CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Serviciile în vremuri de mare criza

0 comentarii / 1469 vizualizări / 6 septembrie 2015

Adaug un nou, şi cred eu, concludent argument la teza conform căreia, în interesul siguranţei naţionale şi mai puţin pătruns de sentimentul firesc al compasiunii umane, cred că România nu trebuie să primească refugiaţi. Mai întâi fiindcă astfel încălcăm, în mod grav, propria Constituţie. În al doilea rând, fiindcă suntem stat santinelă, la graniţa unui război în toată regula şi nu ne putem permite un asemenea risc. În al treilea rând, pentru că nu ne recunoaştem şi nu trebuie să ne recunoaştem vreo responsabilitate pentru dezastrul creat, în mod programat, în statele de origine ale refugiaţilor. În al patrulea rând, pentru că nu rezistăm financiar. Iar astăzi, voi încerca să demonstrez că nici temutele noastre servicii secrete nu sunt capabile să răspunda acestei provocări.
Înainte, însă, insist precizând faptul că, în ultimii ani, împotriva unor state din nordul Africii şi din Orientul Apropiat, în scopul exploatării bogăţiilor naturale ale acestora şi, în special, pentru controlul rezervelor de petrol, a fost desfăşurată o ofensivă devastatoare. Ele au fost transformate, conform unui plan strategic, în domenii fragile, conduse de şeici, dacă nu dogmatici, în orice caz, margini la minte, incapabili să-şi adjudece o suveranitate, fie ea şi mică, şi lipsiţi de orice agendă vizând dezvoltarea economică. Acest haos regional, bine programat, a generat răspândirea fundamentalismului islamic, care a accelerat procesul de dezintegrare politică şi socială. Astfel s-a ajuns la războaie civile şi la crearea temutului Stat Islamic, care redesenează, în ritm accelerat, frontierele şi dispune de bogaţii din ce în ce mai mari, pe care le valorifică, procurându-şi arme. Nu numai de la Federaţia Rusă, ci şi de la companii aparţinând, direct sau indirect, marilor democraţii occidentale. România nu este, sub nicio formă, responsabilă pentru cele întâmplate şi, cu atât mai puţin, pentru drama reală a milioanelor de oameni, care vor alcătui cel mai mare val migrator din ultima mie de ani. Nu România a supt petrol şi alte bogaţii din respectivele state. Dimpotrivă. Din câte ştiu România îşi oferă cu generozitate, că să nu spun cu inconştienţă propriile bogaţii naţionale, fără a primi în schimb nici măcar cuvenitele redevenţe.
Este adevărat. Serviciile noastre secrete sunt cele mai bine garnisite cu personal sub aspect numeric, indiferent cu cine ne comparăm pe planetă. Avem cei mai mulţi oameni plătiţi, într-o formă sau alta, de către serviciile noastre de informaţii în raport cu numărul total al locuitorilor României. Nimeni nu ne bate. Dotarea este şi ea excepţională şi a costat enorm de mult, chiar şi în vremuri de criză, pe cetăţenii României. România cheltuie pentru serviciile secrete cea mai mare cota din Produsul Intern Brut, în comparaţie cu orice alt stat al lumii. Şi este adevărat că partenerii noştri euroatlantici elogiază loialitatea şi activitatea lucrătorilor serviciilor de informaţii româneşti. Şi, din acest punct de vedere, ne comportăm ca un stat militarizat, transformat în santinelă NATO. Numai că, două detalii nu trebuie pierdute din vedere atunci când ne punem siguranţa naţională, şi chiar politică, a statului român în acest domeniu, în mâna serviciilor secrete. Primul este că loialitatea acestora poate fi o medalie cu două fete. Pur şi simplu pentru că, în primul rând, ele sunt datoare să fie loiale poporului român. Şi abia, în al doilea rând, partenerilor euroatlantici. În fine, performanţele serviciilor secrete în raport cu principalele provocări ale parteneriatului euro-atlantic pot fi notabile, ceea ce nu înseamnă însă că putem vorbi despre acelaşi nivel al performanţei şi în ceea ce priveşte slujirea, până la capăt, a interesului naţional.
Când România este pusă în situaţia de a căuta formula de răspuns în raport cu cel mai mare asalt migrator din istoria sa – să nu-şi imagineze cineva că acest tsunami va ocoli ţara noastră – atunci este de presupus că, înainte de a fi luată o decizie, care să fie, realmente, în interesul cetăţenilor acestui stat şi care să servească cu adevărat interesul naţional, protejând siguranţă României, autorităţile trebuie să fie foarte bine informate. Şi foarte corect informate. Aceasta presupune că serviciile de informaţii să nu preia, pur şi simplu şi pe nemestecate, informaţii şi sinteze de informaţii de la serviciile secrete partenere, ci să fie capabile să furnizeze propriul set de informaţii şi propria viziune asupra a ceea ce se întâmplă şi urmează să se întâmple. Pentru că, altfel, serviciile noastre de informaţii se transformă în servicii dronă. În unelte ale altor servicii. Fie ele şi partenere. Dacă se transformă în servicii dronă, atunci ele, slujind interesul colectiv, generat de parteneriatul euro-atlantic, încetează să mai servească integral interesul naţional. În al doilea rând, vorbim despre loialitate şi credibilitate. Un serviciu secret poate fi loial, dar nu înseamnă, neapărat, că este şi credibil. El poate fi credibil, dar asta nu înseamnă, neapărat, că el poate fi şi loial. Şi, în fine, dirijorii unui serviciu de securitate ar putea fi şi neloiali şi necredibili, în raport cu factorii politici de decizie interni.
Pentru a şti în ce situaţie ne aflăm, pentru a avea cât de cât o certitudine şi un control asupra veridicităţii informaţiile transmise şi a calităţii sintezelor puse la dispoziţia decidenţilor, este obligatoriu ca, în România, să se întâmple ceea ce se întâmplă în alte state atunci când, în urma unor alegeri democratice, se instalează la putere o nouă garnitură de conducere. Un nou preşedinte are întotdeauna datoria, pentru a fi sigur că nu este manipulat, pentru a fi sigur că primeşte informaţii de calitate şi sinteze făcute strict din perspectiva interesului naţional şi siguranţei statului, să schimbe întreaga garnitură de conducere a serviciilor secrete. Şi asta fără a le face, neapărat, un proces de intenţie celor care s-au aflat, până în prezent, la conducerea serviciilor secrete.
Dar Klaus Iohannis nu i-a schimbat, până acum, decât pe conducătorii civili şi politici ai principalelor două servicii secrete. SRI şi Sie. Nemainsistând asupra faptului că, în cazul SIE, el a optat pentru Mihai Răzvan Ungureanu care, mult timp, prea mult timp, a fost omul de încredere a lui Traian Băsescu. În jos însă, acolo unde funcţionează butoanele de comandă ale serviciilor secrete nu s-a petrecut nicio schimbare. În aceste condiţii, este firesc să ne întrebăm în ce măsură preşedintele Klaus Iohannis poate avea încredere, într-un moment crucial, cum este cel de acum, în informaţiile şi sintezele pe care i le transmit serviciile secrete. Cine îi garantează lui Iohannis că acestea nu au rămas, în realitate, loiale, fie şi prin şantaj, fostului preşedinte? Cine îi garantează lui Klaus Iohannis că reprezentanţi de vârf ai serviciilor secrete româneşti nu au făcut ceea ce au făcut în trecut, în multe ţări, inclusiv în România, şi alţi conducători de servicii secrete? Adică să lucreze, nu numai în beneficiul statului român, ci şi în beneficiul unor grupuri ilegitime de interese sau, Doamne fereşte, chiar în beneficiul unor puteri străine.
Nu pe noi trebuiau neapărat să ne avertizeze serviciile secrete, din timp şi sistematic, asupra iminenţei declanşării uriaşului exod de populaţie, în direcţia Europei Occidentale. Nu pe noi ar trebui să ne informeze serviciile secrete asupra modului în care sunt organizate reţele transfrontaliere de trafic, în format criminal, al fiinţelor umane, care realizează, de pe urma nenorocirii unor state, câştiguri de miliarde de euro. Banii negri şi reţele de tip mafiot, încurajate, după cum se vede, în mod iresponsabil, de partenerii noştri europeni, care îi primesc cu braţele deschise pe refugiaţi – sau cel puţin asta spun – acceptând, în mod automat şi tolerant, şi chiar stimulând crima organizată şi traficul de fiinţe umane. Dar dacă nu pe noi ar fi trebuit să ne informeze, în orice caz, decidenţii politici, preşedinte, primul-ministru, ministru de Externe, ministrul Apărării, ministru de Interne etc, ar trebui să fie beneficiarii unor informaţii de cea mai înalta calitate. Şi nu sunt.
Acest lucru se vede de la o poştă. Se vede din bâlbâiala primului-ministru pe tema refugiaţilor. Din bâlbâiala consilierilor prezidenţiali. Din lipsa unei poziţii ferme, exprimată public, a preşedintelui României. Din tăcerea directorilor serviciilor secrete care par destul de „decolaţi” de la butoanele de conducere.
Mă îndoiesc, în aceste condiţii, dacă nu de loialitatea directorilor de diviziuni din SRI şi SIE, în orice caz, de competenţa acestora de a răspunde uriaşei provocări generate de exod.
Iar dacă aşa stau lucrurile atunci, decizia dacă primim sau nu primim şi în ce condiţii primim, dacă primim, mase de refugiaţi, încălcând Constituţia, nu poate fi luată nici de şefii serviciilor secrete, nici de câţiva decidenţi politici, neinformaţi sau prost informaţi, şi nici măcar de decimatul şi blamatul Parlament al României. Ci doar de către cetăţeni. Printr-un referendum. Ei să decidă, şi nu şefii cancelariilor străine, fie ele şi partenere, sau decidenţii noştri politici, fie ei aleşi în mod democratic. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *