CURS VALUTAR

”Rusofilul” Geoana la virful NATO – o numire care zguduie regimul Basescu

12 comentarii / 3907 vizualizări / 18 iulie 2019

Despre cel mai cunoscut spion român, Mihai Caraman, s-a spus adesea că a executat operațiuni anti-NATO sub steagul rușilor, motiv pentru care a și fost tras pe linie moartă în țara noastră după căderea comunismului. Doar devenisem, peste noapte, din dușmani, mari aliați. Acum, s-ar putea spune că operațiunea Caraman de infiltrare a NATO se repetă, într-o formă diferită, e drept, prin desemnarea omului Moscovei în postul nr.2 de conducere a alianței. Iar dacă nu e așa, atunci cineva trebuie să dea socoteală, într-o formă sau alta. În frunte cu Traian Băsescu.

NATO a fost creat ca să țină Rusia afară și America înuntru, conform spuselor unuia dintre fondatori. Tocmai de aceea, a trimite la cîrma alianței create de americani un om al rușilor e grav.
Iar Mircea Geoană e un om al rușilor, un putinist, un filo-moscovit, o cîrtiță kaghebistă, ce mai încoace și încolo.
Nu a spus asta Academia Cațavencu, nici Vadim Tudor, nici Times New Roman.
Și nu s-a spus în glumă, ci la modul cît se poate de serios, de la o tribună cît se poate de serioasă.
Atît de serios încît s-ar putea să fi decis soarta prezidențialelor din 2009 în favoarea lui Traian Băsescu.
Să amintim faptele, pe scurt:
Pe 10 noiembrie, în campania electorală pentru prezidențiale, un site băsist publica următoarea informație exclusivă:

”Liderul PSD, Mircea Geoana, a efectuat pe 27 aprilie 2009 o vizita privata la Moscova, unde s-a intalnit in secret cu unul dintre consilierii presedintelui Medvedev, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, intalnirea ar fi fost aranjata de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania, despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU. Contactat de HotNews.ro, Golovin a negat orice legatura cu liderul PSD. Initial, Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa au declarat ca nu stiu nimic despre vizita privata facuta de Geoana la Moscova. Dupa catava ore, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a confirmat ca Geoana a efectuat pe 27 aprilie o vizita privata la Moscova, dar spune ca nu stie cu cine s-a intalnit liderul PSD, ce a discutat si cat a durat vizita”.

În următoarea perioadă, informația a fost rostogolită în întreaga media, valuri-valuri, ocupînd spațiul public.
Analize, comentarii, dezvăluiri, acuzații pe bandă.
Actualul ambasador la Londra, Dan Mihalache, scria, pe blogul propriu: “Informatiile imi spun ca Mircea Geoana a conditionat efectuarea acestei vizite la Moscova de o intalnire pentru o poza cu Vladimir Putin, intalnire care nu i-a putut fi garantata pe canale diplomatice. Fapt pentru care Presedintele Senatului Romaniei a amanat intrevederea bilaterala”.

Mircea Geoană, președintele Senatului, deci al doilea om în stat, era deconspirat, practic, ca agent de influență al Rusiei în politica românească.
Pe 3 decembrie, în cadrul confruntării televizate pentru președinție, însuși președintele României, Traian Băsescu, prelua ștafeta și afirmă către Geoană:

”Politica externa a unei tari se face prin aprecierea internationala a unui punct de vedere national, iar nu prin iscalituri care pot sa vrajeasca astazi, dar care pot sa oblige maine. Acest lucru l-a spus Titulescu. Daca ati fi stiut vorbele lui Titulescu, nu va duceati pe furis la Moscova. Citatul este din 24 iulie 1932 si este vorba despre telegrama trimisa de Titulescu de la Geneva catre regele Carol II, in legatura cu negocierile dintre Romania si URSS”.
Și ca să fie sigur că a înțeles toată lumea cu ce rusofil are de a face, Băsescu revenea:

”Il informez pe cel proaspat intors de la Moscova din vizite subterane ca acum 2 saptamani trustul de constructii petroliere Constanta a semnat cu Gazprom constructia unei conducte submarine de 250 mil dolari intre Novosibirsk si Soci, pentru racordarea sistemului de gaze al Rusiei la Soci, unde se vor desfasura jocurile olimpice”.
Și mai amintea Băsescu despre vizita lui Geoană acasă la un alt om al rușilor, Sorin Vîntu.

Traian Băsescu era la acea vreme președinte al CSAT și principalul beneficiar al informațiilor secrete ale SRI, SIE ori ale Armatei. Formulînd asemenea acuzații grave – relații oneroase cu Moscova – la adresa marelui adversar la prezidențiale și încă în cadru oficial, la o dezbatere televizată urmărită de milioane de români, se presupune că știa ce spune.
Nu te poți juca în nicio situație cu informații atît de grele.

O dovedește faptul că, ulterior, ministerul rus de Externe avea să reacționeze oficial, prin purtătorul său de cuvînt, Andrei Nesterenko: ”Preşedintele român Traian Băsescu şi-a permis în mai multe rânduri remarci neprieteneşti la adresa Rusiei, în timpul campaniei electorale, iar acest lucru a atras atenţia la Moscova”.

Traian Băsescu nu a furnizat dovezi în sprijinul spuselor sale nici pînă în în ziua de azi.
Geoană nu doar că a pierdut președinția inclusiv – ori exclusiv – din cauza acuzațiilor de relații cu rușii, dar a rămas mereu cu ștampila respectivă pe frunte.
Fostul președinte poate avea argumente pentru neprezentarea de dovezi, în sensul că nu dorea crearea unui scandal politico-diplomatic încă și mai mare. Iar Geoană odată învins, devenea și mai inutil respectivul scandal. Să zicem.

Numai că acum lucrurile stau altfel.

Rusofilul putinist-kremlinist-kaghebist (scuzați pleonasmele) care face jocuri cu oamenii GRU, cu Gazprom, cu Medvedev șamd, e pe cale să preia postul nr.2 în alianța creată împotriva Rusiei.
Traian Băsescu, Dan Mihalache, Cozmin Gușă, Cristian Diaconescu, SRI, SIE, Direcția Generală de Informații a Armatei și toți ceilalți actori majori din piesa toamnei lui 2009 au obligația să prezinte neîntîrziat toate datele de netăgăduit pe care le dețin, legate de apartenența lui Geoană la rețeaua de influență a Rusiei, ca să nu periclităm siguranța NATO.

Dacă acest lucru nu se produce urgent înseamnă recunoașterea oficială a faptului că împotriva lui Mircea Geoană s-a pus la cale în 2009 una dintre cele mai mîrșave operațiuni de împachetare politică de după căderea comunismului, doar pentru ca Băsescu să-și asigure al doilea mandat prin fraudă și minciună.

În treacăt fie spus, însăși alegerea lui Geoană de către americani și restul marilor cancelarii din componența NATO în onoranta funcție spulberă ”dezvăluirile” mizere ale lui Băsescu și ale găștii sale din 2009.

Dar, cine știe?, poate o fi ceva ce Băsescu și administrația lui știau, iar americanii nu.
Să așteptăm cu interes evoluția lucrurilor, cu mențiunea că, deocamdată, Băsescu tace mîlc pe marginea desemnării lui Geoană ca secretar general adjunct al NATO. L-au felicitat prieteni ori adversari politici, doar Băsescu a preferat să îi dea cuvîntul lui Eugen Tomac ca să spună „Este o veste bună pentru România, domnul Geoană este un proamerican convins chiar dacă provine din PSD”. Ehei, unde sunt rusofilii de odinioară?…
De ce a amuțit Băsescu, el însuși dat la bursa zvonurilor, acum șase ani, la șefia NATO?
Invidie? Spaimă? Ori amîndouă? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

12 Comentarii

  1. Să plecăm de la premiza că Băsescu a fost un porc securist toată viața lui, iar slugile securiste din SRI s-au pliat perfect după personalitatea acestui gunoi.

  2. Basescu, un jeg politic care a exploatat creierul mic al celor care isi doresc sa fie prostiti. La fel procedeazea si Iohannisin prezent, care se foloseste de aceiasti prostanaci, ”da, multi!”.

  3. Nu cred ca rusii au renuntat la invatatura lui Stalin cum ca e musai sa-ti acuzi adversarul de toate ticalosiile tale…si nu cred ca au devenit naivi, ori atat de prosti incat sa renunte la agentii lor de influenta de la noi, numai ca si-a schimbat politica locul icoanei…Mai degraba si-au intors agentii de influenta (sa le zicem pe nume, tradatori!) si-i folosesc ca agenti dubli, de asta ii si lasa sa slobozeasca orice ineptie la adresa lor…In vremea asta marii proamericani si rusofobi (peste noapte) le inlesnesc afacerile pe mai nimic si le astern covoare rosii trimisilor ueisti ai Moscovei pana la varful statului…Nu se intreaba nimeni ce cauta sponsorizarea rusa in campania lui Iohanis, ce interese serveste seful statului (?!) cand ii deserveste intocmai si la timp pe prietenii austrieci ai lui Putin, sau pe subordonata STASI a Germaniei…Basescu e copilul unui militar stalinist, unul din aia cu patru clase care a inlocuit fruntea ostirii romane ingenuncheata de Moscova…a cantat la toate mesele cu ceva pe ele…bineinteles ca Moscova i-a permis multe, cum altfel sa-l protejeze cand marile afaceri rusesti prosperau pe mana matrozului si inca nu mai pomeneste nimeni de afacerile cu armament in care l-a capatuit pe frate-sau…Geoana nu-i o lumina, tot pui de securist (ca, se pare, asta-i originea sanatoasa care se cere…), doar ca n-a apucat sa presteze la est, a fost ocupat sa acopere flancul NATO inca de cand a deschis ochii in politica…n-avem a ne teme ca e ceva de folos Romaniei, doar ca, pentru istericii rusofobi, e clar americanofil, poate chiar prea…

  4. De la o postare pe in site basist si pana la impachetarea lui Mircea Geoana e cale lunga.
    Problema e simpla, postul e doar unul tipic birocratic. Geoana va fi nr 2 in NATO cam cum e si Taiaie Tariceanu nr. 2 in statul roman. Adica doar cu numele.

    • Asta e clar de pe Lună. Toți sunt cu numele, numai la noi la SRI suntem pe nume de cod.
      O să vedeți cănd va ajunge Kovesi regina anticorupției europene, asta dacă nu va fi aruncată în pârnaie cu tot cu SRI.

  5. Cum se face ca prostanacul nostrum a primit acest post? E simplu. „Nimeni nu stie cati mai suntem”, spunea Geoana. Uite ca nu stiti voi, dar ei va stiu chiar foarte bine.

    • Cum se face că mestecăm aceleași labe de marote chiar și după ce află și ultimul retardat de pe glob că suntem niște gunoaie securiste mincinoase și excesiv de proaste?

  6. Bineinteles ca ceea ce s-a intamplat in 2009 a fost o mare mizerie pusa la cale de sclavii din servicii pentru a-i asigura matrafoxaturlui prin frauda uriasa al doilea mandat. Nu mor caii cand vor cainii ….. Tarziu, sub o alta forma tot se face dreptate.

  7. Geoana nu e rusofil , ci servitorul intereselor americane!Amintiti-va cum a ajuns el ambasador in SUA, la propunerea ambasadorului SUA la Bucuresti!Asta nu e neaparat rau pentru Romania, dar nici nu e de vreun folos…

    • De fapt, e plina istoria noastra de slugi turcite care primeau lumina de la Stambul. Geoana?
      Rad si curcile, singurul politician despre care nea Nelu a indraznit sa riste sa fie sincer. Ia zii nea Geoana, cati cormorani papa pestele pesedistilor?

      • Nu cumva Băsescu a spus că preferă să ia muie de la licuriciul cel mare?
        Vorbești despre slugi turcite după cei 10 ani cât ai pupinbăsist o pocitanie tătărească?
        Ce surpriză!?!

  8. How is it that we chew the same coats of brass even after the last retardant on the globe finds out that we are badly and excessively bad security garbage?
    http://bestbuyonlin.com/

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *