De-a lungul timpului, „Eurovision” a devenit nu doar o competiție între compozitori și interpreți, ci și un instrument politic și cultural de influență — motiv pentru care toate greșelile organizatorilor sunt întotdeauna vizibile. Vă prezentăm cîteva scandaluri care au avut loc de-a lungul celor 70 de ani de istorie a concursului, relatate de agenția Tass.

„Eurovision” 1963 s-a desfășurat la Londra și nu a avut nimic notabil pînă la începerea votării. În acei ani, concursul decurgea altfel: nu existau nici măcar apeluri din partea publicului. Fiecare țară avea un juriu format din 20 de persoane, care transmitea prin telefon, în direct, rezultatul agregat.

Cînd a fost chemată Norvegia, președintele juriului nu terminase încă numărătoarea voturilor. Secretarul a încălcat procedura de anunțare, iar prezentatoarea, conform regulamentului, a cerut țării să repete votarea după toți ceilalți participanți. În final, cifrele au fost considerabil diferite, iar acestea i-au adus victoria Danemarcei cu piesa „Dansevise”, interpretată de Grethe și Jørgen Ingmann, și nu Elveției, care a rămas în urmă cu doar două puncte. Postul elvețian SRG SSR a intenționat să depună contestație și a verificat înregistrările transmisiunii. Totuși, varianta oficială a rezistat: o simplă eroare procedurală cauzată de nepregătirea juriului — iar victoria a rămas la Danemarca.

A fost o întîmplare sau o manifestare a unei anume solidarități scandinave? Studiile academice privind votarea la „Eurovision”, începînd cu lucrarea sociologului Gad Yair din 1995, consemnează că Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda își acordă sistematic puncte una alteia. Cercetătorul Derek Gatherer, care a analizat votările din perioada 1975–2002, a numit acest grup „Imperiul Vikingilor”. Agenția AFP, după ce a analizat toate rezultatele începînd din 1957, a ajuns la aceeași concluzie: țările scandinave își acordă, în general, majoritatea punctelor în interiorul blocului.

Patru cîștigători la egalitate

„Eurovision” 1969 s-a desfășurat la Madrid. Cu doi ani mai devreme, sistemul de votare fusese schimbat — de altfel, regulile erau reformate aproape în fiecare an. Votul public a apărut în 1957, iar fiecare dintre cei 10 membri ai juriului acorda un punct piesei preferate. Din 1962, sistemul a fost modificat aproape anual, apropiindu-se treptat de forma actuală: inițial se acordau 3, 2 și 1 punct primilor trei, apoi primilor cinci li se acordau de la 1 la 5 puncte, iar mai tîrziu s-a decis ca primii trei să primească 1, 3 și 5 puncte. În cele din urmă, în 1967, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a revenit la regulile vechi, ceea ce s-a dovedit a fi o glumă proastă pentru concurs.

La finalul votării, patru țări — Spania, Regatul Unit, Franța și Țările de Jos — au acumulat cîte 18 puncte fiecare. Deoarece regulamentul nu prevedea niciun mecanism de departajare a egalității, toate patru au fost declarate cîștigătoare. Țara-gazdă a ediției următoare a fost decisă prin tragere la sorți — „Eurovision” 1970 a fost organizat de Țările de Jos.
Ulterior, Suedia, Norvegia, Finlanda, Portugalia și Austria au refuzat să participe la concursul din 1970, invocînd imperfecțiunea sistemului de votare. Ca răspuns la haos, EBU a introdus regula de vot suplimentar în caz de egalitate încă de la următorul concurs, iar sistemul actual de puncte de la 1 la 12 a apărut mai tîrziu — în 1975.

Micuța învingătoare

La „Eurovision” 1986 din Bergen, Belgia a cîștigat cu piesa „J’aime la vie” („Îmi iubesc viața”), interpretată de Sandra Kim — pseudonimul scenic al Sandrei Caldarone, în vîrstă de numai 13 ani. Victoria a fost destul de clară: 176 de puncte și primul loc detașat.

Scandalul a izbucnit după ce s-a aflat vîrsta reală a interpretei. În textul piesei există versul „am 15 ani” — și exact această vîrstă figura în materialele publice. În realitate, Sandra avea 13 ani la momentul respectiv. Elveția, care ocupase locul al doilea, a depus o petiție pentru descalificarea ei. Petiția a fost, desigur, respinsă, deoarece la acea vreme regulamentul nu prevedea nicio limită de vîrstă. Prin urmare, Sandra Kim nu a încălcat formal nicio regulă.

Totuși, regula privind vîrsta minimă de 16 ani a fost introdusă patru ani mai tîrziu, după ce la ediția din 1989 au participat mai multe concurente foarte tinere. În 2003 a fost creat „Junior Eurovision”, iar recordul Sandrei Kim a rămas pentru totdeauna în Cartea Recordurilor Guinness.

Playback cu ghinion

La „Eurovision” 1990 din Zagreb (Croația), Spania a deschis concursul cu piesa „Bandido”, interpretată de duetul Azúcar Moreno — surorile Toñi și Encarna Salazar. A fost prima interpretare a serii și a intrat în istorie ca unul dintre cele mai stînjenitoare momente ale concursului.
Din cauza unei erori a inginerului de sunet, playback-ul a pornit prea devreme. Muzica rula deja, dar solistele nu reușeau să prindă ritmul. În panică, Toñi și Encarna au aruncat microfoanele și au părăsit scena în mijlocul piesei, lăsînd publicul în stare de șoc. Playback-ul a continuat încă cîteva secunde.

După o pauză lungă și aplauze, cîntărețele s-au întors, i-au convins pe organizatori să le ofere o a doua șansă și au interpretat piesa de la început, de data aceasta fără greșeli. Surorile au povestit ulterior că după incident au făcut scandal inginerului de sunet și s-au încuiat în cabina de machiaj, crezînd că s-au făcut de rîs în fața întregii Europe. După întîmplare, au fost chiar rugate să nu fugă la hotel și să rămînă pentru a relua interpretarea. În ciuda acestui incident, Spania a ocupat locul al cincilea la acea ediție.

Rebelul fără pauză

Jaume Marquet i Cot din Sabadell, cunoscut sub porecla Jimmy Jump, era deja bine cunoscut de securitatea marilor evenimente europene pînă în 2010: se remarcase la meciuri din Liga Campionilor, la finala Euro 2004 și la Marele Premiu al Spaniei de Formula 1. La „Eurovisionul” din Oslo a intrat fără bilet. Conform propriei relatări, s-a strecurat în culise cu o oră înainte de emisie, s-a amestecat printre participanții acreditați, a găsit un loc ascuns lîngă o cameră fără operator și a așteptat. Motivul a fost politic: cu puțin timp înainte, Curtea Constituțională a Spaniei limitase autonomia Cataloniei.

Cînd spaniolul Daniel Diges a urcat pe scenă cu piesa „Algo pequeñito”, Jimmy Jump a alergat după el și s-a alăturat dansatorilor. Șeful poliției din districtul Bærum a recunoscut ulterior că securitatea nu a reacționat timp de cîteva secunde, crezînd că bărbatul cu șapcă face parte din programul coregrafic. După ce a fost prins și dus la secție, organizatorii i-au permis lui Diges să interpreteze piesa din nou, după toți ceilalți concurenți.

Amenda a fost de 15.000 de coroane norvegiene. Aceasta a fost plătită pe loc de un om de afaceri local, Morten Klein, impresionat de întîmplare. În schimb, i-a cerut lui Jimmy să apară într-o reclamă pentru un cazinou online. Poliția norvegiană i-a cerut a doua zi să părăsească țara, temîndu-se că va încerca să strice întîlnirea cu familia regală. Șase săptămîni mai tîrziu, cu cîteva minute înainte de finala Campionatului Mondial de fotbal de la Johannesburg, Jimmy Jump a alergat pe teren și a reușit să pună o barretina (pălăria tradițională catalană) pe Cupa Mondială înainte de a fi prins de securitate. Spania a cîștigat în acea seară Campionatul Mondial.

Rusia exclusă din concurs

În februarie 2022, la o zi după începerea operațiunii militare speciale, EBU a exclus Rusia de la concurs, declarînd că participarea ei „ar discredita competiția”. Însă trei ani mai tîrziu, logica organizației s-a întors împotriva ei însăși. În decembrie 2025, după ce EBU a votat pentru menținerea Israelului în concurs, cinci țări (Țările de Jos, Irlanda, Slovenia, Spania și Islanda) au anunțat boicotarea „Eurovision” 2026 de la Viena — cel mai mare boicot de la 1970 încoace. La ediția actuală au participat doar 35 de țări — cel mai mic număr din 2003, de cînd au fost introduse semifinalele.

Motivul nu a fost doar continuarea războiului din Orientul Mijlociu. Guvernul israelian a lansat campanii publicitare de susținere a participanților săi în 2024 și 2025 — fapt confirmat de Ministerul israelian al Afacerilor Externe. La concursul din 2025, interpreta israeliană Yuval Raphael a cîștigat votul publicului și a ocupat locul al doilea la general, iar mai multe delegații au cerut un audit independent al rezultatelor.

EBU a modificat regulile: a interzis campaniile guvernamentale, a redus la jumătate numărul maxim de voturi de la un spectator și a reintrodus juriul profesional în semifinale. Cu toate acestea, țările boicotante au considerat schimbările insuficiente. Potrivit The Hollywood Reporter, alte aproximativ șase țări, inclusiv cîteva scandinave și Belgia, se pregăteau și ele să anunțe boicotul. Dacă ar fi făcut-o, concursul ar fi putut fi anulat din cauza pierderilor financiare. Dacă situația va continua în acest mod, „Eurovision” riscă să nu se mai poată organiza deloc în viitor.(Traducere și adaptare B.T.I.)