De ce brontozaur? Pentru că așa l-a etichetat Traian Băsescu acum trei ani, într-o postare pe Facebook, după ce Ion Caramitru, directorul TNB, a intrat în conflict cu ministrul Culturii pe motiv de viziuni diferite asupra reformei în domeniu. De ce plimbăreț? Simplu: pentru că i-a plăcut să se plimbe și asta a costat scump bugetul statului și era să-l coste scump și pe actorul-ministru. Noroc că a avut protecția președintelui României.

Omul sistemului

”Un ministru încearcă să introducă performanţa în managementul instituţiilor de spectacol şi al muzeelor, încearcă să introducă un sistem de protecţie a patrimoniului construit, a siturilor istorice şi naturale. Sistemul(s.n.) intervine prin figura sa emblematică Ion Caramitru, iar ministrul care voia reforme pleacă din guvern. Rezultatul: nu se schimbă nimic, mergem înainte cum ştiu brontozaurii culturii. Sistemul retrograd a triumfat” scria Băsescu în 2016, după ce ministrul Vlad Alexandrescu își văzuse blocată de către Caramitru intenția de a schimba sistemul de numire a managerilor instituțiilor de cultură. Cîteva luni mai tîrziu, Caramitru obținea un nou mandat de director al TNB.

În artă nu e ca în fabricile de rulmenți de oțel, susținea la acea vreme șeful TNB.
Așa o fi, deși actorii de la Teatrul Național, aflăm mai nou, primesc sporuri ”de condiții vătămătoare”, pe care le întîlnești mai degrabă la siderurgiști.

Caramitru ar putea chiar să-l învețe pe actualul ministru al Culturii, Daniel Breaz, care i-a trimis pe cap Corpul de control, cîteva șmecherii politice despre cum se iese din asemenea situații.
Spre exemplu, cum să îți fentezi camarazii din cultură care cer mărirea salariilor, amenințînd sistematic guvernul din care faci parte cu demisia, ca să arați cît de devotat ești cauzei celor mulți și necăjiți. Finalmente, nu obții banii ceruți de la buget, pretinzi că ți-ai dat de două ori demisia dar rămîi ministrul Culturii tot mandatul și nici artiștii nu mai protestează în stradă. Poate cu excepția angajaților Bibliotecii Naționale, care s-au dovedit mai neîncrezători. În plus, poți să chemi singur Corpul de control al Guvernului la minister, ca să se vadă că nu ai nimic de ascuns.

Toate astea s-au întîmplat între 1996-2000, în mandatul de ministru al lui Ion Caramitru. Atunci era la ”dat”, acum e la ”luat”.
Un mandat în care actorii l-au acuzat repetat pe ”Socrate” că i-a neglijat, preocupîndu-se să dirijeze banii grei către restaurări de monumente. Situația s-a acutizat în ultimul an de mandat al lui Caramitru, cînd artiștii au început să vocifereze mai puternic decît oricînd, iar ministrul a jucat excelent comedia lui ”stați liniștiți, că vin măririle de leafă”. Oamenii s-au liniștit, măririle n-au venit. Sau, în orice caz, au fost infime.

Mandarinul Culturii protejat de șeful statului

În schimb, ministrul s-a confruntat cu acuzații foarte dure, nu doar din partea celor de la PDSR, opoziția, ci chiar din interiorul coaliției de guvernare. PD și partidele din opoziție, prin senatorul Corneliu Bucur și alți 50 de senatori, au inițiat o comisie parlamentară de anchetă a modului în care Caramitru a gestionat banii ministerului. Pentru că semnele de întrebare erau foarte mari. „Cheltuielile cu deplasările pe 1 an în străinătate ale ministrului au depășit cu cîteva sute de milioane toate celelalte cheltuieli ale ministerului”, spunea senatorul, adăugînd despre ministrul culturii că „este un fel de mandarin al culturii, sub directa protecție a șefului statului”. În plus, Caramitru refuzase sistematic să prezinte parlamentarilor din Comisiile de cultură vreun program de reformă în domeniu.
Un scandal monstru fusese declanșat, spre exemplu, de participarea României la un tîrg de carte la Leipzig, unde se alocase un buget de 3,5 miliarde de lei vechi, imens la acea vreme, cu participarea a zeci de delegați, cu Patapievici în frunte, și cu edituri selectate pe ochi frumoși, acuzații pentru care ministerul a trebuit să dea socoteală în parlament. În fine, în timp ce artiștii cereau măriri de lefuri, Caramitru se ocupa cu achiziții de opere brîncușiene pe bani grei. Ca să mai detensioneze atmosfera de el creată, ministrul a cerut Corpului de control al premierului să verifice cheltuirea banilor în primii trei ani de mandat.

Toate scandalurile s-au terminat în coadă de pește, Caramitru și-a încheiat mandatul liniștit, bifînd și două ”demisii”, iar după scurtă vreme a preluat șefia TNB, de unde a supervizat restaurarea clădirii acestuia.

Pe final, cîteva date statistice. Nu mult înainte de restaurarea TNB, la Milano avea loc restaurarea profundă a legendarei Scala.
A fost mărit numărul de locuri, a fost ridicat acoperişul cu 38 de metri, s-au creat şase săli de repetiţie, s-au făcut demolări de 120 de metri cubi, săpături de 17.500 de metri cubi, fundaţii speciale de 17.000 de metri cubi şi 16.000 de metri cubi de beton. Pentru “a arma” structurile din ciment s-au folosit 2.000 de tone de oţel şi 700 de tone pentru structurile metalice. S-au plasat 600 km de cabluri electrice pentru a garanta o putere de 4.000 de kilowaţi. Foarte mult s-a muncit la refacerea și conservarea unor componente vintage, decoruri, draperii, finisaje etc. S-a apelat la cel mai mare specialist al Europei și s-a refăcut integral acustica sălii. Redeschiderea teatrului, de acum o bijuterie a tehnologiei moderne, s-a făcut cu aceeași operă a lui Antonio Salieri “Europa Riconosciuta”, cîntată și la premiera din 1778.
Toată restaurarea a durat trei ani și a costat 60 de milioane de euro.

Restaurarea TNB sub Caramitru a costat 65 de milioane de euro și a durat aproape cinci ani.
Redeschiderea s-a făcut în 2014, cu un spectacol al lui Dan Puric.
Întreținerea anuală costă peste două milioane de euro. (Bogdan Tiberiu Iacob)