Ieri, Elena Lasconi a făcut o dezvăluire senzațională. Nicușor Dan i-ar fi mărturisit, cu o zi înaintea anulării celor două tururi de scrutin, deci în data de 5 decembrie anul trecut, faptul că i s-ar fi cerut – nu a spus cine a făcut-o – să candideze pentru Cotroceni. Dacă Lasconi nu minte, această mărturie se adaugă altora care confirmă faptul că decizia anulării alegerilor a fost luată nu de Curtea Constituțională, ci anterior, la un alt nivel, CCR nefiind decât un executant. Ceea ce, până la urmă, a intuit pe bună dreptate o lume întreagă.
Dacă Elena Lasconi spune adevărul – și nu văd de ce ar proceda altfel în acest caz – asta ne conduce la câteva concluzii. Una dintre ele, extrem de relevantă, ar putea explica de ce președintele USR, care a reușit să intre în al doilea tur de scrutin, s-a abținut, într-un mod care a stârnit nedumeriri, să se alăture celor care au solicitat „turul doi înapoi”. A știut că acest obiectiv este imposibil de atins. A fost încredințat, în urma discuției cu Nicușor Dan, că măsura este ireversibilă, întrucât nu a fost luată de către cei nouă de la CCR – ei fiind doar simpli executanți – ci de persoane mult mai puternice. Cele care i-ar fi propus lui Nicușor Dan să candideze la alegerile prezidențiale atunci când va veni momentul.
O a doua concluzie posibilă este că Nicușor Dan a acceptat din capul locului și, mai mult decât atât, a încercat încă de atunci, când i-a făcut confesiunea, să o convingă pe Elena Lasconi să renunțe la candidatură și să se alăture, împreună cu electoratul USR – care, prin aportul ei, devenise mai numeros – viitoarei campanii prezidențiale, în care urma să se înscrie, vezi Doamne, ca independent, Nicușor Dan.
O a treia concluzie posibilă este că, la rândul său, Nicușor Dan, dacă nu ar fi primit garanții extrem de puternice, convingătoare, din partea unei persoane relevante sau a mai multor persoane de acest fel, nu ar fi decis nici atunci și nici mai târziu să se înscrie într-o competiție plină de riscuri, inclusiv de riscul de a fi victima unor dezvăluiri, cum este cea prezidențială.
Dezvăluirea Elenei Lasconi vine într-un moment extrem de important, atât pentru competiția prezidențială – în care personajele cheie sunt, rând pe rând, detonate – cât și pentru ea însăși, după ce, practic, a învins pe toate planurile. Și-a învins propriul partid, care a debarcat-o abuziv de la conducere, fapt constatat de Curtea de Apel București, care a repus-o în drepturi. A câștigat și în ceea ce privește utilizarea fondurilor partidului, puse la dispoziție de Guvern, precum și legat de donații, Lasconi fiind, de acum încolo, liberă să utilizeze aceste mijloace financiare pentru propria sa campanie. Mai mult, nu este deloc exclus ca Autoritatea Electorală Permanentă, care analizează modul în care au fost cheltuiți banii USR, să descopere o deturnare de fonduri, ceea ce reprezintă o infracțiune săvârșită de cei care au manevrat lucrurile în beneficiul lui Nicușor Dan.
În fine, modul fără precedent în istoria României – și probabil în istoria lumii – în care s-a încercat debarcarea unui lider de partid înscris în competiția prezidențială în beneficiul altui candidat și soluțiile date până în prezent o pot relansa, în mod semnificativ, pe Elena Lasconi în competiția pentru turul doi, o competiție în care, conform sondajelor, până în prezent, nu are nicio șansă.
Puse cap la cap, cele câteva dezvăluiri asemănătoare sau chiar identice, care converg către ideea că anularea alegerilor a fost decisă anterior faimoasei ședințe desfășurate la CCR, constituie argumente din ce în ce mai solide că, într-adevăr, așa cum s-a afirmat, în România a fost declanșată o lovitură de stat, care s-a încheiat mai târziu, atunci când Călin Georgescu a fost scos samavolnic din joc. Astfel, capătă consistență și ipoteza, concretizată de acum și în câteva informații mai precise, cum că alegerile care urmează să aibă loc în România nu vor fi recunoscute, la fel cum nu va fi recunoscut, de unele state, nici cel care va ieși președinte, indiferent cine va fi acesta.