe care s-a țesut un îndelung joc la bursă?

Poate că, în timp, au fost minți mai lucide decît ale noastre care au indicat spre acest scenariu.

Să amintim o poveste din 2013, apărută în cea mai mare publicație din Canada, țara care e liderul mondial al exploatărilor miniere. Poveste care ar fi trebuit să ne dea de gîndit. (Bogdan Tiberiu Iacob – Materialul complet aici)