Vetoul premierului Victor Ponta la acordarea unor decorații de către Președinție reprezintă un moment salutar și îndelung așteptat, pentru că oferă șansa – pe fondul conflictului major iscat – a unei dezbateri serioase asupra bătăii de joc naționale pe care a ajuns să o constituie acest tip de recompensă morală.

Faptele sunt simple: președintele vrea să decoreze fosta conducere a Institutului Cultural Român, în frunte cu Mircea Mihăieș și Horia Patapievici, premierul refuză contrasemnarea decretului, acuzîndu-i de fraude financiare, de poziții anti-românești și chiar de gîndire fascistă.

Problema urmează să fie tranșată de Curtea Constituțională, dar, dincolo de asta, gestul de frondă al premierului ar trebui să fie începutul unor discuții extrem de serioase despre ce ar trebui să fie și ce a ajuns, de fapt, sistemul național de decorații.

Mai ales că este pentru prima oară după revoluție cînd se întîmplă asta: cineva înzestrat cu autoritate publică să conteste acordarea unor decorații.

E evident că Băsescu decorează fosta conducere a ICR nu pentru merite culturale ori morale, ci pentru felul în care respectivii s-au făcut preșul său ani de-a rîndul, transformînd institutul de propagare a culturii românești în lume în institut de propagandă băsesciană. Cu momente de vîrf în preajma marilor momente electorale, ca din întîmplare.

”Nazistul” Mihăieș a trîntit un articol halucinant în decembrie 2004, puțin înaintea prezidențialelor, intitulat ”Matusalem votează”, în care ștergea pe jos cu…toți pensionarii României, cărora le punea în cîrca vina de a fi distrus țara prin votul acordat, sistematic, PSD. O aberație pentru care a încasat una dintre cele mai usturătoare amenzi din partea Consiliului Național Anti Discriminare. I-a sărit în ajutor prietenul Patapievici, care a decretat că ideea de corectitudine politică e o prostie.

Același Patapievici care, cinci ani mai tîrziu, a ieșit la rampă înaintea altor alegeri prezidențiale cu ”dezvăluiri” în presa spaniolă despre o casetă porno cu Mircea Geoană, adversarul lui Băsescu. Geoană a pierdut alegerile, Patapievici nu a mai suflat un cuvînt, misterul casetei nu s-a lămurit nici pînă azi.

Totuși, nu despre Patapievici și Mihăieș e vorba.

Ci despre felul în care, de-a lungul anilor, ceea ce trebuie să fie onorarea unor figuri de seamă ale poporului s-a transformat într-o veritabilă mașinărie, scăpată de sub control, prin care înaltele figuri ale statului, dar în special președinții, au înțeles să își recompenseze, de fapt, camarilele personale și nu pe cei care au adus cinste României.

Asta e cauza pentru care la noi se dau decorațiile majore cu kilogramul, dacă nu cu tona, și fără ca cineva să se poată opună selecției operate de politicieni.

Numai în ultimul său mandat prezidențial, spre exemplu, Ion Iliescu a acordat peste 66.000 de decorații, în loturi de sute de bucăți odată. În ianuarie 2012, Traian Băsescu a comandat Monetăriei Statului 32.000 de decorații, pregătite pentru ultimii săi doi ani de mandat, în valoare de peste un milion de euro. Așa cum am mai scris și în alte rînduri, decorațiile României au ajuns să nu mai însemne nimic; le-au primit șoferi, femei de serviciu și secretare de politicieni, copiii lor, cabinete guvernamentale întregi, procurori dubioși, foști activiști comuniști, angajați de rînd ai unor ministere, loturi întregi de interpreți ai cîntecului popular, mulți specializați inclusiv în manele, și actori de telenovele.

S-a ajuns ca extremistul Corneliu Vadim Tudor să primească aceeași decorație, ”Steaua României”, cu laureatul Nobel Elie Wiesel, nici nu e de mirare că, scîrbit, acesta a returnat, finalmente, distincția statului român. Ori că deputatul francez Lionel Luca a refuzat, acum patru ani, titlul de doctor honoris causa al Universității din Nisa pentru că același titlu îi fusese acordat și lui Ceaușescu, fără a-i fi retras ulterior. Străinii știu mai bine să își apere reputația.

La noi, jale. Un infractor de teapa lui Cătălin Voicu a ”împușcat” nu una, ci două distincții de la Iliescu, iar fugarul Mihai Necolaiciuc a fost decorat de Emil Constantinescu, la fel ca torționarul Vasile Ciolpan, șeful temutei închisori de la Sighet în perioada cînd acolo s-a stins Iuliu Maniu. A trebuit să vină țărăniștii la putere ca asasinul moral al lui Maniu să fie onorat. Prin derogare, Marian Vanghelie a primit o distincție rezervată strict celor cu studii superioare.

Despre cea mai înaltă distincție care există în România, ”Steaua României” în rang de Colan, să spunem doar că ea e deținută strict de două persoane de cetățenie română: Patriarhul Teoctist și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Dărîmătorul de biserici și tatăl bancherilor, iată unicele personalități post-decembriste care și-au cîștigat dreptul la onoarea supremă. Să mai spunem că rangul imediat următor, cel de Mare Cruce, e acordat în mod egal, bunăoară, lui Alexandrî Soljenițîn și generalului Constantin Degeratu, ca să nu îl mai pomenim pe Fidel Castro(?!!).

Toate aceste decorații aruncate în neștire peste grupuri întregi de figuri dubioase aduc cu sine și diverse avantaje, plus clasicele onoruri militare la înmormîntare.

Din acest motiv, aproape nu există V.I.P. autohton care să nu beneficieze de gardă militară la mormînt, onoare de care în SUA, spre exemplu, nu beneficiază decît purtătorii hainei militare și foștii președinți, în calitate de comandanți supremi ai armatei americane.

În plus, legea noastră permite păstrarea decorațiilor militare și de către ofițerii condamnați la maxim cinci ani de închisoare. E, într-adevăr, o ”onoare” să știi că împarți o decorație cu niște infractori de drept comun…

Franța i-a retras, recent, designerului John Galliano Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție, doar pentru niște comentarii anti-semite. Patapievici ar fi avut ceva de comentat pe chestia asta, în mod cert…

În lume, decorarea personalităților dubioase ori cea insuficient justificată stîrnește mereu scandal monstru, fie că e vorba de acordarea Nobelului pentru Pace teroristului Yasser Arafat ori președintelui Barrack Obama, fie că e vorba de alte distincții. Acum zece ani, un scandal monstru s-a iscat după ce autoritățile italiene au decis să-i acorde cetățenia actorului american Robert de Niro, dar s-au opus vîrtos italienii din SUA, acuzîndu-l pe artist că le-a creat o imagine defavorabilă punîndu-și talentul în slujba rolurilor de mafiot. Poate a fost o exagerare, dar asta înseamnă o societate vie, capabilă să reacționeze. În România, rar s-a întîmplat să protesteze cineva față de fabrica de medalii de la vîrful statului.

Poate, odată cu scandalul declanșat de premierul Ponta, se va ajunge, în fine, la o analiză serioasă și asupra acestui fenomen: aruncarea cu decorații de stat de la cel mai înalt nivel la fel cum maneliștii (mulți dintre ei decorați) aruncă la nunți cu teancurile de parai. Și poate se va pune pe picioare un sistem prin care o persoană să fie verificată la sînge mai înainte de a beneficia de onorurile țării. Nu de alta, dar dacă se păstrează ritmul ultimelor două decenii, peste 10-20 de ani va fi fost decorată cu ”Steaua României” jumătate din populația țării. (Bogdan Tiberiu Iacob)