CURS VALUTAR

Scandalul Kovesi in oglinda: cum se chinuiau in 2014 ”patriotii” de azi sa o ingroape pe Corina Cretu

4 comentarii / 9519 vizualizări / 7 martie 2019

Intrarea Laurei Kovesi în cursa pentru funcția de procuror european a declanșat un veritabil război intern al declarațiilor, un mare front fiind deschis pe ideea lipsei de patriotism a celor care vor să bareze drumul unui român spre o înaltă funcție europeană. Cel mai recent episod e în derulare, după ce ministrul Tudorel Toader a trimis Financial Times o scrisoare în care explică de ce Kovesi nu e potrivită pentru post, și i-au sărit în cap o grămadă. Frontul respectiv are resorturi seducătoare, dar ascunde, în fapt, două probleme majore.

Prima ar fi una de care ne ciocnim și la Eurovision: promovăm prin solidarizare talentul, ori naționalitatea?
Trimitem într-o funcție la UE pe cineva doar pentru că e ”de al nostru” ori ne gîndim și la ce ar face, efectiv, în postul respectiv? Punem în balanță competența și orgoliul național, să vedem care atîrnă mai greu?
Dificilă chestiune.
Mult mai simplă e cealaltă problemă.
Pe rînd, PNL, USR, PLUS, societatea civilă, o parte a presei etc au sărit în sus împotriva alianței PSD-ALDE, a guvernului șamd pe motiv că obstrucționarea lui Kovesi e lipsă de patriotism. Mai degrabă pasiv în poveste, pînă la un punct, președintele Iohannis s-a văzut somat să ia atitudine și să ceară guvernului sprijinirea procuroarei.
Din cauza guvernanților, România ar fi pe cale să rateze obținerea unei demnități europene de prim rang.

Posibil să fie așa. (Deși e greu să nu-ți zboare gîndul la un scandal european de prin anii 80, cînd s-a descoperit că România trimitea vin falsificat la concursurile de la Bruxelles.)
Numai că n-au trecut nici cinci ani de cînd un scandal identic s-a produs în politica de la noi, cu sens invers, de astă dată.

E vorba de desemnarea Corinei Crețu drept candidat pentru postul de comisar european, din partea guvernului de atunci.

Un demers care a provocat reacții violente ale opoziției, cu Iohannis, PNL și PDL în frunte, în timp ce PSD denunța afectarea interesului național.
Mai întîi, s-au vărsat acuzații că desemnarea acesteia va face ca România să obțină un protofoliu minor, precum ajutorul umanitar.
Cînd europarlamentarul român a obținut, din contră, un mega-portofoliu, al politicii regionale, cu al doilea mare buget european, s-a schimbat placa: ne va face de rîs în acel post.
”Cu oameni de mâna a doua nu poți obține decât tot o influență de mâna a doua la Bruxelles(…) Oricât circ mediatic ar face premierul, alți lideri PSD sau Tăriceanu inventând tot felul de acuze fanteziste şi într-o re­to­rică uzitată deja intens despre „cei care lu­crează împotriva interesului național“, această realitate factuală nu poate fi schim­bată” scria Revista 22 în septembrie 2014.

La începutul lunii septembrie, liderii alianței PNL-PDL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, trimiteau o scrisoare către preşedintele CE, dar şi către liderul PPE, Joseph Daul, în care reclamau că nominalizarea Corinei Creţu încalcă legea, întrucât aceasta nu a fost audiată de Parlament. „În urma informaţiilor cu privire la posibila desemnare în funcţia de comisar european a doamnei Corina Creţu, ca urmare a nominalizării acesteia din partea domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, vă notificăm prin prezenta faptul că această nominalizare a fost făcută prin încălcarea legii“, se mai arată în scrisoare.
„Lipsa de transparenţă a premierului în desemnarea comisarului european din partea României nu face altceva decât să demonstreze jocurile meschine din interiorul PSD. Cerem premierului, dacă tot spune că respectă Parlamentul şi că Parlamentul este principala instituţie democratică a României, să respecte procedurile parlamentare pentru desemnarea acestuia”, declara, separat de asta, Vasile Blaga.

În momentul în care doi liberali, Ramona Mănescu și Sorin Frunzăverde, au făcut greșeala de a o susține pe Corina Crețu, au fost linșați de propriul partid:
”Declarând intempestiv şi de “capul lor” sprijin pentru socialista Corina Creţu, dl Frunzăverde şi dna Mănescu îl validează indirect pe Ponta. Eu nu sunt de acord cu această poziţie a lor. Dacă unii ies la atac la Ponta şi altii joacă la „ofsaid”, pretextând constructivismul politic, o să ajungem în şanţ. Cu Ponta nu ai ce construi. El a sacrificat interesul României şi un bun comisar (Cioloş) ca să-şi arate muşchii politici” declara public Cătălin Predoiu.

Alina Gorghiu nu stătea, nici ea, cu mîinile în sîn:
”Informaţiile care au fost obţinute din surse neoficiale spun că vom primi Ajutorul Umanitar, în niciun caz Dezvoltarea Regională, portofoliu cu care s-a lăudat premierul Ponta antefactum. Dacă se dovedesc adevărate aceste informaţii, dar şi faptul că la Comisia Europeană suntem în continuare sub semnul întrebării, „Cioloş sau Creţu?”, va fi o confirmare a ceea ce Opoziţia a susţinut în tot acest timp: nevoia de transparenţă şi respectarea legilor care definesc aceste nominalizări(…) Aştept să aud din nou, din partea premierului, cât de bine a negociat, după ce se va confirma portofoliul pentru Ajutor Umanitar”.

Alt liberal, eurodeputatul Cristian Preda, puncta ”N-are însă nici o experienţă în Politica Regională şi cred că va fi pur şi simplu înghiţită de aparatul birocratic, de tehnocraţii de acolo”.
Opoziția de atunci, și Klaus Iohannis, au făcut tot posibilul ca negocierile pentru un portofoliu acordat României să se deruleze pe fondul unui imens scandal intern.

Un alt mare patriot român, Ion Mihai Pacepa, și-a amintit, brusc, că pesedista era o agentă kaghebistă trimisă să-l compromită pe Colin Powell.

Spre cinstea lui, premierul de atunci, Victor Ponta, s-a bătut pînă în pînzele albe, a negociat cu președintele C.E, Jean Claude Juncker, și, finalmente, țara noastră a primit un portofoliu de peste 350 de miliarde de euro. O funcție pe lîngă care, ca greutate, cea de procuror șef european e o glumă inocentă. O funcție pentru care s-a luptat teribil, spre exemplu, Cehia, cu Vera Jurova în frunte, dar a trebuit să se mulțumească doar cu postul pentru justiție.

”Kaghebista” de Corina Crețu s-a descurcat excelent în postul de comisar european, fiind apreciată azi fără rezerve de Juncker, Timmermans, Tajani ori Tusk.
Lui Ponta nu i-a prezentat nimeni, vreodată, scuze publice pentru ”ratarea” unui portofoliu important și pentru tot puhoiul de acuzații aruncate la acea vreme în capul lui.
În primul rînd, pentru acuzația de lipsă de transparență în desemnarea candidatei.
Desigur, nu se compară cu transparența de care s-a dat dovadă în privința candidaturii Laurei Kovesi la funcția de procuror-șef european.
Informația despre candidatura respectivă s-a aflat, pe surse, după săptămîni bune. Nici azi nu știm cine au fost ceilalți procurori români care și-au depus candidaturile. Nu se cunosc amănunte despre prima selecție făcută după depunerea candidaturii.
S-a spus în 2014 despre C.V.-ul Corinei Crețu că e cam slăbuț în raport cu funcția respectivă.
Deocamdată, Laura Kovesi are în ”C.V.” vreo 20 de dosare penale și o revocare neonorabilă din funcție. Corinei Crețu i se reproșa inclusiv faptul că era socialistă. La Kovesi nu contează că e penală.

Cît despre cei indignați la maxim de acțiunile anti-Kovesi ale guvernanților, să spunem că sunt exact cei care s-a luptat din răsputeri, în 2014, să o marteleze pe Corina Crețu. Chiar dacă, între timp, mulți dintre ei au ajuns pe tușa politicii. Dacian Cioloș, pentru care se bătea PNL în 2014, e azi dușmanul partidului lui Orban.
Nimic nou sub soarele mioritic, una peste alta. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. fix mentalitate romaneasca…al meu este mai bun.. deranjul mare este cine o critica pe LCK ghita,nemuritorii de la guvernare si alte genii universale,curajul doamnei care ii infrunta..nu se pune

    • Era vorba despre ipocrizia securiștilor bolșevici, acum, de dreapta. :)))

  2. Surprinzator, un articol corect, in primul rand. Asa este, din pacate, romanii baga la inaintare tot felul de divete, trase de cozi de pestii ajunsi pe culmile inalte ale puterii. Cum ar spune un prostivan de pe aici, unii de la stana au ajuns sa traga sforile in ditamai tara europeana. prost, prost, da’ o nimereste din cand in cand

    • Era vorba de standardul cvadruplu al propagandei securiste din care fac parte toți proști, adică și tu.
      Când citești un text, concentrează-te, securist prostovan!!!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *