Alegerile din România au fost anulate, declarativ, de imixtiunea Rusiei, și autoritățile ne dau permanent asigurări că decizia a fost luată pe bază de probe de netăgăduit, pe care nu le-a văzut, ce-i drept, nimeni. S-a vehiculat chiar scenariul aberant că ar exista probe ”secrete”, dar mai-marii țării au dezmințit categoric. Acum, vin noi alegeri și deja ni se transmite de către oficiali ai statului că Rusia se va amesteca din nou; probabil le mai anulăm o dată. Răstimp, însă, anularea fără probe ne-a înghețat relațiile cu SUA. Și e lansată teoria că s-a întîmplat pentru că nu am știut să ”explicăm” suficient de clar ce a făcut Rusia la noi. Se trimit emisari care să explice, doar că nu au cui. Poate e momentul să lansăm o întrebare majoră: dacă avem probe, de ce nu dăm Rusia în judecată la Haga, inclusiv cu cereri de despăgubiri?

Pentru că da, România ar putea acționa Rusia în judecată la Haga, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), care este principalul organ judiciar al ONU pentru dispute între state.

Competența Curții Internaționale de Justiție (CIJ) cunoscută și ca „Tribunalul de la Haga”, este de a soluționa dispute între state, avînd jurisdicție în anumite condiții:

– Consimțămîntul ambelor părți: Ambele state (România și Rusia) trebuie să accepte jurisdicția CIJ pentru cazul specific sau să fie parte la un tratat care prevede soluționarea disputelor la CIJ. Rusia nu a acceptat jurisdicția obligatorie a CIJ (conform articolului 36(2) din Statutul CIJ), iar România ar trebui să demonstreze că există o bază legală (ex. un tratat bilateral sau multilateral) care obligă Rusia să răspundă.
– Existența unei dispute legale: România ar trebui să dovedească o încălcare clară a dreptului internațional de către Rusia, cum ar fi imixtiunea în suveranitatea sa electorală.

Pentru a cere despăgubiri pentru anularea alegerilor prezidențiale din cauza presupusei imixtiuni rusești, România ar putea invoca:

– Principiul neintervenției: Articolul 2(7) din Carta ONU interzice statelor să intervină în afacerile interne ale altor state. Dacă România ar prezenta dovezi concrete (ex. dezinformare orchestrată de stat, atacuri cibernetice, finanțare ilegală) care să lege Rusia de anularea alegerilor, ar putea argumenta o încălcare a suveranității.
– Dreptul internațional al drepturilor omului: Imixtiunea care subminează alegerile libere ar putea fi interpretată ca o încălcare a dreptului la autodeterminare sau a drepturilor politice (ex. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice), deși CIJ nu este prima instanță pentru astfel de cazuri.
– Agresiune hibridă: Deși nu există o definiție unanim acceptată în dreptul internațional, acțiunile precum războiul informațional sau atacurile cibernetice ar putea fi considerate forme de agresiune, mai ales dacă au consecințe grave, cum ar fi anularea alegerilor.

România ar avea nevoie de probe solide pentru a susține cazul:

– Documente, interceptări sau mărturii care să demonstreze implicarea directă a Rusiei (ex. ordine de la Kremlin, finanțare a campaniilor de dezinformare).
– Legătura cauzală între acțiunile Rusiei și anularea alegerilor (ex. decizia Curții Constituționale a României influențată de aceste acțiuni).
– Fără dovezi clare, Rusia ar putea respinge acuzațiile ca fiind speculative, iar CIJ nu ar accepta cazul.

Dar statul român are acele dovezi, nu-i așa?

Obstacole practice

– Refuzul Rusiei: Rusia ar putea pur și simplu să refuze să participe la proces, așa cum a făcut în alte cazuri (ex. Ucraina vs. Rusia privind Crimeea și Donbas). Pe de altă parte, CIJ poate emite o decizie chiar în absența uneia dintre părți, doar că executarea ei este voluntară, iar Rusia ar ignora probabil orice verdict.
– Executarea despăgubirilor: Chiar dacă România ar cîștiga, CIJ nu are mecanisme directe de constrîngere. Despăgubirile ar depinde de presiunea politică internațională sau de sancțiuni, nu de o plată directă din partea Rusiei.
– Timpul: Procesele la CIJ durează ani de zile, iar efectele imediate ar fi minime.

Precedent: Cazul Ucraina vs. Rusia
Un exemplu relevant este procesul intentat de Ucraina împotriva Rusiei la CIJ în 2017, legat de anexarea Crimeei și sprijinul acordat separatiștilor din Donbas. Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea Convenției privind finanțarea terorismului și a Convenției privind discriminarea rasială. CIJ a acceptat parțial cazul, dar Rusia contestă jurisdicția și nu a respectat măsurile provizorii. Acest precedent arată că, teoretic, un caz este posibil, dar succesul practic este incert.

Să presupunem că alegerile prezidențiale din România au fost în mod real invalidate din cauza unei campanii masive de dezinformare sau atacuri cibernetice atribuite Rusiei.

Sintetizînd, România ar putea:

– Prezenta cazul la CIJ, cerînd despăgubiri pentru costurile economice și politice (ex. organizarea unui nou scrutin, destabilizarea instituțională).
– Colabora cu aliați (NATO, UE) pentru a întări dovezile și presiunea diplomatică.
– Alternativ, apela la alte instanțe, precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dacă cetățenii români ar fi afectați direct, dar CEDO judecă state doar pentru încălcări ale Convenției Europene, nu dispute între state.

În concluzie, România chiar ar putea, teoretic, să acționeze Rusia la CIJ și să ceară despăgubiri și curtea chiar ar putea să admită cauza, așa cum a admis două acționări în judecată a Rusiei din partea Ucrainei, în 2017 și 2022.

Chiar dacă asta nu ar avea finalități concrete, pe motiv de jemanfișism rusesc, țara noastră ar da un puternic semnal de imagine la nivel internațional, întărind argumentele livrate din gură pentru anularea alegerilor, ceea ce a șocat mapamondul.

De asemenea, România ar putea să folosească și alte mecanisme: cereri de sancțiuni suplimentare ale UE, condamnări în cadrul ONU sau contramăsuri diplomatice.

Pînă azi, reamintim, nu doar că România nu a făcut nimic din toate acestea, dar nici măcar nu a îndrăznit să cheme ambasadorul rus la MAE pentru explicații ori acuzații, și nici nu a formulat vreo acuzație oficială în alt mod la adresa Kremlinului.

Dovada cea mai clară și mai de bun simț că dovezile privind implicarea Rusiei zac doar în căpățînile înfierbîntate ale lui Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Bolojan, Predoiu, Nicușor Dan și ale întregii echipe de zgomote din spatele lor care se tot chinuie să acopere adevărul: nu Rusia, ci spaima că devine Călin Georgescu președinte a dus la anularea alegerilor. (Bogdan Tiberiu Iacob)