CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Scamatoria Tăriceanu – Ponta

2 comentarii / 2678 vizualizări / 4 ianuarie 2016

Sunt analişti politici care au lansat un scenariu cât se poate de plauzibil. Intrarea lui Victor Ponta în partidul ALDE. Cel condus de Călin Popescu Tăriceanu. Şi despre care am afirmat, în mai multe ocazii, că are o şansă uriaşă. De a creşte aproape fără să facă nimic. Profitând, pur şi simplu, de conjunctură. Dar dacă s-ar întâmpla ca Ponta să vină la ALDE, atunci această creştere va fi, cu certitudine, accelerată. Iar liderul socialist s-ar reinventa mai repede decât ne-am putea imagina.
Paradoxul face că cei doi foşti lideri USL să aibă destinele politice încrucişate. În sensul că domnul Crin Antonescu este dorit în marea politică, unde i se rezervă, şi în viitor, un rol major. Numai că Antonescu refuză să se întoarcă. În timp ce, fostul său tovarăş de drum, Victor Ponta, care şi el a demisionat de peste tot, arde de nerăbdare să reintre în arenă. Dar teoretic nimeni nu-l vrea. Mă refer la PSD. Şi nici în Partidul Naţional Liberal nu l-am putea vedea. Iar la UNPR ar merge pe un cal mort. Din acest motiv, în repetate rânduri, am afirmat pe unde am avut ocazia şi de câte ori am fost întrebat că Ponta a ars ca o lumânare. Nu mai are nici ceară, nici fitil. Şi nici un viitor politic, întrucât uriaşele sale bâlbâieli şi duplicitatea sa l-au compromise. Mai spunea că, în cel mai bun caz, el poate reveni, dar după ce trec câţiva ani. S-ar putea să mă fi înşelat.
Scenariul unei alianţe Ponta – Tăriceanu ar putea fi dovada că m-am pripit atunci când l-am ejectat pe primul din marea politică. Este adevărat. În PSD nu mai are loc. O dată fiindcă partidul s-a simţit înşelat de dubla sa demisie, fără o prealabilă dezbatere internă, care a condus, practic, la scoatere de la guvernare. În al doilea rând, pentru că Liviu Dragnea şi alţii au profitat de ocazie şi au pus mâna pe putere. Şi nu mai au de gând să o dea din mână. În niciun caz lui Victor Ponta care, în partid, ar reveni cu propriul său grup de interese politice. Poate chiar cu Sebastian Ghiţă, care i-a atras un uriaş deficit de imagine. Însă ideea unei alianţe cu Tăriceanu este pe cât de surprinzătoare, pe atât de posibilă.
În ciuda faptului că s-a scos singur în afara terenului de joc, în ciuda faptului că şi-a urcat în cap propriul partid, Victor Ponta are destul de mulţi fani, atât în electoratul socialist, cât şi în rândul agenţilor de influenţă. Primari, consilieri, parlamentari şi poate chiar şi preşedinţi de Consilii Judeţene. De aici i-a şi venit ideea reintrării în marele joc politic. Şi a dat suficiente semnale în acest sens. S-a zvonit că ar face o fundaţie şi, apoi, un partid nou. Tot ce se poate. Deşi este foarte greu. Şi extrem de costisitor. Iar sponsorii săi sunt pândiţi de DNA. Mult mai simplu este să intre, pur şi simplu, la ALDE. Şi odată intrat, probabil în a doua poziţie, ar atrage ca un magnet numeroşi PSD-işti. Şi ar fi ca şi când ar avea un partid care a fuzionat cu ALDE.
În felul acesta, Victor Ponta s-ar reinventa într-o manieră accelerată. Iar ALDE, dincolo de creşterea lui naturală, prin venirea alături a nemulţumiţilor din PNL, a foştilor PP-DD, dar şi a unor PSD-işti nemulţumiţi de Dragnea, ar beneficia de toţi banii, deloc puţini, ai lui Victor Ponta. Practic, PSD s-ar rupe puţin. În felul acesta, Călin Popescu Tăriceanu şi ALDE ar intra în forţă în marele joc politic.
Pentru Victor Ponta, care a votat de fiecare dată invers la prezidenţiale, cu excepţia poate a propriei sale candidaturi, nu ar fi nicio problemă să sară, lejer, din internaţionala socialistă direct în grupul liberalilor europeni. Sunt sigur că nu ar avea, din această perspectivă, niciun fel de ezitări. Aşa că dacă scenariul de mai sus chiar se va întâmpla, mai rămân doar două întrebări.
1. Cine va candida din partea ALDE la Primăria Generală a Capitalei?
Călin Popescu Tăriceanu sau Victor Ponta?
2. Când va încerca Victor Ponta să-i facă vânt lui Călin Popescu
Tăriceanu, la fel cum a procedat şi cu domnul Crin Antonescu? (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. tariceanu si ponta = 2 expirati penali care NU vor scapa de parnaie

  2. Raman la parerea mea, ca nu Ponta l-a aruncat peste bord pe Antonescu, ci aceea care nu vedeau cu ochi buni o alianta de 70%, pe Antonescu presedinte si Ponta PM. Antonescu a fost santajat sa iasa din ALDE, sa-l aduca pe Klaus ( dar nu Santa), sa bage PNL-ul in PPE, etc, etc. Pretul, un post pentru nevasta in PPE, de vicepres, parca.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998