Ciudățeniile se țin lanț la nivelul guvernului Cioloș, marea emanație a străzii, cum se spune: în mesaje publice se vorbește de proiecte mărețe pe termen lung, dar, faptic, noul cabinet pare preocupat strict de chestiuni extrem de lumești, precum majorări de salarii în structuri guvernamentale, schimbări în legislația alegerilor șamd. Timpul trece de la investire, iar românilor le e tot mai neclar cine este acest guvern și ce vrea el. Iar dacă introducem în ecuație, spre exemplu, ultimul interviu al inexistentului vicepremier Dîncu, stupefacția devine deplină, pentru că asistăm la ceva foarte asemănător schizofreniei politice.

Dacă, în fostele mandate ale lui Traian Băsescu, devenise clară poziționarea acestuia față de viitorul UE, în sensul că fostul președinte era adeptul deschis al conceptului ”mai multă Europă”, ceea ce implică o cedare parțială a suveranității și o mai strînsă coordonare de la Bruxelles, în prezent suntem pe teren complet mlăștinos.

Greu să mai înțelegi care e orientarea noului regim de la București.

Avem un președinte care se declară pro-american, dar se aude des că nu e mai deloc în grațiile Washingtonului, dar nici nu are poziții clare pro sau contra Merkel, spre exemplu, vezi cazul refugiaților, unde Iohannis o scaldă perpetuu. Președintele nici nu prea mai vrea să meargă la reuniunile UE, pasînd problema premierului.

Avem, mai nou, și un guvern care dă mesaje contradictorii.

Dată fiind însăși originea premierului și a multor miniștri, adică laboratoarele de la lucru ale UE, pare limpede că noul executiv e unul plasat pe drumul spre o Europă mai unită, cu o mai solidă ștergere a barierelor dintre state, economic, social, sau cultural, chiar dacă problema acelorași refugiați a întins mulți nervi la Bruxelles în ultima perioadă.

Urmărind, însă, principiile enunțate de ideologul guvernului, Vasile Dîncu, într-un recent interviu acordat Formulei AS, situația se complică. Pentru că pesedistul vorbește, parcă, o cu totul altă limbă, reușind chiar niște enunțuri stranii, după cum vom arăta mai jos.

Concret, cu o rîvnă (dar și cu niște figuri de stil) care l-ar fi pus pe gînduri pînă și pe Vasile Alecsandri, vicepremierul flutură românilor, drept proiect politic major pe termen lung salvarea satului românesc de acum un secol și mai bine și întoarcerea României la rădăcinile rurale:

”Civilizaţia rurală este un mod de viaţă, o mo­da­li­tate specifică de fiinţare, în acord cu cosmosul, în respectul naturii şi în magia dumnezeirii. Civilizaţia rurală pe care o mai avem conţine elementele morale necesare şi suficiente vieţii în comun, dar şi o con­şti­inţă a unei unicităţi existenţiale concrete, traduse în fapte şi idei. Civilizaţia rurală are anticorpii pentru pier­derea de sens pe care o traversează cultura urbană de azi, ea poate să ofere societăţii şi omului modern o alternativă la pierderea sensului, a uitării de sine sau a crizelor de identitate. Suntem într-un punct de co­titură, cred eu; în noua lume a spaimelor şi emoţiilor de masă, în care trăim tot mai periculos şi mai artifi­cial, cred că am putea să căutăm sensuri fundamentale în ADN-ul culturii noastre populare, de fapt, ADN-ul fiinţei noastre”.

„Tatăl meu, poetul ţăran Vasile Dâncu, spune mereu că soarta ţăranului român este soarta pieilor roşii” mai spune vicepremierul, o metaforă, ce-i drept extrem de originală.

Adevăratul șoc vine cînd Dîncu atacă politica UE din ultimul deceniu, vinovată, spune el, de sărăcirea țăranului român în egală măsură cu regimul comunist:

”După dezastrul adus de comunism prin deposedarea ţăranului de pă­mânt, Uniunea Europeană a venit, după 2007, cu un alt cu­tremur: piaţa comună şi industria alimentară eu­ro­pea­nă. Neprotejat de stat, fără cunoştinţe şi fără niciun ajutor, ţăranul nostru nu poate rezista concurenţei ma­rilor producători europeni. Oricât de bună ar fi marfa lui, oricât de bio, el nu mai are acces în lan­ţu­rile occi­den­tale care au preluat integral comerţul în România. Are proprietatea fragmentată, nu are con­diţii să pro­ducă la standarde europene, nu beneficiază încă de fa­ci­lităţi şi stimulente pentru a se asocia, şi pierde în fie­care zi teren. Ajunge să producă doar pen­tru sub­zis­ten­ţă, şi aceasta înseamnă sărăcie şi mizerie. Am în­cre­dere că premierul Dacian Cioloş şi ministrul Achim Iri­mescu, oameni care cunosc bine agricultura euro­pea­nă, vor construi un sistem de suport statal sau co­mu­nitar pentru producătorii agricoli, care să ne facă mai competitivi şi să ne putem recâştiga măcar piaţa ro­mânească, invadată acum de produse agricole im­por­tate. Să imporţi mâncare într-o ţară agricolă, cu tra­diţia şi resursele noastre, este o adevărată barbarie”.

Din acest moment, aiureala e totală.

Pentru cei care au uitat – în frunte cu Dîncu, evident – Dacian Cioloș a devenit comisar european pe agricultură, cu sprijinul Germaniei și Franței, tocmai pentru a sprijini politica de mari subvenții agricole către respectivele state, ceea ce a facilitat invazia produselor lor ieftine pe piețele europene. În România, marile lanțuri occidentale de care vorbește Dîncu și în care țăranul român nu are acces sunt exact cele franco-germane.
Să credem, deci, că Cioloș a venit în România de la Bruxelles pentru a lupta fix împotriva politicii agricole pe care a promovat-o ani de zile acolo?

Mai spune vicepremierul Dîncu în interviu:

”Eu pot să garantez un singur lucru: vom fi pri­mul guvern care se va concentra serios pe această temă: modernizarea satului şi reconstrucţia comu­ni­tăţilor rurale. Înţelegem nevoia şi sunt sigur că vom trasa liniile unui proiect. Sper să vină cât mai mulţi politicieni şi intelectuali alături de noi. Un guvern de un an nu poate salva satul, dar poate fi începutul unei acţiuni şi al unei reflecţii. Este un proces pe termen lung, dar ar putea fi accelerat de mutaţiile geo­politice contemporane. Conflictele cu popu­la­ţii­le băştinaşe şi limitarea migraţiei ne pot face să ne uităm mai serios la resursele noastre, crizele ne pot obliga să nu mai risipim ce avem, şi poate că va ve­ni o generaţie de tineri care va simţi nevoia de a căuta din nou tradi­ţii­le, izvoarele culturii, aşa cum a făcut-o generaţia in­terbelică. Sunt optimist, cred că o minune ne va salva acest tezaur spiritual păstrat din bătrâni şi sper să punem şi noi umărul, con­tem­poranii acestui timp al vulgarităţii şi al noii barbarii”.

Deocamdată, guvernul poetului Dîncu se pregătește să dea piept iar cu revolta ciobanilor români, deranjați metafizic, și nu numai, de prima măsură pe drumul revalorificării tradițiilor țărănești: împuținarea, prin lege, a cîinilor de stînă.

Rămîne mai apoi de rezolvat situația plăților restante de la APIA, a lipsei silozurilor, a know-how-ului profund deficitar, a fărămițării suprafețelor cultivabile, a eliminării cotelor de lapte, a lipsei creditelor agricole, a eficacității organismelor modificate genetic și multe altele, prea puțin cîntate în versurile lui Coșbuc ori Alecsandri. (Bogdan Tiberiu IACOB)