Au început să se miște necontrolat plăcile tectonice din interiorul coaliției aflate la guvernare. Iar, din exterior, USR toarnă gaz pe foc. Zi de zi, auzim acuzații reciproce. Unele incendiare. De care sunt responsabili în special liderii din PNL și PSD. În ce ordine vreți. Ceea ce sugerează că această coaliție scârțâie din toate încheieturile. Sau că guvernarea merge din ce în ce mai rău.
În mod normal, atunci când există contraperformanțe în diverse domenii, când crește periculos de mult nemulțumirea populației, guvernele, pentru a calma spiritele, recurg la remanieri. Și sunt înlocuiți miniștrii contraperformanți. Contraperformanța unor miniștri este judecată în funcție de partea care le revine din programul de guvernare. Ce anume au realizat și ce anume nu au realizat. Premierul, care este conducătorul echipei aflate pe teren, are în mod constituțional pâinea și cuțitul. Decide cine e schimbat și explică de ce. Doar că, în România, situația e ceva mai complicată.
Unde se complică lucrurile? Sunt două aspecte. Protocolul care stă la baza coaliției de guvernare prevede că premierul este legat de mâini și de picioare. El nu poate schimba de capul lui un ministru al vreunui partid politic, altul decât PNL. Trebuie să aibă acordul conducerii acelui partid. Ceea ce presupune o veritabilă negociere, bazată pe o inevitabilă târguială. Toți liderii de partide vor să stea cu coada sus. Atât PSD, cât și UDMR. La liberali e mai simplu, întrucât premierul este și președintele partidului. Pentru a nu fi depunctați în ochii electoratului prin recunoașterea faptului că au livrat în Executiv miniștri incompetenți, PSD și UDMR cer sacrificii rituale și din partea PNL. La rândul său, PNL, dacă renunță la unul-doi miniștri, cere sacrificii rituale din partea celorlalte două partide. Astfel se ajunge într-o situație absurdă.
Situația absurdă constă în faptul că remanierea nu se mai face în funcție de performanțele sau contraperformanțele legate de îndeplinirea programului de guvernare. Ci de criterii politice. Care, de cele mai multe ori, sunt subiective. Se va ajunge în situația în care vor fi dați afară unii miniștri, nu pentru că au fost slabi și nu și-au respectat fișa postului, ci fiindcă partidul respectiv, pentru a nu se vătăma coaliția, trebuie pur și simplu să facă un sacrificiu.
O remaniere, dacă nu este strict necesară, creează un mic seism în Executiv și în societate. Un nou ministru are nevoie de timp, pentru a ști ce are de făcut. Iar timpul, dacă este pierdut, îi costă pe contribuabili. De aceea, o remaniere nu trebuie făcută niciodată de dragul remanierii. Nu avem însă un premier puternic. El este tras de sfori. De la Bruxelles. De la Cotroceni. Dar și din direcția staff-ului de conducere din PNL. Neavând mâinile dezlegate și lipsit de sânge în instalație, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă o bălmăjește. Ba e hotărât, ba nu e hotărât să facă remanierea. Și nu prea știe care sunt țintele.
Mai există însă și un alt aspect la care merită să ne gândim. Nu a mai rămas mult până când, conform protocolului încheiat între partidele din coaliție, se schimbă premierul. Schimbarea premierului va însemna practic un alt Guvern. Va fi o excelentă ocazie de a face evaluarea miniștrilor pe care i-am avut, de a păstra ceea ce trebuie păstrat, în baza unor criterii valorice, iar nu politice sau psihologice, și de a schimba ceea ce e de schimbat, fără a provoca vreun seism la nivelul opiniei publice. Se pare însă că principalii jucători nu mai au răbdare. A dat dihonia în ei. Sau, cine știe? Poate că ei sunt conștienți că din urmă vine un tăvălug financiar. Și atunci unii adoptă pur și simplu politica șobolanilor, care se pregătesc să fugă de pe corabia care ia apă.