Pentru că în România nimic nu e bătut vreodată în cuie, nici nu e de mirare că la cîteva zile după alegeri apar semnele unor repoziționări neașteptate la vîrful politicii. Unele care fac ca relația Orban-Iohannis să nu mai fie așa de bună, iar cea dintre Orban și PSD să nu mai fie așa rea. Unele care fac ca ideea anticipatelor să nu mai fie atît de fantastică, dar și ca lipsa de interes pentru ele să vină din direcția cel mai puțin așteptată. Și semnele vor continua să apară, în opinia noastră, în zilele care urmează. Se anunță vremuri fierbinți.

Să o luăm metodic cu explicațiile.

Președintele Klaus Iohannis e aproape neîndoielnic că vrea alegeri anticipate în primăvară. Și face totul pentru a le determina.
De ce ar vrea Iohannis anticipate e întrebarea-cheie.
În mod firesc, coabitarea lui, ca președinte, cu un PSD la guvernare i-ar fi venit mănușă și în al doilea mandat, pentru că i-ar fi menținut statutul confortabil de ultimă redută a dreptei împotriva ciumei roșii bla-bla-bla.
Cîteva declarații iritate ici-colo, un îndemn la proteste civice, vreo ieșire în stradă în geacă roșie și se rezolva problema ”activității” la Cotroceni. Iohannis nu s-a omorît cu firea în primul mandat, de ce ar face-o acum, cînd are sacii urcați în căruță? De ce s-a implicat în cursa nebună și dificilă pentru obținerea unui parlament dominat de dreapta și a unui guvern liberal?

Răspunsul nu e decît unul singur: pentru a-și asigura al doilea mandat, Iohannis a trebuit să accepte nu una, ci mai multe ”to do list”. De la americani și de la europeni în egală măsură, poate și de la alții.
Ori, el știe că vine momentul onorării obligațiilor asumate și că pentru asta e imperios necesar să aibă putere politică maximă. Altfel, angajamentele se vor vedea blocate, iar partenerii externi vor ridica, nervoși, din sprîncene.

Anticipatele în martie ar aduce PNL în poziția de cel mai mare partid al țării, iar la redistribuire ar crește parlamentar încă și mai mult, în condițiile în care partide precum PMP, Pro România sau ALDE nu vor trece, probabil, pragul electoral, iar USR are șanse să ia un scor dintr-o cifră.
Pentru provocarea anticipatelor, însă, nu există decît scenariul care începe cu moțiunea de cenzură depusă de PSD.

Și de aici apar problemele.
Noul lider al PSD, Marcel Ciolacu, dă semnalul public că Ludovic Orban nu va fi deranjat prea curînd cu o moțiune de cenzură.
PSD are alte probleme pe cap și nu are chef de anticipate și de dărîmări de guverne. Fie și numai faptul că și-a plasat congresul pe 29 ianuarie denotă că partidul nu vrea anticipate, pentru că nicio formațiune serioasă nu face congres în buza alegerilor.

Premierul liberal nu vrea nici el – se vede cu ochiul liber – procedura anticipatelor, pentru că nu are garanția că va reveni la butoane după demitere, precum Emil Boc în 2009.
Și nu îi surîde ideea să fie premier de sacrificiu. Măcar pînă în decembrie anul viitor să adaste la șefia guvernului.

Există informații neoficiale că Orban și Ciolacu au bătut palma în culise pentru un non-combat al PSD.
De aici, încep problemele dintre Orban și Iohannis, însă.

Astăzi s-a produs un eveniment de maximă importantă, din acest punct de vedere. După o întrevedere cu guvernul, Iohannis a declarat că i se pare fezabilă asumarea răspunderii guvernului pentru bugetul de stat.

„Constituția nu face diferențe între anumite tipuri de lege care pot fi sau nu asumate de guvern, orice lege poate să fie prezentată cu asumarea răspunderii guvernului, dar asta este strict o decizie a guvernului și, dacă se va face, cu siguranță veți primi această informație de la guvern și nu de la mine. Nu doresc să fac eu afirmații despre această chestiune, dar vă spun că ar fi constituțional și este posibil să-și asume guvernul răspunderea pentru orice fel de lege”, a spus el.

Numai că Ludovic Orban are o cu totul altă poziție: bugetul trebuie să meargă în Parlament.

”Nu am vorbit încă de angajarea răspunderii. Obiectivul nostru este să finalizăm într-un termen cât mai rezonabil proiectul legii bugetului de stat și să-l trimitem pentru dezbatere Parlamentului. Obiectivul nostru este evident acela ca legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat să fie adoptate până la sfârșitul anului, astfel încât orice român să știe clar la ce să se aștepte în anul 2020 din partea acestor două legi” a spus premierul după întîlnirea cu președintele.

Asumarea răspunderii pentru bugetul de stat ar fi o premieră istorică și încă în cel mai rău sens, pentru că bugetul e cheia de boltă a oricărui guvern, iar fentarea parlamentului e pur și simplu de neconceput.

Implicațiile ar fi de neimaginat, inclusiv de ordin constituțional, pentru că nu e atît de sigur că spusele președintelui au acoperire. Art.138 din Constituție are o mențiune specială în privința legii bugetului:
”Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului”.

Ceea ce înseamnă că o eventuală asumare a răspunderii ar ajunge la mîna CCR, cu riscurile de rigoare.

De ce ține morțiș Iohannis ca bugetul să asumat de guvern?

Răspunsul e simplu: președintele știe de blatul Orban-Ciolacu și de refuzul PSD de a depune moțiune de cenzură în cazul vreunei asumări de răspundere a guvernului.
Dar, la fel de bine știe că PSD nu își poate permite luxul de lăsa bugetul să treacă fără moțiune de cenzură, pentru că pur și simplu s-ar autodesființa politic.

Dintotdeauna, dezbaterile la buget au constituit un război între putere și opoziție, ba uneori și în interiorul arcului guvernamental, pentru că e ocazia perfectă de a juca rolul politicianului îngrijorat de soarta banilor țării și, implicit, a cetățeanului.
Miza uriașă a președintelui, deci, e obligarea guvernului să-și asume răspunderea pe o lege care să forțeze, la rîndul ei, mîna PSD în materie de moțiune de cenzură.

Sigur, planul B include mai multe asumări de răspundere, de la legi ale justiției ori economice pînă la transportul elevilor.
Dacă nu merge varianta cu bugetul de stat, se mizează pe imposibilitatea PSD de a refuza să bage moțiune în cazul unor asumări repetate ale răspunderii de către guvernul Orban; ar fi prea greu de explicat propriului electorat asemenea pasivitate fără precedent.

Nu e întîmplător faptul că cea care tot anunță asumări de răspunderi e favorita președintelui, Raluca Turcan. Nu și a lui Orban. Care spune că guvernul poate da OUG pe Justiție atunci cînd Turcan zice că asumarea e singura soluție etc. Nici ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu e foarte încîntat de anunțurile Ralucăi Turcan, dacă ne amintim rezervele sale recente față de problema recursului compensatoriu.

La nivelul PNL se observă lesne o falie între oamenii lui Iohannis și liberalii ”tradiționali”, care nu sunt încîntați de ideea anticipatelor, deși ar fi principalii avantajați.
Numai că timpul presează și în următoarele zile estimăm că falia va crește: Iohannis își va înteți presiunile, iar Orban va încerca să proptească piciorul în prag cu maximă eficiență. Inclusiv aducînd pesediști în partid, spre a-și întări poziția, deși jurase că nu o va face. Cine va cîștiga noul război? (Bogdan Tiberiu Iacob)