Este extrem de interesant. Urmăresc modul, cel mai adesea straniu și alte ori de-a dreptul comic, în care o serie de personalități ale vieții noastre publice își schimbă retorica. În funcție de împrejurări, punctul de vedere asupra unor chestiuni de principiu se poate schimba radical. Această viermuială ideologică, ținând aparent exclusiv de retorică, este, de fapt, rezultatul direct al labilității unor personaje. Îl observați pe Traian Băsescu? Când era președinte, pe cai mari, spune una. Azi, când este încolțit de câteva dosare penale spune alta. O observați pe Elena Udrea? Devine brusc preocupată și chiar apăsată de problemele ținând de libertatea omului. Și asta de când poartă brățări de fier. Dar și cei care s-au cocoțat brusc pe cai albi au și ei o retorică schimbată. Cum putem traduce această stare de fapt?
Aceste schimbări frecvente de discurs în cazul același personaje și când se pune problema unor chestiuni, nu conjuncturale, nu colaterale, ci ținând de esența fenomenelor politice și sociale, reprezintă ele un blestem? Suntem blestemați să nu avem cuvânt? Suntem blestemaţi să ne schimbăm cuvântul? Suntem blestemați să ne îndoim mereu după cum bate vântul? Oare lipsa aceasta de moralitate să reprezinte, cu adevărat, expresia unui instinct de conservare individual, care se transformă în instinct de conservare național?
Din nefericire, exemple de acest fel, ținând de alba-neagra conștiinţei unor personaje, se întâlnesc la tot pasul. Cu o frecvență năucitoare. În aceste condiții, cetățeanul de rând, de cele mai multe ori, nu mai știe ce să creadă. Pe bună dreptate. Pentru că îl aude pe X pronunțându-se cu argumente rezonabile într-un anumit fel și susținând un anumit tip de opinie. Și, nu trece mult timp, și îl vede cum, la fel de convingător, fără să roșească, susține contrariul. Este această duplicitate contagioasă? Este această duplicitate și imoralitate cu adevărat generalizată?
Eu unul prefer să văd jumătatea plină a paharului. Și nu doar jumătatea goală. Și, în consecință, le propun celor care citesc aceste rânduri și doresc să mediteze asupra acestei teme să facă un exercițiu simplu. Pornind de la un inventar al personajelor care se pronunţă public. Orice cetățean, care are cât de cât memorie, îi poate lua la rând pe „eroii” zilei și poate vedea cam ce a spus fiecare într-un trecut apropiat și ce spune astăzi. Fie că sunt oameni de la putere, fie că sunt oameni de la opoziție. Și, mai ales, ar fi interesant ca un asemenea inventar să înceapă cu cei mai reprezentativi oameni aflați la putere, care, ieri, se aflau în opoziție, și cu cei mai reprezentativi opozanți, care, ieri, erau cocoțați la putere. Când o asemenea radiografie a politicienilor va fi fost făcută, atunci va deveni simplă și extrapolarea ei la societatea civilă. Pentru că la fel se întâmplă și în cazul unor analiști și în cazul unor jurnaliști.
Schimbarea retoricii înseamnă duplicitate. Iar duplicitatea înseamnă lipsă de caracter. (Sorin Rosca Stanescu)