Ieșirea la rampă a Elenei Udrea la B1TV, aseară, a avut menirea de a împinge și mai departe pe culmile absurdului scandalul declanșat zilele trecute pe tema ”Ponta-premier”. Analizînd la rece evenimente și declarații recente, se poate concluziona fără teama de a greși că în România nu se mai respectă nici măcar cele mai elementare norme politice, iar Constituția a ajuns o glumă proastă.

Ceea ce s-a întîmplat în ultima perioadă relevă un lucru extrem de grav: în politica românească, nu doar că se încalcă nonșalant cele mai importante reguli, dar nici măcar nu se mai fac eforturi să se ascundă asta. Ba, au devenit aproape subiect de laudă.

Să reamintim, pentru început, pe scurt, o anume prevedere a Constituției:
”Art.103. (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Să vedem, în continuare, cum se transpun aceste prevederi în realitate.

Aflăm din gura președintelui, în interviuri din ultimele zile, că în decembrie anul trecut a stabilit împreună cu Emil Boc, și numai cu el, ca viitorul premier să fie șeful SIE. Informația a fost ținută, desigur, la secret preț de vreo două luni. ”Am aflat abia luni (6 februarie n.n.) dimineața că dl.Ungureanu va fi premier” a spus Udrea la B1TV, cu referire la colegii săi din conducerea PDL. Desigur, pe 6 februarie, după prînz, ea avea o altă poziție publică: „vor avea loc consultări cu preşedintele pentru a se stabili cine va fi noul premier al României. Vom discuta in partid, apoi decizia apartine presedintelui. Decizia nu a fost discutată”.
A fost? Sau n-a fost? Trecem, însă, peste asta.

Trecem și peste faptul că Boc era și în decembrie doar liderul unui partid al coaliției de guvernămînt, chiar dacă cel mai important. Trecem și peste faptul că statutul PDL prevede că un candidat de premier trebuie validat în prealabil de Consiliul Național, lucru care nu s-a întîmplat nici pînă în ziua de azi.

Trecem, și mergem mai departe.

Pe 6 februarie, Boc își dă demisia, iar președintele, în litera și spiritul Constituției, convoacă partidele la consultări, la Palatul Cotroceni.
Nu se știe în spiritul a ce, însă, are o întîlnire de taină cu 5 lideri de prim rang ai PDL cu o seară înainte, pentru a-i anunța că îi va propune lui Ponta să preia guvernarea.

Avem parte, deci, de o antepronunțare clară și neconstituțională a președintelui, care face inutilă, cel puțin teoretic, seria de întîlniri cu partidele programată a doua zi. Nu mai contează ce ar avea de spus UNPR, UDMR, grupul minorităților. Dacă Ponta acceptă, asta e. ”Noi eram convinși că va accepta” mai spune aceeași Udrea.

Nu mai contează nici că USL ar fi putut accepta, dar cu o altă propunere de premier, pentru că nu e apanajul șefului statului să aleagă el pe cine vrea din politică.
Nu contează nici că declarația de aseară a lui Udrea – potrivit căreia în dimineața de 6 februarie pedeliștii au aflat că MRU va fi premier – anulează afirmația lui Băsescu potrivit căreia dacă Ponta accepta ulterior, era el desemnat premier.

Ca o paranteză, să remarcăm un lucru nostim: Elena Udrea nu e un greu al PDL și nu are greutatea politică necesară pentru a candida la primăria generală, ne explică președintele la TV. În schimb, are greutatea necesară să se numere printre cei 5 lideri ai PDL informați în taină de președinte în legătură cu posibila cedare a guvernării. Și care au stabilit, conform aceleiași Udrea, să nu sufle o vorbă pînă a doua zi.

Revenind la întîlnirea din 5 februarie, aflăm de la mai mulți lideri ai PDL, precum Vasile Blaga, Ioan Oltean, Emil Boc ori Elena Udrea – în emisiunea de aseară – că pedeliștii au acceptat imediat propunerea președintelui vizavi de Ponta pentru că ”odată ajunși la guvernare cei de la USL în două luni și-ar fi demonstrat incapacitatea de a guverna această țară. S-ar fi văzut limitele pe care le au în a guverna”.

Lucru care, pe cale de consecință, ar fi sporit șansele în alegeri ale PDL.

Frumos gîndit.

Vasăzică, de dragul procentelor electorale, pedeliștii recunosc senini că ar fi fost gata să sacrifice România într-unul dintre cele mai grele momente, în plină criză, predînd-o ”incapabililor” de la USL doar ca să îi facă de rîs. Numai instalarea noilor guvernanți la palatul Victoria ar fi consumat minim două luni, fără a mai vorbi de practicarea efectivă a actului de guvernare.

Declarația Elenei Udrea nu e, cum s-ar putea crede, o scăpare, dovadă abilitatea remarcabilă cu care ea evită o capcană uriașă întinsă de moderatorul Ion Cristoiu, care o întreabă dacă ăsta a fost argumentul președintelui. ”Nu, aceasta a fost ideea noastră, președintele a avut alte argumente, pe care nu le voi spune eu, dacă nu le-a spus dînsul”.
Udrea știa că recunoașterea publică a faptului că a fost ideea lui Băsescu ar fi reprezentat dovada celei mai grosolane imixtiuni în politica de partid a unui președinte, după revoluție, una pe care nici măcar ciracii de la Curtea Constituțională nu i-ar fi putut-o astupa. Un președinte care pune pe masa partidului său de suflet soluția prăbușirii adversarilor înainte de alegeri prin oferirea guvernării, pe nepusă pe masă, acestora e bun de suspendat în doi timpi și trei mișcări.

Pe de altă parte, vorbele fostei ministrese au rolul de a aminti opiniei publice un lucru foarte misterios: nici pînă la această oră, Traian Băsescu nu a prezentat opiniei publice măcar un singur argument pentru care a luat decizia de a-i propune lui Ponta să fie premier. El s-a mulțumit, în permanență, doar cu prezentarea faptelor, cu atît mai ciudat cu cît el însuși anunțase în repetate rînduri că nu are de gînd să-l nominalizeze pe Ponta drept premier. Un ”mic” amănunt, acest refuz al argumentelor, care a scăpat presei pînă azi.

La fel cum tot neobservat a trecut un alt ”mic” amănunt, anume că, în ciuda promisiunilor președintelui, înregistrarea audio a convorbirii cu liderii USL la Cotroceni nu a apărut nici pînă acum.
Se teme, oare, președintele că tonul discuțiilor ar putea transmite mai multe informații românilor despre seriozitatea propunerii decît textul scris, sec și rece? (Bogdan Tiberiu Iacob)