CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Scandalul ia proporții: șeful Hamas nu a fost ucis de rachete, ci de o bombă plasată cu luni în urmă

0 comentarii / 2849 vizualizări / 1 august 2024

Șeful politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat miercuri în capitala Iranului, Teheran, cu ajutorul unui dispozitiv exploziv care fusese ascuns în secret în casa de oaspeți în care era cazat, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu această chestiune. Scenariul aruncă în aer informațiile de pînă acum, conform cărora Haniyeh a fost ucis de o rachetă țintită cu precizie asupra locuinței lui, relevînd că, de fapt, e un asasinat derulat pe teritoriul unei țări străine pe baza unor informații precise știute cu luni înainte.

Bomba a fost ascunsă în urmă cu aproximativ două luni și a fost detonată de la distanță odată ce el se afla în camera sa de la casa de oaspeți, potrivit sursei, care a fost informată cu privire la operațiune.
New York Times a fost primul ziar care a relatat, azi, detaliile respective ale asasinării lui Haniyeh.
Guvernul iranian și Hamas susțin că Israelul a executat asasinatul. Israelul nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa. Oficialii americani au fost informați cu privire la operațiune de către oficialii israelieni abia după asasinat, a declarat sursa.
Presa de stat iraniană și Hamas au indicat anterior că Haniyeh a fost ucis cu o rachetă trasă din afara clădirii.
Însă faptul că bomba a fost introdusă ilegal în casa de oaspeți, care se afla sub protecția Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, indică o încălcare surprinzătoare a securității pentru IRGC.
Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri: „L-ați ucis pe oaspetele nostru drag în casa noastră și acum ați pregătit calea pentru pedeapsa voastră aspră”.
CNN cere guvernului iranian să reacționeze la aceste noi informații. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998