”România a notificat membri ai NATO că intenționează să-și nominalizeze președintele drept candidat pentru funcția de secretar general al alianței, potrivit unor oficiali europeni”. Cam așa sună știrea care a pus ieri pe jar presa și scena politică de la noi. Numai că, la cum se prezintă lucrurile, sunt toate șansele ca nu România să fi răspîndit informația pe surse, ci alte state, cu interese majore în crearea unui potențial scandal. Cum ar fi Ungaria și Turcia, spre exemplu.

Informația despre oferta României pentru NATO a apărut ieri după-amiază pe contul de X al unei ziariste de la Bloomberg sub forma a două rînduri. La vreo două ore, Bloomberg a publicat un articol amplu sub semnătura altor doi ziariști, deci e de presupus că prima jurnalistă doar aflase din redacție ce se va publica și a furat un pic startul, probabil cu acordul colegilor.

Un articol care se bazează strict pe o informație susținută prin formularea ”according to European officials”, adică ”potrivit unor oficiali europeni”, desigur, anonimi.
Restul materialului, intitulat, în traducere liberă, ”România bagă bețe-n roate numirii lui Mark Rutte la șefia NATO” e dedicat analizării modului în care propunerea lui Iohannis ”va complica eforturile celorlalți aliați de a-l instala pe premierul olandez demisionar Mark Rutte ca viitor șef al NATO”.

”Rutte rămâne însă favoritul clar pentru acest post, întrucât SUA, Germania și Marea Britanie (și Franța n.n.) l-au susținut joi pentru a conduce alianța formată din 31 de membri odată ce mandatul secretarului general Jens Stoltenberg se va încheia în octombrie. Unii membri de pe flancul estic al alianței au refuzat să dea undă verde, în timp ce fac presiuni pentru o mai mare reprezentare a regiunii în funcții de conducere în cadrul organizației(…) Biroul de presă al lui Iohannis nu a răspuns la apelurile telefonice prin care se solicitau comentarii. Un purtător de cuvânt al lui Rutte a declarat că este de competența aliaților NATO să decidă asupra viitorului secretar general și a refuzat să facă alte comentarii. Oficialii europeni și americani au declarat că mutarea României doar ar prelungi procesul înainte ca Rutte să câștige în cele din urmă postul” mai scrie Bloomberg.

”Klaus Iohannis vrea să conducă NATO, au declarat diplomații români omologilor din alianța de apărare” scrie azi și Politico.

”Mișcarea de ultimă oră a lui Iohannis vine în momentul în care cele mai mari puteri din alianța de 31 de state au declarat deja sprijinul lui Rutte în ultimele 24 de ore, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, toate spunând că îl susțin pe premierul olandez în funcție ca următor lider al NATO. Oficialii NATO se tem că intrarea târzie a lui Iohannis în cursă ar putea fi văzută ca o divizare a unității alianței, care se confruntă deja cu amenințări dinspre potențiala revenire a lui Donald Trump ca președinte al SUA” adaugă jurnaliștii.

Pînă la această oră niciun oficial român nu a confirmat sau infirmat informația care a bubuit ieri.

Și acum, să tragem linie și să recapitulăm.

”Procesul de alegere a unui secretar general al NATO face ca alegerea unui nou Papă să pară simbolul transparenței” scrie aceeași Politico.

Așa e.

Procedura de alegere la cîrma NATO este considerată dintotdeauna cea mai netransparentă dintre toate marile instituții occidentale, ceea ce e firesc, probabil, dat fiind că implică cel mai mare organism militar al lumii.

Pentru NATO nu se fac propuneri, autopropuneri, rugăminți, notificări, cereri oficiale, nu se implică președinții, guverne, parlamente, ONG-uri șamd.
Neoficial, decizia e luată în cvartetul celor mari, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care ulterior își impun alesul restului de state membre, o alegere care se face -important de punctat – doar prin consens.

Desigur, liderii nu pot fi împiedicați să-și manifeste public, din timp, interesul pentru șefia NATO și asta se întîmplă des.
Dar ideea că ar exista vreo procedură oficială prin care o țară să-și anunțe un candidat e complet fără acoperire.

Mai-marii NATO intenționează, conform presei internaționale, ca problema noii conduceri să fie tranșată la începutul lunii aprilie, la reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor de externe ai statelor membre, iar decizia oficială să fie consfințită la summitul din iulie, de la Washington. Se vrea în primul rînd ca situația să fie bătută în cuie înainte de momentul începerii negocierilor politice pentru funcțiile de la Bruxelles, de după alegerile europarlamentare, astfel încît șefia NATO să nu devină parte a acestora.

Ieșind ieri cu opțiunea fermă pentru Mark Rutte, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania indică limpede cine e alesul și faptul că problema devine o formalitate la reuniunea ambasadorilor.

Și noi să avem naivitatea să credem că, tot ieri, Klaus Iohannis iese cu pieptul gol în fața cvartetului de ași și transmite că are altă părere, anume că alesul ar putea fi augusta sa persoană, viralizînd în presa externă teza disensiunilor în NATO?
Nici de glumă nu e bună.

Ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia noastră, e că Iohannis a fost aruncat în malaxor de alții, cu interese bine determinate în complicarea ecuației.
Iar marii suspecți sunt Ungaria și Turcia.

Viktor Orban are o problemă de dimensiuni uriașe cu Mark Rutte, un veritabil război între ei de pe vremea cînd Rutter era premierul Olandei și dădea permanent cu pietre în capul omologului ungar.
”Nu știu de ce Mark Rutte ne urăște pe mine și Ungaria” spunea la un moment dat Orban.

Iar replica olandezului era devastatoare: „Ungaria nu își mai are locul în UE. Dar, din nefericire, nu pot să fac nimic de unul singur, este nevoie ca toate celelalte 26 de state membre să spună: trebuie să pleci. Asta ar trebui să se întîmple pas cu pas, iar, între timp, nu poți spera decât că se vor adapta”.

Rutte îi reproșa lui Orban politica față de LGBTQ, nerespectarea normelor statului de drept șamd, iar ciocnirile lor publice pe la summituri europene ori în alte situații sunt de notorietate. În plus, Orban s-a dovedit permanent cel mai reticent lider european în privința ajutorului pentru Ucraina, în timp ce Rutte s-a plasat exact la polul opus.

În acest moment, Rutte e la mîna lui Orban, iar ungurul nu va ceda în absența unor angajamente clare și ferme ale olandezului legate de modul în care va conduce NATO.

Pe de alt parte, Turcia vrea garanții similare, chiar dacă din alte motive.

Acum cîteva zile, presa externă informa că Turcia vrea asigurări de la Rutte că nu va arăta părtinire împotriva Turciei și nu va ceda presiunilor din partea Greciei și Ciprului, țări rămase în dezacord cu Ankara din cauza conflictelor teritoriale de lungă durată.

Practic, Erdogan e pregătit să-i înmîneze lui Rutte un ”to do list” mai înainte ca Ankara să-și dea OK-ul pentru ca el să devină următorul șef al NATO, relata Bloomberg.
De asemenea, Turcia dorește ca Rutte să permită ca Ankara să fie inclusă în parteneriatul NATO cu UE și să se asigure că nu există restricții privind exporturile de apărare între aliații NATO, se arată în publicație.
De altfel, în iulie, guvernul olandez a ridicat restricțiile privind vânzările de arme către Turcia, la mai bine de trei ani după ce le-a suspendat în urma incursiunii militare a Ankarei în nordul Siriei.
Decizia a urmat acordul Turciei de a sprijini cererea de aderare a Suediei după luni de negocieri.

Pînă în acest moment, Turcia nu a înaintat lista de cereri lui Rutte, prelungind suspansul.

”Lansarea” presupus oficială, ieri, a lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO face perfect jocul Ungariei și Turciei, transmițînd că numirea lui Rutte nu e chiar o formalitate și că sunt necesare negocieri ale acestuia cu cele două state.

Am paria că împrăștierea informației cu ”notificarea” e mîna lobbyului unguresc, mai ales că presa ungară acordă spații largi subiectului, ieri și azi.

În acest moment, Iohannis e în blocaj: dacă dezminte oficial că nu există asemenea notificare, induce clar ideea că nu e în cărți pentru post, ori, presa lui de casă și PNL se chinuie de vreo trei ani să țină cît mai mult aprinsă flacăra speranței.
Dacă tace, se poate consideră o confirmare că se poziționează împotriva opțiunii clare a marilor cancelarii ale SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei plus ale multor alte state.

Se poate imagina o situație mai complicată de atît pentru întîiul voiajor al țării? (Bogdan Tiberiu Iacob)