Un înalt oficial BNR trage cel mai dur semnal de alarmă din ultimii ani: „Riscul unui scenariu ca în Grecia este din ce în ce mai pronunțat”. Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, a vorbit fără menajamente într-un interviu pentru Ziarul de Iași despre starea finanțelor publice românești. Ceea ce a ieșit nu este un diagnostic, ci un veritabil rechizitoriu la adresa guvernanților, și nu doar a celor actuali.

Într-un interval de cîteva decenii, România a reușit performanța de a transforma una dintre cele mai sănătoase poziții fiscale din Europa într-o datorie publică de aproape 60% din PIB. Cum? Prin ceea ce Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, descrie cu o precizie dezarmantă drept cheltuieli „pur și simplu aiurea” – piste de biciclete în sate fără canalizare, săli de sport goale, măriri salariale și de pensii care au sfîșiat orice logică economică.
„În 2006 aveam o datorie publică undeva pe la 11–12% din PIB. Una dintre cele mai mici din Europa. În 2025, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns pe la 60% din PIB,” spune Rădulescu, cu o ironie nedisimulată.

Dar nu dimensiunea datoriei este cel mai îngrijorător element. Este prețul pe care România îl plătește pentru ea.

Ne împrumutăm cu dobînzi duble față de Bulgaria

România se împrumută azi la aproape 7% pe zece ani în euro. Franța – cu o datorie publică de 120% din PIB, dublul celei românești – se împrumută mai ieftin. Bulgaria plătește jumătate din cît plătim noi. Ungaria, cîndva mai vulnerabilă, a început deja să recupereze distanța.
„Plătim dobînzi mai mari decît Franța, care are o datorie publică de 120% din PIB,” confirmă Rădulescu. „Noi plătim cele mai mari rate ale dobînzilor din Europa.”
Consecința aritmetică este brutală: în 2025, România a cheltuit circa 2,6–2,7% din PIB exclusiv pe dobînzi. În 2026, suma urcă spre 3% din PIB. „Știți ce înseamnă asta? Aproape toate cheltuielile pentru învățămînt,” notează Rădulescu. „Asta arată mai mult decît iresponsabilitate. Este dincolo de iresponsabilitate.”

Consilierul critică și ideea impozitului progresiv pe salarii: ”Dacă pui impozit progresiv pe salariu, mai ales într-o țară în curs de dezvoltare, înseamnă că ești nu doar idiot, ci dușmanul acelei țări. Pentru că îi faci pe oameni să nu mai vrea să muncească”.

Un deficit ca de război, în timp de pace

Cifrele anului 2024 sunt cele care ar trebui să producă insomnie în cancelariile de la București.
Deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB. Creșterea economică: 0,9%. Concluzia lui Rădulescu este una pe care puțini oficiali o rostesc cu voce tare: „Ne-am împrumutat pentru ca să crească economiile vecinilor. Pentru că aproape tot deficitul bugetar s-a vărsat în deficit de cont curent. N-a crescut economia noastră, a crescut economia altora. Ne-am împrumutat ca să plătim muncitori din Coreea”. ”Nici în vreme de război nu ai asemenea deficite,” adaugă el.

Scenariul grecesc: nu ipoteză, ci risc în creștere tot mai mare

Întrebat direct dacă România riscă un colaps ca Grecia, Rădulescu nu a ezitat: „Da. Riscul este din ce în ce mai pronunțat.”
Și a continuat cu o avertizare care ar trebui citită de fiecare ales al poporului cînd nu doarme în plen: „Cu cît politicienii înțeleg mai puțin cît de grav este riscul în care suntem, cu atît ruptura s-ar putea să fie mai brutală.”
Scenariul grecesc nu este unul teoretic. Grecia a trăit ani de deficit iresponsabil, a falsificat statistici, a organizat un referendum în care cetățenii au respins austeritatea – și a acceptat șase luni mai tîrziu un program mai dur decît cel refuzat. Tăieri nominale de salarii și pensii. Reducerea numărului de pensii de la 15 la 12 pe an. Ani de recesiune profundă. „A venit ziua în care nu s-a mai putut,” spune Rădulescu simplu. „Situația devenise de neținut.”

Pensii speciale și investiții care nu au produs nimic

Rădulescu descrie ceea ce s-a întîmplat în România după intrarea în UE. O creștere economică reală, spectaculoasă (de la 37 de miliarde de dolari PIB în 2000 la peste 400 de miliarde în 2025), a fost însoțită treptat de proliferarea practicilor ”extractive”: pensii speciale, programe de investiții care nu produc nimic vizibil, o structură administrativă neschimbată din comunism, cu 3.200 de localități pentru o populație în scădere.
„Nenorocirea este că am ajuns în etapa în care nu mai avem resurse. Nu mai creștem cum am crescut pînă acum doi-trei ani. Acum creșterea este de 0,7–0,9%.”
Motorul s-a oprit. Datoria continuă să crească. Dobînzile continuă să urce.

Zona Euro, poate peste vreun deceniu

Dacă mai era nevoie de un indicator al distanței față de normalitate financiară, Rădulescu îl oferă fără ezitare: România nu va putea adopta moneda euro înainte de cel puțin un deceniu – și asta doar dacă va reuși să refacă echilibrele macroeconomice. Deocamdată, traiectoria merge în direcție opusă. „Vrem servicii sociale ca în Vest, dar să plătim mai puțin decît plătesc americanii, dacă se poate,” rezumă el. „Nu prea merge.” (B.T.I.)