Ruperea coaliției: nu dacă, ci cînd!
0 comentarii / 2105 vizualizări / 26 august 2024
Guvernarea PSD-PNL își trăiește ultimele momente de pînă la alegeri, întrebarea nefiind dacă se rupe, ci cînd se va întîmpla asta. Scepticii spun că e prea tîrziu, dar se înșală: în anul prezidențial 2009 alianța de la putere s-a spart în octombrie. Semnalul decisiv a fost dat sîmbătă, cu prilejul congresului PSD, cînd au izbucnit atacurile reciproce în forță și fățișe. Următoarele 2-3 săptămîni vor aduce o escaladare a conflictului pînă la punctul de rupere, care se va face, cel mai probabil, cu aruncarea miniștrilor liberali peste bord.
Există multe voci, inclusiv din rîndul celor două partide, care susțin public că guvernarea va merge pînă la capăt, indiferent de rivalitatea dintre PSD și PNL, ”spre binele țării”.
Pe de o parte, e firesc să se arunce asemenea vorbe în spațiul public, pentru că, de regulă, cei care rup alianțe se fac vinovați de asta, în ochii alegătorilor; de vină trebuie să fie, mereu, ”celălalt”.
Pe de alta, un asemenea scenariu, dacă s-ar produce, totuși, ar avea potențial distrugător, pentru că ar crea electoratului impresia – iar adversarii nu ar rata ocazia exploatării unei mari teme de campanie – că între PNL și PSD s-a aranjat un blat.
Pentru ruptură e nevoie doar de un pretext serios, precum desemnarea comisarului european de către Ciolacu fără consultarea PNL și a președintelui Iohannis. Niște contre dure, tensiuni în creștere și, la momentul oportun, un Marcel Ciolacu exasperat va anunța remanierea tuturor miniștrilor liberali și înlocuirea cu pesediști.
Spuneam că momentul declanșării oficiale a conflictului a fost congresul de ieri al PSD, la care nu a participat, cum ar fi fost firesc pentru niște aliați la guvernare, nici președintele PNL, Nicolae Ciucă, nici vreun alt lider marcant liberal. Mai mult, Ciucă și-a aranjat o vizită pe șantierele patriei la aceeași oră, transmițînd semnalul că el muncește cînd alții își aranjează ploi politice. Apoi, s-au declanșat atacurile pe bandă.
”România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate. Un președinte care poate duce România mai departe, nu lideri de gașcă, cu mize de moment și sete de putere.
Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani. Dar, din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putință pentru a împiedica acest lucru”.
Cînd asemenea vorbe vin direct de la Ciucă, cel din duetul amical ”Nicu & Marcel”, înseamnă că s-a bătut în cuie ruptura. (Bogdan Tiberiu Iacob – Materialul complet AICI)