Șeful Consiliului European, dezvăluire bombă: UE s-a predat tarifelor lui Trump de dragul Ucrainei
0 comentarii / 3194 vizualizări / 1 septembrie 2025
Președintele Consiliului European pare să admită că războiul din Ucraina a fost un factor în acceptarea de către blocul comunitar a pactului dezechilibrat cu Washingtonul, scrie Politico. António Costa a părut să recunoască faptul că războiul din Ucraina a fost un factor în decizia UE de a accepta acordul comercial cu Statele Unite, intens criticat, marcînd astfel o ruptură majoră de poziția oficială adoptată de executivul european.
„Cu siguranță nu ne bucură introducerea tarifelor. Dar escaladarea tensiunilor cu un aliat-cheie din cauza tarifelor, în timp ce granița noastră de est este amenințată, ar fi reprezentat un risc imprudent”, a declarat Costa într-un discurs principal la Forumul Strategic de la Bled, în Slovenia, azi.
„Stabilizarea relațiilor transatlantice și asigurarea implicării Statelor Unite în securitatea Ucrainei au fost o prioritate de vîrf”, a adăugat el.
Comentariile, surprinzător de directe, contrazic poziția președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a insistat că pactul dezechilibrat, ce a stabilit un tarif de bază de 15% pentru exporturile europene, nu are legătură cu menținerea sprijinului președintelui american Donald Trump pentru Ucraina.
„Nu există nicio legătură între cele două”, a spus von der Leyen la o conferință de presă în Finlanda, vineri, întrebată dacă preocupările de securitate au determinat UE să accepte acordul din iulie. Ea a apărat pactul, criticat în unele capitale europene ca o capitulare jenantă în fața cererilor americane, descriindu-l drept „un acord comercial bun”.
Însă Costa, care reprezintă interesele guvernelor UE la Bruxelles, a recunoscut „frustrarea resimțită de mulți europeni, care percep Uniunea ca fiind prea pasivă în conturarea evoluțiilor din această vară în materie de comerț, relații cu SUA și Ucraina”.
El a lansat, de asemenea, un avertisment către Washington, care a atacat UE din cauza reglementărilor sale privind sectorul tehnologic, argumentînd că acestea echivalează cu exces de reglementare și cenzură. Trump a amenințat săptămîna trecută că va impune tarife țărilor ale căror reguli digitale „discriminează” companiile americane.
O revoltă se conturează treptat în interiorul Comisiei, pe măsură ce oficiali de rang înalt își exprimă nemulțumirea față de răspunsul UE la amenințările americane și la continuarea presiunilor exercitate de Trump, mai scrie Politico. (B.T.I.)