CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

”Să ne fie bine, să nu ne fie rău!”. Discurs tip șaorma cu de toate, dar fără gust

0 comentarii / 3340 vizualizări / 26 mai 2025

Nu aveam mari așteptări de la discursul inaugural al președintelui Nicușor Dan și nu m-a dezamăgit. Noul șef de la Cotroceni a ratat ocazia unui mesaj cît de cît remarcabil, că de emoție nici nu îndrăznesc să grăiesc. Un fel de șaorma cu de toate, dar fără gust, o înșiruire de probleme pe care le știm deja cu toții, nici o singură soluție.

Cuvîntul cheie este ”nevoie”, cuvîntul ”pace” lipsește total, și, oarecum paradoxal, lipsește cuvîntul ”Rusia”, deși ea l-a făcut, indirect, președinte. Un discurs amplu, dens, cu o structură aproape administrativă, ce a surprins prin tonul tehnocrat și stilul sobru, dar și printr-o abordare programatică exhaustivă, lipsită însă de o viziune măcar simbolică, ori de vreo minimă soluție.

Discursul nu a fost, așa cum se obișnuiește adesea, un moment de sărbătoare retorică sau o pledoarie pentru unitate națională în cheia tradițională, mai ales ținînd cont de contextul istoric. A fost mai degrabă o expunere de intenții executiv-administrative, cu un limbaj apropiat de un plan de guvernare, nu de o viziune prezidențială în sens clasic.

Pe scurt, Nicușor Dan a vorbit ca un premier tehnocrat instalat în fruntea unui guvern de reformă, nu ca un lider simbolic al națiunii. A prezentat probleme punctuale, fără a construi un cadru narativ despre ce fel de țară vrea să devină România. Nici măcar pe departe. Poate cea mai mare lipsă a discursului.

Discursul acoperă practic toate domeniile: economie, educație, justiție, sănătate, administrație, mediu, cultură, politici sociale, diaspora, politică externă. Fiecare capitol începe cu formula „este nevoie de”, ceea ce conferă o ritmicitate predictibilă, dar și o impresie de înșiruire birocratică, mecanică. Multe expresii sunt reluate mecanic („este nevoie de”, ”interesul național” etc), ceea ce duce la monotonia discursului. Un fel de ”am executat programul de vorbit”.
Lipsa unei povești sau a unui cadru narativ – discursul nu spune o poveste a României viitoare, ci este o înșiruire de puncte de reformă.

Din păcate, lipsa unei ierarhii clare a priorităților sau a unui calendar de implementare face ca mesajul să se dilueze. Cînd totul este prioritar, nimic nu mai pare cu adevărat urgent. Reforma constituțională apare alături de irigații, Romsilva și promovarea culturii contemporane – toate prezentate cu același grad de urgență și detaliere. Și fără o minimă soluție sugerată.

Stilul discursului este sobru, lipsit de ornament retoric, coerent în tonul lui tehnocrat. Nu există exagerări, promisiuni fanteziste sau fraze populiste. Dar tocmai această neutralitate stilistică îl face și mai greu de reținut, mai puțin memorabil. Lipsește o metaforă puternică, o referință istorică emoționantă sau un apel simbolic la valorile profunde ale națiunii.
Nu spunem că trebuia să bubuie ”Make România Great Again”, dar măcar o singură frază care să agațe ar fi trebuie să existe.

Pentru că nu e orice fel de discurs, ci primul pentru un președinte care va conduce 5 pînă la 10 ani.

Nicușor Dan reușește să evite capcanele discursului populist, dar nu reușește să ofere un singur moment de mobilizare emoțională pentru români. Este un discurs care poate cîștiga respectul elitei tehnice, dar riscă să lase publicul larg fără repere afective.

Are deschidere spre societate, dar are și ambiguitate ideologică
În mod remarcabil, președintele a făcut un apel constant la implicarea cetățenilor și a societății civile, promițînd că va fi un „președinte deschis la vocea societății”. Totuși, Nicușor Dan evită cu grijă orice poziționare doctrinară. Nu e clar dacă vrea un stat mai social sau mai liberal, dacă dorește descentralizare accelerată sau reforme centralizatoare. Mai mult stat sau mai puțin stat? Lipsa unui proiect identitar clar poate fi văzută ca prudență politică, dar la fel de bine ca un semn de evitare a unei asumări ideologice curajoase.

Politica externă este abordată într-o manieră pragmatică, cu accente pe parteneriatele euroatlantice, consolidarea relației cu Republica Moldova și sprijinirea românilor din Diaspora, dar sunt blablablauri deja obositoare, auzite la toți. Să vorbești de întărirea Parteneriatului Strategic cînd SUA nu ți-a dat măcar un SMS de băgare în seamă e un pic stînjenitor.
Nicușor Dan propune o Românie funcțională, eficientă, corect administrată. Este o viziune tehnică, rațională, dar rece. Pentru un popor care așteaptă nu doar soluții, ci și speranță, nu doar eficiență, ci și sens, aceasta ar putea să nu fie suficientă.

Discursul lui Nicușor Dan este, fără îndoială, cel mai tehnocratic, mai rece și mai sec discurs prezidențial din ultimii 35 de ani. Conține diagnoze în principiu lucide, propuneri coerente și un stil sobru, dar suferă de lipsa unei viziuni emoționale și mobilizatoare.
România pare, în acest discurs, o țară căreia trebuie să i se repare instalația de gaze și țevile de la baie, nu una căreia să i se schițeze un traseu major pe termen mediu și lung. Cei care au urmărit discursurile lui Viktor Orban, spre exemplu, remarcă obsesia acestuia pentru parcursul Ungariei în următorul deceniu cel puțin.

Cît de mult vor rezona românii cu această abordare „inginerească” rămîne de văzut. Dar, într-un climat politic tot mai fragil, este clar că tehnocrația – mai ales a unui om care nu e tehnocrat, ci doar matematician – nu ține loc de leadership cu viziune. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998