Am promis și mă țin de cuvânt. Încerc să identific soluțiile de salvare a statului român, a ceea ce a mai rămas întreg din statul de drept, după dublul atentat săvârșit de șefa procurorilor Gabriela Scutea, în conivență cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cu premierul Nicolae Ciucă și, desigur, cu președintele Klaus Iohannis. Un dublu atentat, constând în confiscarea CSM și paralizarea CCR. Și totul în perspectiva unor aberante drafturi de pachete de legi ale securității.
Doar câteodată un nod se desface așa cum se face. Alteori devine nod gordian și trebuie tăiat cu sabia. Cine poate ieși astăzi la luptă împotriva echipei pe care am enumerat-o mai sus, aflată practic la conducerea statului, pentru apărarea statului? În mod normal, singura soluție pașnică este atacarea unor decizii aberante, care pun statul și legea în pericol, la Curtea Constituțională. Această operațiune poate fi declanșată, după caz, de următoarele autorități: 1). De Guvernul României. Nu este cazul. De vreme ce în această operațiune sunt implicați ministrul de Justiție și premierul, cel puțin prin pasivitatea celui din urmă. 2). Președintele României. Nu este cazul, de vreme ce acesta i-a numit în funcție pe cei trei, adică pe procurorul general, pe ministrul de Justiție și pe premier. Și de vreme ce n-a avut nici cea mai mică tresărire la ultimele derapaje atât de periculoase, încât pot produce o lovitură de stat mascată. 3). Parlamentul României. Ca principală putere constituțională a statului, Parlamentul are datoria și în același timp obligația de a reacționa. Nu este cazul, atâta timp cât majoritatea este deținută de cei care îi mențin la putere pe autorii prezumtivei lovituri de stat. 4). Cetățenii României. Aceștia pot sesiza Curtea Constituțională, dacă drepturile le sunt lezate. Separat sau în masă. Dar și-au pierdut reflexul de autoapărare. 5). Avocatul Poporului. Atunci când, prin documente juridice sau cvasi-juridice, sunt lezate drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, Avocatul Poporului poate reacționa. Mă aștept ca doamna Renate Weber, care a rezistat cu succes unei tentative a statului de drept de a o debarca, să formuleze cuvenitele atacuri la Curtea Constituțională. Dacă nu care cumva este anesteziată. 6). Curtea Constituțională însăși. Și asta pentru că cel puțin una dintre cele două acțiuni, documentul cvasi-juridic prin care Scutea îi atenționează pe procurori că pot să ignore deciziile CCR, atacă și pune în pericol această instituție. Rămâne însă de văzut în ce măsură modul în care s-au schimbat raporturile de forțe în interiorul Curții Constituționale îi mai conferă acesteia suficientă libertate de mișcare.
Desigur, într-o lume normală, era de așteptat să reacționeze la aberațiile puse la cale de mai marii de la București și o serie întreagă de instituții internaționale. Cum ar fi Consiliul European, Comisia Europeană și Curtea de la Veneția. Sau entități statale care pretind că sunt preocupate de supraviețuirea statului de drept din România. În conjunctura actuală internațională, este însă greu de presupus că se va întâmpla așa ceva.
Sunt foarte curios dacă vreuna dintre soluțiile de avarie va putea fi aplicată.