CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Se coace un nou scandal politic: Guvernul taraganeaza proiectul bugetului de stat

0 comentarii / 1697 vizualizări / 22 septembrie 2010

În timp ce opoziția își adună forțele pentru marele asalt contra guvernului, în octombrie, cu prilejul moțiunii de cenzură, Emil Boc își face socoteli politice legate de felul în care poate ieși cu fața curată din hopul respectiv, iar una dintre acestea vizează, potrivit unor surse guvernamentale, amînarea prezentării în parlament a bugetului de stat pe 2011, în ciuda avertismentelor de ieri ale lui Traian Băsescu.

”Începând din aprilie anul viitor, România trebuie să transmită Comisiei Europene proiectul bugetului de stat pentru anul 2012. Fără avizul Comisiei Europene nu se poate adopta bugetul de stat”. Avertismentul lui Traian Băsescu rostit în discursul de ieri, din Parlament, pare o glumă bună, dat fiind că bugetul de stat pe acest an a fost adoptat abia în ianuarie, iar cel pe 2011 se află, deja în întîrziere. Pînă în acest moment, conform practicii firești, ar fi trebuit să aibă loc o primă lecturare a proiectului de buget în guvern, pentru ca la începutul lunii octombrie el să fie trimis Parlamentului, spre dezbatere și aprobare. În 2008, spre exemplu, deși am avut alegeri, premierul Tăriceanu a trimis bugetul parlamentului în octombrie, încadrîndu-se, de principiu, în termenul firesc, cu o amînare de o săptămîna generată de unele plafonări de cheltuieli solicitate de șeful guvernului.

Anul trecut, în schimb, a fost jale: alegerile prezidențiale și demiterea guvernului Boc au dus la amînarea adoptării bugetului de stat pînă în ianuarie anul acesta, cînd s-a făcut o sesiune specială a parlamentului. Chiar și așa, e greu de estimat cît s-ar fi lungit povestea dacă nu ar fi bătut la ușă negocierile cu FMI. În acest moment, potrivit unor surse guvernamentale, proiectul de buget se pregătește de o nouă amînare, dar una strategică, dacă putem spune astfel. Mai precis, Emil Boc nu concepe să aprobe noul buget mai înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură a opoziției, (care va avea loc în ultima parte a lunii octombrie, după congresul PSD de la jumătatea lunii), din două motive majore: pe de-o parte, austeritatea viitorului buget va oferi noi teme de atac opoziției, iar pe de alta, în UDMR există un important curent de opinie care cere ieșirea partidului de la guvernare dacă noul proiect de buget nu va garanta revenirea de la 1 ianuarie 2011 a salariilor bugetarilor la nivelul de dinaintea reducerii cu 25%.

Un alt motiv pentru tărăgănarea adoptării bugetului în guvern este acela că dezbaterile parlamentare pe marginea proiectului pot constitui, ele însele, din punct de vedere mediatic, arme eficiente contra actualului cabinet, iar la vot pot apărea anumite defecțiuni, cum s-a întîmplat la ultima moțiune de cenzură. Or, se știe că, deși nu există o prevedere constituțională în acest sens, respingerea bugetului de stat de către parlament ar putea avea același efect ca și o moțiune de cenzură, pentru că e vorba de cel mai important atribut al unui executiv, respectiv gestionarea banului public. Dacă dezbaterea parlamentară este împinsă, însă, spre jumătatea lunii decembrie, sărbătorile de iarnă și apropierea finalului de sesiune ar putea slăbi, așa cum se întîmplă mai mereu, incisivitatea parlamentarilor opoziției, ceea ce ar fi în avantajul actualului premier. În schimb, dacă se repetă scenariul de anul trecut, iar guvernul Boc pică la moțiune, s-ar putea ajunge la o criză politică al cărei efect ar fi amînarea, din nou, pentru anul viitor a aprobării bugetului, ceea ce ar avea efecte catastrofale tocmai datorită noilor condiții impuse de UE României.

Președintele Comisiei senatoriale de Buget-Finanțe: ”Proiectul de buget nici nu există”
Președintele Comisiei de Buget-Finanțe a Senatului, Ștefan Viorel (PSD), susține și el, pentru Inpolitics, informația privind întîrzierea bugetului: ”Pot să vă confirm că la această oră proiectul de buget nu există, practic, deloc, necum să fie aproape finalizat, cum ar fi normal. Și nici nu e de mirare, dat fiind că ministrul de Finanțe Sebastian Vlădescu tocmai a fost schimbat, iar cel nou, Ialomițeanu, nici nu a apucat să vadă care sunt ”butoanele” de la minister. E de la sine înțeles că vom avea iar o întîrziere importantă a adoptării bugetului, dar actuala putere va folosi asta ca pe o armă de apărare, la votarea moțiunii de cenzură. Altfel spus, vor trîmbița public că votarea moțiunii va duce la amînarea sine die a adoptării bugetului, România va fi pusă într-o situație grea în fața organismelor europene șamd, adică tot arsenalul obișnuit” conchide șeful comisiei senatoriale.(Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998