Alegerile din toamnă se vor deosebi radical de toate cele de până acum prin faptul că nu va mai exista o bătălie între partide, ci doar între candidații acestora. Ceea ce ar putea reprezenta un avantaj în primul rând pentru Traian Băsescu, care are mijloacele necesare unor „execuții” ale adversarilor, fără să implice și partidele lor. La războaie politice se pricepe cel mai bine… Cât de interesați sunt baronii de alegerile prezidențiale?De vreo 3-4 cicluri electorale încoace, în partidele politice există vii nemulțumiri legate de modul în care se derulează campaniile. Mai precis, baronii din teritoriu sunt acuzați că solicită sprijinul parlamentarilor și al centrului la alegerile locale, dar, după ce se văd cu sacii în căruță în vară, uită să mai returneze serviciile în toamnă, când au loc alegerile generale. Din acest motiv, la un moment dat, PSD, spre exemplu, a luat la modul cel mai serios în calcul varianta cuplării localelor cu parlamentarele, pentru ca toată lumea să tragă la unison și să nu mai existe discuții. Prezidențialele, însă, au pentru liderii din teritoriu o miză încă și mai mică decât parlamentarele. De bine, de rău, parlamentarii pe care îi au în județ pot reprezenta curele de transmisie eficiente între ei și administrația de la București. Președintele, în schimb, e cel mai puțin interesant element în ecuația politică județeană, mai ales când e decuplat de restul alegerilor. E de la sine înțeles că alegerile din toamnă vor fi marcate de o doză consistentă de lehamite la nivelul filialelor locale, oricât de mult se va agita centrul. În plus, cam toate partidele sunt împărțite în aripi, dintre care unele nu înghit candidații desemnați pentru Cotroceni și e probabil că vor face un non-combat vârtos, când va fi cazul. Lehamitea de partid și campania electoralăCandidații prezidențiali ai anului 2009 se vor regăsi, din acest motiv, într-o situație unică până acum, nevoiți să poarte un război care va implica în cea mai mică măsură partidele din care fac parte. Un exemplu de ceea ce poate însemna lehamitea de partid față de o campanie l-ar putea reprezenta, oarecum situația referendumului pentru suspendarea lui Băsescu, atunci când, cu toate eforturile, șeful statului nu a reușit să strângă mai mult de 5.000 de oameni la ceea ce trebuia să fie finalul grandios al campaniei, printr-un mega-miting în Piața Constituției. Se spune că mult a mai înghițit în sec, de nervi, Băsescu, atunci când s-a văzut înconjurat de 10% dintre cei 50.000 de oameni pe care sconta. Și multe înjurături și-au luat, la vremea respectivă, liderii PDL, care nu au reușit să îi adune. Acum, Băsescu ar putea fi marele beneficiar al fenomenului „lehamitei”. There will be blood…Atât timp cât nu are nevoie să se războiască, în toamnă, cu partidele politice și simpatizanții acestora, șeful statului ar putea aplica, foarte eficient, strategia răfuielii strict cu cei desemnați să îi fie contra-candidați, dublată de eforturi de atragere a simpatiei electoratului de partid al lor. Până acum, orice candidat prezidențial era și locomotivă de partid; el trebuia să arunce lovituri nu doar în direcția contracandidatului său, ci și a echipei de conducere a partidului din care făcea parte. Lucru care nu mai e de actualitate, războiul politic s-a „individualizat”. Prin pârghiile pe care încă le are la îndemână, Băsescu poate arunca pe piață dezvăluiri incomode despre adversarii săi și familiile lor ( a început deja), poate activa dosare la parchet, poate umbla pe la arhivele CNSAS, poate folosi informații ale serviciilor secrete. Și o va face mai mult ca sigur, iar pereții vor fi stropiți cu sânge, în campanie. Cu excepția lui Vadim, nici unul dintre adversarii săi actuali, Geoană, Oprescu, Antonescu ori Duda, nu are „stomacul” necesar încasării unor lovituri dure, al unor dezvăluiri incomode, care nici măcar nu trebuie să fie 100% reale. Să ne amintim recitalurile de-a dreptul halucinante susținute de Băsescu în 2004 și ne lămurim rapid cum stau lucrurile. Miliardul de dolari dosit de Năstase în zona Mării Chinei de sud, vagoanele de copii exportați pentru organe în țările occidentale și multe alte asemenea acuzații s-au dovedit a fi doar vorbe în vânt, dar care și-au atins scopul cu brio. În același timp în care aruncă lovituri grele în capul contra-candidaților, Băsescu are mână liberă să dea atacul, sub altă formă, însă, la electoratele partidelor care i-au propulsat. În condițiile în care absolut toate sondajele arată că adversarii președintelui nu reușesc să polarizeze toate voturile partidelor proprii, atragerea acestora poate reprezenta un atu important pentru președinte. Deja, anumite gesturi și declarații ale lui Băsescu arată că încearcă cucerirea unor segmente electorale naționaliste ori liberale și probabil că va ataca rapid, în viitor, și segmentul de stânga. (Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă Băsescu ar începe brusc, în perioada următoare, să îl laude pe Ion Iliescu, ai cărui simpatizanți Geoană nu reușește, deocamdată, să îi atragă). Altfel spus, după cum unii analiști au evidențiat deja, Băsescu are ocazia – știind că nucleul dur al electoratului său nu îl părăsește, oricum – să încerce ajudecarea unui electorat nou pentru el, aparținând altor formațiuni, pentru că acest lucru nu îl costă nimic, mai ales prin lansarea de mesaje „de criză”, care, se știe, afectează pe mai toată lumea. Băsescu se distanțează de politică și se apropie de economieEl a început de mai multă vreme să se prezinte drept un om care nu mai dă doi bani pe scena politică, ci este preocupat în primul rând de țară. Și care nu ezită să critice tot mai tăios chiar și guvernul pe care el însuși l-a girat, cu Boc în frunte. O distanțare abilă, care ar trebui să dea de gândit. Băsescu rostește tot mai rar cuvinte precum Antonescu, Geoană, Oprescu sau Vadim și tot mai des „economie”, „restructurare”, „reformă”, „inflație”, „deficit bugetar”, „disponibilizări”, „FMI” etc. În paralel, adversarii săi par incapabili să depășească nivelul „Ridzi”, „Udrea”, „perdele la Turism”, „scena de la Costinești” ori „declarații de avere în fals”. În plus, atitudinea radicală anti-Băsescu pare să țină loc de orice program politico-economic și social, de orice cristalizare și promovare a unei identități solide, proprii. Dacă Traian Băsescu va risca să meargă, totodată, pe cartea candidaturii independente, lăsând PDL să propulseze un candidat de formă, lucrurile se vor complica și mai mult pentru adversarii președintelui, fiindcă vor trebui să atace două ținte, în loc de una, plus că niciunul nu pare pregătit pentru confruntarea cu un Băsescu plasat în cu totul alt context decât cel tradițional. Una peste alta, spre deosebire de anii anteriori, în toamnă vom avea un soi de alegeri uninominale, nepartinice, iar bătălia politică are toate șansele să se poarte pe coordonate mult diferite, cu rezultate greu de anticipat. (Bogdan Tiberiu Iacob)