Şeful de cabinet al lui Ponta, audiat la DNA
0 comentarii / 1604 vizualizări / 25 iunie 2014
Şeful Cancelariei premierului, Vlad Stoica, a venit, azi, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă.
Vlad Stoica a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu este o persoană publică şi nu are declaraţii de făcut. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Vlad Stoica a fost citat să se prezinte la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul lui Adrian Duicu.
Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Comenteaza