Legea ne interzice să facem azi propagandă electorală. Atenție, însă, actul normativ se referă la alegerile prezidențiale. Nu și la parlamentare. În consecință mă abțin să fac referiri la competitori. În schimb, mă voi referi la schimbările profunde care urmează să aibă loc în privința unor partide. Cred că toate, cu excepția partidului care îl va da pe noul președinte. Cum stăm din această perspectivă?
Este o situație fără precedent. O situație în care, într-un interval foarte scurt de timp, rezultatul alegerilor prezidențiale va avea efecte decisive în ceea ce privește competiția de la parlamentare. Și, în consecință, toate partidele politice, inclusiv cel care îl va da pe președinte vor fi silite să-și ajusteze nu numai strategia ci și propriile structuri de conducere în raport cu aceste rezultate. Cine se adaptează rapid are șansa de a valorifica la maximum rezultatul de la parlamentare, în cazul în care a dat câștigătorul sau în toate celelalte cazuri, de a se replia și de a se reorganiza cu mare viteză și uneori din temelii pentru a minimaliza pierderile în cursa parlamentară care urmează, pentru a reclădi cumva încrederea electoratului în partidul la care este afiliat.
Conducerile partidelor politice, care vor fi insensibile la acest principiu logic, sau care nu vor fi capabile să schimbe percepția din propriul bazin electoral în următoarele câteva zile, vor rata fără doar și poate competiția parlamentară și, în final, unele dintre ele vor sucomba pur și simplu.
O condiție sine qua non. Ca reacțiile să fie prompte și eficiente, este responsabilitatea de care vor da dovadă staff-urile de conducere ale partidelor politice, în frunte cu președinte și vicepreședinți. Uneori, salvarea sau dinamizarea unei formațiuni politice depinde de curajul și de capacitatea de sacrificiu a liderilor săi.
În acest sens, voi da un exemplu, în opinia mea extrem de concludent, al unui partid politic care, în ciuda unor eșecuri grave, a avut capacitatea, prin sacrificiul liderilor săi, să se revigoreze, să-și păstreze sau chiar să-și lărgească bazinul electoral. Exemplul pe care l-am ales este cel al Partidului Național Liberal.
Și mă voi referi doar la istoria recentă a acestui partid. Prima lecție dură pe care le-a dat-o populația liberalilor a avut loc în anii 90, când fanii acestui partid au sancționat în mod exemplar divizarea acestuia. Dacă vă amintiți, la un moment dat existau opt formațiuni de tip liberal. După usturătorul eșec de la primele alegeri, ceea ce a fost fragmentat s-a reunit într-un singur partid. Care astfel a reușit, în 1996, în cadrul Convenției Democratice, să joace un rol relevant, fiind la acea dată însă surclasat de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, care a sfârșit prin a se detona făcând sacrificii uriașe cu costuri la fel de mari pentru supraviețuirea României dar și greșeli strategice pe măsură. Mai recent, fac apel la memoria colectivă pentru a ne aminti cum, în urmă cu zece ani, Crin Antonescu, împreună cu întreaga echipă de conducere a PNL, s-a detonat după usturătorul eșec de la europarlamentare, când liberalii nu și-au atins indicatorul de performanță la care s-au angajat. A plecat acasă întreaga echipă și singurul care a trădat și s-a sucit în câteva zile și în mod miraculos a rămas nesancționat a fost Klaus Iohannis. Explicația constă în faptul că el la acea dată nu era de fapt perceput drept un lider integrat altfel decât formal în echipa de conducere a partidului. Detonarea staff-ului PNL a revigorat partidul, l-a propulsat pe Klaus Iohannis în cursa prezidențială, iar rezultatul este că PNL a reușit să facă parte din câteva din următoarele guvernări. A urmat un nou eșec electoral, în urma căruia următorul președinte, prima femeie din istorie care a condus acest partid, Alina Gorghiu, a demisionat. Și din nou, în bloc, au părăsit conducerea toți liderii.
În toate situațiile de acest fel, PNL a știut să renască din propria cenușă și, cel mai adesea agățat fiind de PSD, a participat la formarea diferitelor guverne, în unele cazuri dând și premierii. Iar într-un alt plan, trebuie să reamintesc faptul că după ce și-au făcut seppuku în mod simbolic, mulți dintre liderii PNL au revenit în forță în poziții de conducere. Un caz concludent în acest sens este chiar cel al Alinei Gorghiu.
Cum precizam mai sus, ceea ce este nou și în același timp dramatic în această campanie electorală e viteza pe care calendarul o impune staff-urilor de partid. Se vor ridica oare liderii partidelor care vor pierde prezidențialele la înălțimea unei exigențe atât de dramatice? Vor ști ei să sacrifice prezentul pentru viitor? Cei care nu vor reacționa, rapid, cu curaj, cu demnitate și cu forță de sacrificiu își vor dezorienta propriile electorate și își vor distruge literalmente propriile partide. Aviz deci celor care din cercetările de piață sunt deja avertizați asupra rezultatelor scrutinului de azi.