O schimbare dramatică. Istorică și geostrategică totodată. Pentru moment, marea mutare se preconizează. Ea este generată de un eșec – cred eu, planificat – al Turciei și totodată de un succes de mari proporții, tot planificat.
Turcia s-a erijat în cel mai important negociator legat de transportul grâului ucrainean pe Marea Neagră. Avea în acest sens toate premisele. În primul rând, reușise să realizeze primul acord vizând libertatea traficului de cereale. Ceea ce i-a dat lui Erdogan credibilitate pentru a negocia cu Vladimir Putin un al doilea acord, după ce Rusia s-a retras. Noile negocieri însă au eșuat. Vladimir Putin a solicitat ca o condiție prealabilă, în mod corect, ca nici comerțul cu cereale al Federației Ruse să nu mai fie lovit de restricții și de sancțiuni. Condiție cu care comunitatea pro Ucraina nu a fost de acord. Iar în al doilea rând, a solicitat reintroducerea Federației Ruse în sistemul de plăți Swift. Scoaterea ei din acest sistem a reprezentat însă cea mai importantă sancțiune aplicată Federației Ruse, după agresiunea împotriva Ucrainei. O pretenție de neacceptat. Dar era previzibil că se va întâmpla așa ceva. În aceste condiții, putem afirma, fără să greșim, că Turcia a jucat de fapt o pantomimă. La acest capitol s-a prefăcut doar că negociază și a făcut acest lucru pentru a arunca praf în ochii celorlalte state NATO. De fapt, obiectivul real al lui Erdogan era altul.
Recep Erdogan, în cea de-a doua parte a tratativelor cu Vladimir Putin, a dat o uriașă lovitură în favoarea Turciei. Care, automat, este o contra lovitură aplicată statelor UE și Statelor Unite. El a obținut de la Federația Rusă toate garanțiile necesare că în curând, așa cum ambii lideri au declarat, Turcia va deveni un important hub mondial în materie de energie. Gaze naturale, petrol și energie electrică. Toate realizate în parteneriat cu Federația Rusă. Prin urmare, Turcia urmează să primească cantități uriașe de petrol și gaze, să construiască uriașe magistrale de transport și să finalizeze cu ajutorul Federației Ruse instalarea pe teritoriul ei a unor uriașe centrale atomice. Ce înseamnă asta? Că toate cantitățile de petrol și gaze supuse embargoului vor fi livrate de către Federația Rusă Turciei. Iar Turcia, nesupusă niciunui embargo, va putea la rândul ei să-l exporte în statele europene. Germania va putea fi alimentată indirect cu gaz rusesc. Și cu petrol rusesc. Penteru Ankara, asta va reprezenta o uriașă mișcare strategică și o lovitură financiară la fel de uriașă. Pentru Federația Rusă va fi de asemenea o lovitură strategică financiară. Iar pierderea o vor suporta, în primul rând, Statele Unite. Va fi o pierdere masivă în plan comercial, pentru că, între timp, la un preț mai mare, Statele Unite au pus la punct o rețea de aprovizionare a Germaniei și alte state europene cu gaz lichefiat. Va fi o pierde politică pentru că Germania, decuplată de Federația Rusă, ca de altfel și Ungaria și alte state europene, va fi recuplată indirect prin intermediul Turciei. Mai mult decât atât, va fi chiar creată o dependență a acestora față de puterea lui Erdogan.
Reacția Statelor Unite a fost promptă și s-a manifestat chiar prin declarațiile lui Blinken la summitul celor trei mări. Acesta a anunțat, nici mai mult nici mai puțin, decizia Statelor Unite de a transforma România în cel mai important hub energetic regional. Adică european. Cu alte cuvinte, o alternativă la petrolul și gazele rusești livrate prin Turcia. Este un proiect îndrăzneț dar în mare măsură suprarealist. Însă reacția în plan geostrategic poate surveni în ceea ce privește schimbarea fundamentală a paradigmei de la Marea Neagră. În ce fel?
Prin mișcarea făcută, Turcia se derobează implicit de privilegiile și de obligațiile pe care și le-a asumat la Marea Neagră prin pactul de la Montreux. Ea nu mai este de facto garantul securității comerciale și militare în Marea Neagră. Pactul de la Montreux nu mai valorează nici cât o ceapă degerată, atâta timp cât în Marea Neagră Federația Rusă a declanșat un adevărat război, iar principalul garant, Turcia, nu reacționează. În consecință, nu este deloc exclus ca acordul de la Montreux, caduc fiind, să fie pur și simplu anulat. Primul semnal în acest sens l-a dat Marea Britanie, care a fost unul dintre garanții cei mai importanți ai pactului de la Montreux. Marea Britanie a anunțat că, de acum încolo, va supraveghea îndeaproape toate operațiunile militare desfășurate în Marea Neagră. Ceea ce înseamnă că este la un pas de a interveni activ cu flota militară, nemai acceptând sub nicio formă interdicțiile impuse de Turcia. Marea Britanie va da tonul iar Statele Unite vor escalada. Este posibil ca, în curând, Marea Neagră să devină un uriaș teren de luptă NATO. Turcia va câștiga dintr-un punct de vedere, dar își va pierde mult din postura ei de stat NATO și de candidat UE. Iar Federația Rusă va putea fi prinsă cu chiloții în vine. În mod indirect, pentru Ucraina aceste mutări pe tabla de șah geopolitic pot reprezenta o garanție a succesului. În plan regional, România se poate alege cu mari avantaje de pe urma acestor confruntări. Și, în principiu, cu garanții suplimentare de securitate la Marea Neagră.