Să le luăm urma ofițerilor acoperiți
0 comentarii / 2299 vizualizări / 23 februarie 2015
Prezența acestora în presă este extreme de periculoasă pentru democrație, întrucât dinamitează informarea corectă a cetățenilor. La fel, prezența lor în politică, care în plus, este și ilegala. Urma ofițerilor acoperiți poate fi luată de către orice reprezentant al societății civile. Cu condiția să fie atent la amprentele pe care aceștia le lasă în urmă. Din această perspectiva, relatările lui Robert Turcescu, care a recunoscut că este ofițer acoperit, înfiltrat la B1 TV, și ale lui Radu Moraru – Nașul – care a recunoscut că s-a încercat racolarea sa, sunt relevante. Hai să încercăm să luăm, împreună, urma ofițerilor acoperiți.
Cu lux de amănunt, pe site-ul său, Radu Moraru relatează cum în 2012 s-a încercat, în mod insistent, racolarea lui. Și transformarea jurnalistului Radu Moraru în ofițerul acoperit Radu Moraru, cu grad de colonel și, după şase luni, cu grad de general. A avut loc, mai întâi, o întâlnire la SRI, în biroul directorului serviciului George Maior și al lui Florian Coldea, conducătorul operativ al instituției, după care a urmat o a doua întâlnire, având același scop, lângă Hotelul Marriott, la Ministerul Apărării Naționale, într-o sală de protocol, unde s-a servit masă, udată, și de această dată, din belșug, cu băuturi alcoolice, ca și în cursul întâlnirii de la SRI, și pe parcursul căreia, ministrul Gabriel Oprea împreună cu directorul SRI, George Maior, i-au propus lui Moraru un plan de acţiune. După ce, în prealabil, l-au cadorisit cu o sabie și cu un binoclu. Concret, cei doi i-au făcut oferta de a-l face colonel peste noapte, urmând ca, în numai şase luni , pe căi numai de ei știute, Radu Moraru să obțină doctoratul la Colegiul Național de Apărare, după care să fie înaintat la gradul de general.
Ce urma să facă Radu Moraru la schimb? Să facă poliție politică. La fel cum a făcut și Turcescu, la B1 TV. Cu alte cuvinte, să se abată, în mod grav și ireversibil, de la regulile deontologice ale profesiunii de jurnalist. Să nu mai facă nici politica sa editorial și nici politica postului. În paranteză fie spus, în ceea ce privește B1 TV, dacă relatările lui Radu Moraru sunt corecte, atunci rezultă că și politica postului B1 TV, făcută de familia Păunescu și de Sorin Oancea, este arvunită Serviciului Român de Informaţii. Dar să închidem această paranteză. Ce ar fi putut face Radu Moraru în calitate de ofițer acoperit? Ar fi invitat persoanele indicate de stăpâni. Adică, de tandemul Maior – Coldea, pe de o parte, și gruparea politică condusă de Gabriel Oprea, pe de altă parte. Ar fi refuzat să îi invite în studio pe alții. Pe indezirabili. Ar fi difuzat anumite informații, „pe surse”, prin care urma să fie manipulată opinia publică. Ar fi atacat o serie de oameni politici. I-ar fi protejat pe alții. În final, ar fi mințit, în mod grav, telespectatorii.
Radu Moraru susține că a refuzat această ofertă și trebuie să-l credem pe cuvânt. La fel cum trebuie să-l credem pe cuvânt pe Robert Turcescu care susține că, dimpotrivă, a acceptat oferta și a lucrat, mult timp, ca un fals jurnalist, fiind, în realitate, un agent acoperit al poliției politice.
Fapt este că și într-un caz și în celălalt, modul de operare este același. În numele Serviciului Român de Informaţii şi pe bani publici, șeful acestui serviciu, conducătorul operativ al acestuia, în conivență cu un membru marcant al guvernului, racolează un cunoscut jurnalist, propunându-i o serie de avantaje, până la urmă din bani publici. Pentru ca, gradele, nu-i așa, sunt însoțite și de solde. Iar acestea sunt, ca să mă exprim elegant, „avantaje” la vedere. Cele nevăzute sunt, desigur, mult mai importante. Iar persoana racolata urmează să-i înșele pe beneficiarii informațiilor. Să facă, la rândul ei, poliție politică.
Rezultă că este relativ simplu, în măsură în care ar exista o voința politică, ca de la nivelul CSAT – pentru că acum avem, clar, de-a face cu un pericol la siguranță națională – să fie solicitate oficial toate informațiile privind asemenea tentative, reușite sau nereușite. În caz contrar, bănuiesc ca este, relativ simplu, ca o organizație a societății civile, care o fi ea, să între în site-ul Colegiului Național de Apărare și să ia lista persoanelor care s-au învârtit de diverse diplome, inclusiv de doctorat. Dacă ele sunt obținute peste noapte, este clar că avem de-a face cu racolări. Și este de presupus că și în celelalte cazuri de studii, hai să le zicem, făcute la timp, vom putea găsi pepiniera viitorilor ofițeri acoperiți.
Dar Radu Moraru mai semnalează ceva ce știm și noi de mai mult timp. Modul în care Serviciul Român de Informații a „operat” în cazul unui alt post de televiziune. Cum a apărut în presă ofițerul acoperit Sebastian Ghiță. Cum a fost el împins și ajutat de către SRI să-i rupă televiziunea lui Sorin Ovidiu Vântul și, apoi, să înființeze România TV. Cât de implicat a fost Traian Băsescu în asemenea operațiune? Extrem de implicat. O sugerează, fără să vrea, chiar Radu Moraru. La fel cum, tot fără să vrea, l-a înfundat, până în gât, în mocirlă, pe fostul președinte, doamna Elena Udrea, relatând cum acesta controla televiziunile prin SRI.
Ce mai așteaptă cei care afirmă că sunt responsabili pentru sănătatea morală a societății românești? De ce nu sunt imediat investigate asemenea cazuri extrem de grave? De ce nu li se pune capăt? Întrebările de mai sus pot suna pesimist. Eu, însă, sunt optimist. Cred că pentru aceștia asistăm la începutul sfârșitului. (Sorin Roșca Stănescu)
Comenteaza