CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Scandal monstru în Albania: Coldea, concediat de Edi Rama după începerea anchetei penale

0 comentarii / 5162 vizualizări / 4 iulie 2024

Scandal de proporții, azi, în parlamentul de la Tirana, din cauza generalului Florian Coldea, pentru a cărui relație cu premierul Edi Rama opoziția a făcut o interpelare oficială către șeful guvernului albanez. Președinta parlamentului albanez a respins azi solicitarea, dar liderul grupului parlamentar al partidului de guvernămînt a dezvăluit că generalul a fost concediat de către Rama imediat ce s-a aflat de începerea urmăririi sale penale în România. După respingerea interpelării, în parlamentul albanez s-a dezlănțuit jihadul, parlamentarii puterii și cei ai opoziției adresîndu-și cuvinte inimaginabile și fiind la un pas de violențe.

Dezbaterea din parlament a fost marcată azi de un scandal monstru, în care s-a aruncat cu invective și cuvinte obscene din cauza refuzului președintei parlamentului, socialista Lindita Nikolla, de a accepta interpelarea Partidului Democrat, de opoziție, condus de fostul președinte Sali Berisha, prin care Rama era somat să explice exact natura relației sale cu Florian Coldea.
În epicentru s-au aflat liderul grupului parlamentar al Partidului Socialist, la putere, Bledi Çuçi, și cel al opoziției, Gazment Bardhi.
Bledi Çuçi a răspuns acuzațiilor lui Gazment Bardhi referitoare la consilierul prim-ministrului Edi Rama, despre care acesta susținea că era un agent al Securității României, generalul Florian Coldea, investigat pentru corupție în țara sa. Çuçi a declarat că imediat ce s-a aflat de ancheta din România, Coldea a fost demis de către Rama.

”De ce l-a luat Rama consilier pe Coldea, să-i facă masaj, să-i aleagă cocaina??”

În replică, Bardhi a spus către președinta Parlamentului:

”Nu știu cine a decis să-și bată joc de tine și să-ți ofere aceste concepte pe care le scrii în documente oficiale, dar interpelarea este un instrument de responsabilitate. Prim-ministrul este obligat să răspundă cererilor pentru interpelare. Ați transformat în regulă refuzul de a răspunde la interpelări pentru că avem un prim-ministru laș, care se teme să dea socoteală pentru legăturile cu crima organizată și afacerile în care este implicat încă din prima zi în care a fost numit prim-ministru.
Am solicitat interpelarea deoarece există documente oficiale și dovezi că Rama a numit drept consilier extern un fost agent secret român, Florian Coldea. Mi-a scris că a făcut-o pentru activități private. Vă rugăm să ne spuneți ce anume l-a sfătuit Coldea pe Rama? A primit 7 mii de euro în fiecare lună din taxele cetățenilor albanezi și voi spuneți că este o chestiune privată. Spuneți-ne pentru ce a primit banii, deoarece în afară de faptul că este fost agent al serviciilor secrete, se suspectează că este implicat într-o linie de trafic internațional de droguri Mexic-Albania-România.
Nu l-am interpelat să-l întrebăm dacă a fost la petreceri cu cocaină sau alte distracții pe care doar el le cunoaște, așa cum relatează mass-media română. L-a luat pentru a-i face masaj? L-a luat pentru a-i alege calitatea cocainei? Spune-ne, doamnă, pentru ce au plătit albanezii 7 mii de euro pe lună, pentru ce l-a sfătuit pe prim-ministru?” a tunat Bardhi.


În apărarea lui Coldea

La rîndul său, Bledi Çuçi, a răspuns acuzațiilor lui Gazment Bardhi prin apeluri la președinta Parlamentului:

„Doamna Nikolla, mențineți ordinea ședinței. Președintei Parlamentului nu i se poate adresa cineva în acest mod, cu un astfel de vocabular. Sunt de acord cu ceea ce ați spus. Ipocrizia din acest parlament a atins dimensiuni legate de un fapt istoric, care și-a pierdut relevanța. Persoana pentru care liderul grupului a solicitat interpelare este un fost oficial de rang înalt al serviciilor de informații, cu gradul de general, dintr-o țară a UE, care a condus procese în lupta împotriva corupției și a crimei organizate în România. Prim-ministrul albanez l-a angajat când nu era în această poziție. Dacă este acuzat în țara sa, este o problemă a României, nu a Albaniei. Când s-a aflat acest lucru, prim-ministrul l-a demis. Mai este acesta consilierul prim-ministrului? Nu. Din momentul în care o anchetă a început în țara sa, nu mai este consilier. Doamna președintă a Parlamentului, luați măsuri dacă există insulte la adresa președintei Parlamentului, evacuați-i imediat” a spus el.


Deputat albanez către altul: ”Ne doare în p*lă de ce spui tu!!”

Gaz Bardhi, dialog fierbinte cu deputații puterii:

„Prim-ministrul a numit consilier un agent al serviciilor secrete române, ceea ce constituie o abatere gravă, deoarece afectează grav securitatea publică, și, în al doilea rând, se dovedește că, pe lângă faptul că este implicat în activități corupte în țara sa, este legat de o linie de trafic internațional de droguri care leagă Mexicul de Albania și Albania de România.
Nu am solicitat interpelare pentru a-l întreba dacă a participat la una dintre acele petreceri cu cocaină și alte mijloace de plăcere pe care le cunoaște doar Edi Rama, dacă acesta a participat sau nu la acele petreceri.
Aceasta este o chestiune privată, poate face ce dorește. Avem dreptul să cerem socoteală Prim-ministrului despre cum a ajuns să-l cunoască pe acest individ.
Pentru ce l-a consiliat acesta pe prim-ministru? Pentru ce au plătit albanezii acest individ? Ca să aranjeze rutele pentru trafic de droguri? Cum nu este o treabă a prim-ministrului numirea unui consilier al său? Știți voi, l-a luat pentru a-i face masaj, pentru a-i critica picturile?
Dacă știți ceva mai mult decât noi despre ce servicii i-a oferit lui Rama, spuneți-ne, doamnă. Dacă sunt chestiuni private, ne retragem interpelarea, dacă doar i-a ales cocaina cea mai bună, renunțăm la interpelare.
Știi tu, Pandi (deputatul Pandeli Majku n.n.), pentru ce l-a consiliat? Cum să aranjeze traficul de droguri? Răspundeți! Aveți curajul și spuneți nu-i spuneți.

Erion Braçe (fost vicepremier, deputat PS n.n.) intervine de la locul său: Ne doare în p*lă de ce spui tu.
Gaz Bardhi: Ce ai zis, mă? Ce ai zis, mă, nesimțitule?
Erion Braçe: Închide gura, curvă nenorocită! Închide gura, curvă.
Gaz Bardhi: Ce ai, nesimțitule?
Erion Braçe: Taci, curvă nenorocită.
Lindita Nikolla: Domnule Bardhi, vă atrag atenția pentru insulta pe care tocmai ați rostit-o.
Gaz Bardhi: Închide gura și tu, nu îndrăzni să mă întrerupi când vorbesc.
Braçe vorbește din locul său, dar nu se aude…
Gaz Bardhi: Stai la locul tău acolo, nu interveni. Nu vorbi deloc, purtător de cuvânt al crimei organizate și corupției, ai intervenit tu. Tu ai ucis oameni, tu ai ucis un om la ușa SPAK, tu și guvernul tău ați ucis ieri un cetățean și nu interveniți pentru creditele proaste ale cetățenilor, i-ați lăsat pe drumuri”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998