CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Scandal monstru in grupul minoritatilor din cauza carnii de porc

0 comentarii / 1552 vizualizări / 8 decembrie 2010

Aledin Amet, deputat din partea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, a fost la un pas să demisioneze din grupul minorităților parlamentare din cauza unei glume proaste a reprezentantului italienilor, Mircea Gosaru.

După cum relatează într-un comunicat de presă, zilele trecute, cu prilejul sărbătoririi deputatului romilor, Nicolae Păun, cu participarea reprezentanților minorităților, deputatul italienilor, Mircea Grosaru, ”a făcut o glumă neghioabă, cu privire la tradiţia mea religioasă şi la felul cum o respect. Mai precis, este vorba de o acuzaţie, din punctul dumnealui de vedere, o glumă, care se referea la faptul că mânânc carne interzisă de Islam. Această aşa-zisă glumă, pentru orice musulman, aşadar, şi pentru mine, reprezintă punctul sensibil, deoarece religia înseamnă, alături de etnie, esenţa existenţei noastre. Nu m-am destăinuit niciodată şi credeam că nu mă voi destăinui vreodată,cu privire la felul meu de a respecta tradiţiile religioase. Este trăirea mea interioară. Mă văd nevoit, însă, acum, să spun că nu am mâncat, nu mănânc şi nu voi mânca carne de porc, deoarece încerc să fiu un bun musulman. Iată de ce consider că o astfel de glumă idioată, spusă, culmea, în cadrul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, reprezintă o jignire nu numai la adresa mea personală, ci şi la adresa întregii comunităţi musulmane din România. Îi solicit, public, dlui Varujan Pambuccian să pună în discuţie cererea mea de a fi sancţionat, cum consideră Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, dl Mircea Grosaru. Dacă nu se ia, luni, 13 decembrie a.c., o măsură justă, marţi, 14 decembrie a.c., voi anunţa în Plen plecarea mea din cadrul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale” amenință Aledin. Din fericire, astăzi, Grosaru și-a cerut scuze, astfel că grupul minorităților rămîne, deocamdată, în formulă completă. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998