CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8705 RON DOWN | 1 USD = 4.1828 RON DOWN | 1 GBP = 5.3758 RON UP

Sf.Graal al presei si o lectie de imagine servita de familia Iliescu

5 comentarii / 5567 vizualizări / 16 februarie 2018

O știre aparent nu foarte spectaculoasă: soția lui Ion Iliescu publică pe blogul acestuia un soi de drept la replică în urma unei informații difuzate de Evenimentul Zilei, legate de o așa-zisă pensie consistentă pe care ar primi-o. Un subiect care, poate, chiar nu mai itneresează, azi, pe mulți. Și totuși, în felul lui, EVZ a pus mîna pe Sf.Graal al presei, iar PSD, ca partid, și pesediștii, ca oameni, au căpătat o lecție de imagine care ar trebui să le dea de gîndit.

Ce spune Nina Iliescu, în postarea de pe blogul soțului:

”Intervin foarte rar în spațiul public. Discreția a fost alegerea mea. Dacă fac asta acum, este pentru că mă simt obligată cu o explicație colegilor mei de muncă, atâția câți mai sunt în viață.
Este vorba despre o știre apărută în Evenimentul Zilei, privitoare la cuantumul pensiei mele. Dacă ați uitat, EvZ este un ziar de ”calitate”, unde deontologia profesională e sfântă! Am aflat și eu asta din ediția online de azi a jurnalului, sub semnătura doamnei/domnișoarei Ramona Dănciulescu, că ”despre funcția pe care a avut-o soția lui Ion Iliescu s-a vorbit extrem de puțin de-a lungul timpului. Aceasta se bucură de o pensie lunară imensă, în valoare de 10.600 de lei, sumă la care alții doar visează, după cum mai informează sursa citată”.
”Sursa citată” citează, la rândul ei, din ”Libertatea”, care citează, la rândul ei, ”Cancan”, care și el citează declarația de avere a soțului meu, cea din 2008, unde venitul meu din pensie era de fix 10.600 de lei. Pe an! Scrie negru pe alb! Adică circa 900 de lei pe lună. Da, din păcate asta era pensia foștilor mei colegi, cercetători ”într-un domeniu atipic”, coroziunea metalelor, deși autoturismele domniilor lor jurnaliștii au a ne mulțumi.
Așadar o știre din 2008, cu sursă inițială ”Cancan”, trecută pe la ”Libertatea”, este luată după zece ani ca una proaspătă, și prezentată cu indignare de EvZ, în 15 februarie 2018, de unde este preluată cu aceeași indignare de pagina online a Antenei3, și ne arată că da, producția de ”fake news”, știri false pe românește, este o industrie cu viitor. Din păcate…
Nu, pensia mea nu a crescut ca în povești, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depășește cu puțin 2000 de lei. Colegii mei n-au a se minuna: mărirea de pensie din presă nu e mărire, e doar știre falsă, și dovadă de ”profesionalism” jurnalistic.
Nina Iliescu.”

Nina Iliescu, din capul locului să o spunem, este de departe cea mai misterioasă Primă Doamnă din istoria țării, incluzînd aici și nevestele de voievozi, dacă vreți. Cînd spune ”intervin foarte rar în spațiul public” exagerează: este, de fapt, pentru prima oară cînd iese la rampă cu o poziție publică.

Un interviu cu Nina Iliescu a fost, după revoluție, cum spuneam mai sus, un soi de Sf.Graal al presei: mulți ziariști s-au chinuit, niciunul nu a reușit, Soția fostului președinte a refuzat să îl însoțească în deplasări oficiale, nu a apărut la talk-showuri, nu a participat la primiri protocolare la Palat. A fost de o discreție de-a dreptul exagerată. Nu a răspuns niciodată chiar unor acuzații care i s-au adus, (că ar fi rusoaică de origine, că nu ar vorbi prea bine românește, că ar avea, din culise, un cuvînt decisiv în politică șamd)
Indiferent de vorbe, s-a ținut tare.
M-am numărat printre jurnaliștii care au încercat de cîteva ori marea cu degetul. Sunînd acasă la Ion Iliescu, s-a nimerit de 2-3 ori să răspundă doamna. Prinzînd din zbor ocazia, am manevrat discuția de așa manieră cît să-mi iasă de un pseudo-interviu. De fiecare dată, din păcate, dna.Iliescu mi-a adresat la final, politicos și elegant, rugămintea să nu dau publicității mica sporovăială.

Fir-ar!

M-am conformat, cu tot regretul. Și am ratat Sf.Graal.
Acum cîțiva ani, un alt ziarist nu a procedat la fel ca mine și a publicat un asemenea schimb fugar de vorbe cu Nina Iliescu; totuși, a rămas ceva forțat, deci nu se poate vorbi de o autentică ieșire publică a fostei Prime Doamne.
Nina Iliescu nu a reacționat nici la un fake news de proporții care a împînzit presa acum 3-4 luni, privind o așa-zisă decizie de ultimă oră de ardere a albumelor familiei. În fapt, informația provenea dintr-un interviu al lui Ion Iliescu de acum vreo 15 ani.

Și totuși, misterioasa Primă Doamnă reacționează în premieră, brusc și sever la o știre deloc agresivă, privind pensia sa.

Care să fie explicația?

Una foarte interesantă, cred, dar pentru a o descifra va trebui să relatez, pe scurt, o poveste cu tîlc.

Luna mai, 2004. Președinte în exercițiu, Iliescu se dezlănțuie la TV împotriva boșilor din presă care au salarii exagerate, susținînd că asta afectează și contribuabilii de rînd.
Iritat de raționamentul bolșevic, în opinia mea, mă pun pe treabă și trîntesc în ziarul de mare tiraj la care lucram un articol intitulat, de-a dreptul obraznic, ”Nea Nelule, da’ mata ce ai făcut cu banii?”. În el, fac o înșiruire a tuturor funcțiilor și demnităților pe care le deținuse Iliescu la viața lui, cu tot cu avantajele ce decurgeau de aici. (Prezint integral la finalul acestui articol textul respectiv, pentru cine e interesat.)
Din socotelile mele, rezulta că săracul și cinstitul Ion Iliescu încasase sume frumușele de bani, la pachet cu soția – căci nu o iertasem nici pe ea – și că ar fi trebuit, în mod firesc, să aibă un cont destul de bine garnisit, el însuși. Iar dacă nu era așa, ce a făcut cu banii?

Ziarul a apărut sîmbătă, 22 mai. Pe la prînz, mă sună disperată Corina Crețu, purtătorul de cuvînt al președinției: ”Bogdane, ce-ai făcut? Nu l-am văzut în viața pe domnul președinte atît de nervos! S-a așezat la birou și de vreo două ore scrie cu mîna lui un drept la replică, ceea ce iarăși nu s-a mai pomenit. Te rog eu mult, bagă-i integral materialul, oricît de lung, că altfel am încurcat-o”.

Ar fi fost o nebunie să nu-l băgăm integral, nu în fiecare zi îți pică în mînă un text exclusiv direct de la șeful statului.
În material, Iliescu demonta cu înverșunare, bob cu bob, tezele mele, considerîndu-le mult exagerate, iar sumele de bani invocate – cîștigate de el ori de soția sa – existau doar în imaginația mea.
Textul integral îl atașez, de asemenea, la finalul acestui articol.

Marea întrebare: de ce a reacționat atît de vehement Ion Iliescu, politician încercat, confruntat cu acuzații înfiorătoare la viața lui, de la cîrpă kaghebistă la ucigaș de tineri revoluționari, la constatarea – nu acuzația! – că ar fi beneficiat de venituri bunicele și deloc ilegale la viața lui?
De ce Nina Iliescu nu a reacționat, la rîndul ei, la diverse acuzații și intoxicări, dar a făcut-o cînd a fost implicat fluturașul de venituri?

Răspunsul e simplu: spre deosebire de mai toți politicienii post-decembriști, în primul rînd cei din PSD, Ion Iliescu și-a gestionat permanent, și continuă să o facă, extrem de atent, ceea ce el consideră bunul cel mai de preț: imaginea de om cinstit și neinteresat de bogăție.
(Ne amintim, în treacăt, cum și-a schimbat toate afișele de campanie, în 1996, doar pentru că apărea în ele, din neatenție, cu un Rolex primit cadou la mînă)

Ion Iliescu e profund interesat să rămînă și după moarte un simbol pentru social-democrația autohtonă, altfel l-ar lăsa rece, la o vîrstă de acum înaintată, cîrcotelile pe seama veniturilor familiei.

Fostul președinte nu pare atît de speriat de acuzația de crime împotriva umanității cît de perspectiva de a rămîne, în ochii românilor, altfel decît un om necorupt, sărac și cinstit.

În raport cu un om care își îngrijește atît de atent chiar și imaginea de după moarte, pesediștii actuali se dovedesc incapabili – sau pur și simplu neinteresați – să-și gestioneze măcar prezentul.
Fostul președinte le servește epigonilor săi, în direct, o lecție de imagine; una din care, probabil, nu vor reține nimic. Cum, la fel de probabil, nici istoria nu îi va reține pe ei. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Articolul apărut în ”Național” – 22 mai 2004

”Nea Nelule, da’ mata ce ai făcut cu banii?

Preşedintele Ion Iliescu a tras un nou recital de populism fără frontiere, vorbind, joi seara, la „Starea naţiunii”, despre discrepanţele care există între salariile din diverse sectoare. Cu acest prilej, marele specialist în capitalism, școlit la Moscova pe vremea lui Stalin, a oferit încă o serie de mostre ale gîndirii sale înguste, de astă dată însă dîndu-și în petec parcă mai rău ca oricînd. Între aberațiile slobozite joi se numără, spre exemplu, cea conform căreia boșii de presă s-au îmbogățit pe spinarea contribuabililor.

Ca într-un celebru banc cu Bulă

Astfel, Iliescu a adus în discuţie salariile „boși-lor din presă” care, chiar dacă fac parte din sectorul privat îl afectează în cele din urmă tot pe contribuabil.”Eu nu zic de boș-ii din presă. Nimeni nu stă să-i întrebe, ei spun că este sector privat şi n-au de ce să se amestece oamenii în treburile lor. Eu vreau să spun că pînă la urmă tot contribuabilul plăteşte şi veniturile pe care le încasează unii oameni, indiferent în ce sector, cu salarii foarte mari”, a explicat Iliescu. Declarația halucinantă a președintelui amintește, prin ridicolul ei, de un banc celebru odinioară, potrivit căreia Bulă a salvat o femeie de la viol. Cum? Simplu: a convins-o! Altfel spus, în gîndirea săracului și cinstitului nostru președinte patronii din presă au luat pielea de pe bietul contribuabil adoptînd cea mai mîrșavă strategie posibilă: l-au convins, ani de-a rîndul, să-le cumpere produsele. Iar nefericitul contribuabil nu s-a prins de această manevră, îngrășînd, astfel, cu bănuții săi munciți din greu, conturile bancare ale mahărilor presei. În plus, contribuabilul năcăjit a îngrășat, din cauza aceleiași strategii viclene, conturile fotbaliștilor, plătind biletele la meci, conturile vedetelor muzicii, cumpărîndu-le albumele și, nu în cele din urmă, conturile boșilor din industria alimentară, cumpărînd mîncare pentru familie. Va să zică, în gîndirea șefului statului român, cel pasionat de lecturile lui Alvin Toffler, Lester Brown ori Milton Friedman, a crea un produs vandabil și a face bani din asta înseamnă exploatarea contribuabilului.

Iliescu a fost și el „baron” la viața lui

Ion Iliescu are, însă, în felul lui, dreptate. Pe vremuri, în epoca în care și-a început cariera politică, românul nu era jecmănit de patronii veroși, pentru că aceștia nu prea existau. De fapt, nici contribuabili nu prea existau, pentru că statul comunist nu încasa impozite pe salarii tocmai pentru a nu lăsa impresia salariaților că le-ar datora ceva în schimbul acestora. În acele vremuri, a existat însă un personaj care a încasat de la stat și de la partidul unic sume imense de bani, sub formă de salarii grase, prime, sporuri, beneficii și alte bonificații însumînd, în medie, cam 15-20.000 de lei lunar, dacă nu chiar mai mult. Asta, pe vremea cînd un kg. de carne prima costa 20-30 de lei și un costum de haine 1000-1.500 de lei.E vorba de actualul președinte cinstit și sărac, Ion Iliescu. Pentru cei care au uitat, un colonel de miliție încasa, în anii ’80, spre exemplu, în jur de 8-9.000 de lei lunar. Cei de la Securitate aveau salarii încă și mai mari. Cît încasa, legal, în aceste condiții, un mare activist pecerist, un ministru comunist, care, în plus, avea numeroase alte surse de venit? Bunăoară, Ion Iliescu, implicat în politica PCR încă din fragedă pruncie, am putea spune, adică de pe cînd era membru al Uniunii Asociației Elevilor din România, sau mai apoi, de pe cînd fonda Uniunea Asociațiilor Studenților din România, a avut dintodeauna funcții la vîrf, în partid și în stat, cumulate. (Despre Ceaușescu, românii simpli aveau sentimentul că nu are leafă, lui asigurîndu-i-se cele necesare gratuit. Eroare: fostul președinte însuma cîteva zeci de funcții, mai toate gras retribuite) De-a lungul anilor, Iliescu a înșirat funcții precum ministru pentru problemele tineretului, secretar al Comitetului Central al PCR, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, președinte al Consiliului Județean Iași, președinte al Consiliului Național al Apelor și, mai înainte de a deveni președinte de stat, a fost director la Editura Tehnică. (Nici aici nu se cîștiga rău, probabil. Despre Adrian Păunescu se spune că, pe vremea cînd era redactor-șef la „Flacăra” avea 30.000 de lei salariu lunar). Altfel, spus, la vremea lui, Iliescu a fost și el „baron”, grație funcțiilor similare celor de azi ale lui Mischie ori Oprișan, deținute pe atunci. {i nu s-ar spune că baronii comuniști o duceau mult mai rău decît cei actuali.

Veniturile consistente ale familiei Iliescu

În plus, a deținut și funcții „suplimentare” dintre cele mai diverse, gras retribuite, cum ar fi cea de președinte al Federației de Caiac-Canoe. Ca autor a numeroase cărți, studii, articole și comunicări aparute în reviste de specialitate, Iliescu a încasat, de asemenea, sume mai mult decît frumușele de bani, numai bune de depus la CEC. Soția sa, Nina, a fost cercetător științific de vîrf, implicată, și ea, în aparatul de partid, și, mai mult ca sigur, avea venituri deloc de neglijat. Una peste alta, familia Iliescu a stat în permanență la o cotă echivalentă cu cca. 10-15 salarii medii pe economie, și asta decenii de-a rîndul. Să nu uităm însă un aspect extrem de important: pe lîngă bani, mahării comuniști aveau și alte avantaje. Locuințe de protocol, hrană gratuită sau la preț redus, mașini la scară, fonduri pentru reprezentare, adică pentru haine și alte bunuri de uz personal, menajere, șoferi, portari plus accesul nelimitat la produse ale gospodăriilor de partid, din cele la care românii de rînd doar visau. Concediile se făceau, evident, la vile de protocol, unde totul era gratuit. Demnitarii nu erau, totodată, nevoiți, aidoma românilor de rînd, să dea șpagă pentru diverse servicii. Faceți un calcul simplu cu veniturile anuale ale președintelui-senator-ministru-prim secretar-președinte de consiliu al apelor-președinte de consiliu județean șamd și mai apoi înmulțiți cu vreo jumătate de secol și vă vor ieși niște sume deloc mărunțele. Pentru o familie de numai două persoane cu asemenea venituri, de-a lungul anilor, faptul că Iliescu locuiește azi într-o casă luată cu cîntec de la stat, cu o sumă infimă, și deține doar un autoturism Cielo și un cont bancar mai mult simbolic, nu prea e de laudă. Mai că îți vine să dai cu năduf căciula de pămînt și să te oțărăști la el: „Nea Nelule, da’ mata ce-ai făcut cu banii?”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Replica lui Ion Iliescu – 24 mai 2004

„Întrebarea <<Ce am făcut cu banii?>> rămîne retorică!”

Președintele României, Ion Iliescu, ne-a trimis ieri o scrisoare de răspuns la un articol apărut în numărul nostru de sîmbătă, a cărui idee principală era că actualul șef al statului a încasat, legal, sume consistente de bani pe vremea regimului comunist, grație funcțiilor înalte deținute în PCR, Guvern șamd. Iliescu are o altă teorie, însă: el afirmă că nu a beneficiat de nimic în plus față de salariu, care nu era chiar atît de mare pe cît s-ar crede, ba nici de pe urma cărților scrise nu a cîștigat decît „cîteva exemplare de carte”. Vă prezentăm integral textul președintelui, cu precizarea că subtitlurile ne aparțin. (B.T.I.)

„Pentru demnitari nu existau prime, sporuri, bonificații”
Domnule redactor șef,
În ziarul dumneavoastră – „Național” nr. 2243 din 22 mai a.c. – a apărut un articol semnat Bogdan Tiberiu Iacob, intitulat „Nea Nelule, da´ matale ce ai făcut cu banii?” – anunțat încă din prima pagină cu litere „de-o șchioapă” și cu o fotografie ce acoperă jumătate de pagină. Lăsînd la o parte precaritatea unor enunțuri, cu pretenție de considerațiuni teoretico-politice, articolul nu este decît o înșiruire de insinuări și informații aberante, întregul articol căpătînd un evident caracter calomniator. În esență, domnul Iacob dorește să sublinieze că eu am avut, în funcțiile pe care le-am deținut înainte de 1989, salarii mari. Față de salariile medii pe economie de atunci, eu am avut, într-adevăr, salarii mai mari, dar nu de ordinul celor menționate de domnul Iacob (15-20.000 lei). Mai mult, el presupune că, împreună cu soția, am fi putut realiza venituri care să echivaleze cu „de circa 10-15 ori salarii medii pe economie”. Toate aceste elucubrații nu au nimic de-a face cu realitatea. Nu aceasta era problema în vechiul regim. Se știe chiar că Ceaușescu a menționat, nu o dată, că în economia națională se realizase un raport între salariile minime și maxime de 1 la 6, ceea ce constituia pentru el un obiectiv și o preocupare de prim ordin politic. Noi, în 1990, imediat după Revoluția din decembrie, am preluat piramida salariilor existente; salariul de ministru era de 8.000 de lei, față de un salariu mediu pe economie de 3.000 lei. Pentru demnitari nu existau prime, sporuri, bonificații etc. cum insinuează domnul Iacob. De altminteri, aceste prime, sporuri, îndemnizații nu există nici în prezent pentru demnitarii statului român. Ca director al Editurii Tehnice aveam, în 1989, un salariu brut de 6.000 lei.

Nina Iliescu avea un salariu de 4.600 lei pe lună

Domnul Iacob afirmă despre soția mea, care a lucrat ca „cercetător științific de vîrf” și ar fi fost „și ea implicată în aparatul de partid”, că ar fi realizat, de asemenea, venituri mari. Soția mea nu a fost niciodată activistă salariată de partid, iar salariul său de cercetător la Institutul de Cercetări Metalurgice – înainte de pensionare – era de 4.600 lei. Timp de 5 ani, cînd am lucrat la Iași, a fost nevoită să-și întrerupă activitatea. Domnul Iacob presupune că din alte funcții „suplimentare” (de exemplu cea de președinte al Federației de Caiac-Canoe) aș fi primit alte „retribuții grase”. Trebuie să îl dezamăgesc. Acestea erau funcții onorifice, care nu se retribuiau în nici un fel. Se știe, de altfel, că, la un moment dat, a fost interzis cumulul de activități plătite, ceea ce nu a fost deloc în beneficiul unor activități (îmbinarea activității de cercetare sau proiectare cu cea didactică, spre exemplu; sau activități de consultanță din partea unor experți etc.) Domnul Iacob presupune, de asemenea, că am fi beneficiat și de „alte avantaje”: „locuințe de protocol, hrană gratuită, fonduri pentru reprezentare – adică haine și alte bunuri de uz personal, menajere, șoferi, portari, plus accesul nelimitat la produsele gospodăriilor de partid; concediile la vile de protocol, unde totul era gratuit”. Este evident că domnul Iacob confundă facilitățile de care beneficia familia Ceaușescu, cu statutul altor demnitari, ceea ce este un mare fals. Eu, nici pînă în 1971 (cînd, pentru 6 luni, am fost secretar al CC al PCR), nici după nu am cunoscut asemenea facilități și avantaje. Am plătit, întotdeauna, totul: chirii, cheltuieli de întreținere, cazarea și consumul în perioade de concedii; nici vorbă de haine și hrană gratuite. Toate sînt invenții ale domnului Iacob.

„Este posibil ca unii demnitari să fi abuzat de funcții”

Este posibil ca unii demnitari să fi abuzat de funcții și să-și fi însușit bunuri necuvenite sau să-și fi creat anumite avantaje. Dar și atunci ca și acum acestea erau abuzuri și nu drepturi reglementate, conferite prin legi sau alte acte normative ale statului român decurgînd din statutul funcției. Pot să adaug că și după 1989 am evitat sau am refuzat chiar să beneficiez de unele drepturi care îmi erau oferite în mod legal. Spre exemplu, în conformitate cu Legea 42 privind drepturile acordate participanților activi la Revoluția din decembrie, am dreptul să beneficiez de scutirea de impozit asupra salariului (care în cazul meu este de 40%). Am refuzat să folosesc acest drept. {i în calitate de șef al statului și în calitate de senator am continuat să plătesc integral impozitul la stat. De asemenea, conform legii, Președintele României are drept la locuință gratuită de protocol. Am refuzat să utilizez acest drept. Casa în care locuiesc nu a fost „luată cu cîntec, de la stat”, cum insinuează domnul Iacob. Casa nu e fostă casă naționalizată, cum au afirmat alții: ea a fost construită în anii ´60, iar după 1990 a fost reamenajată și divizată în trei apartamente individuale. Am locuit și locuiesc în unul dintre cele trei apartamente, pe care l-am cumpărat, în 1996, în condiții perfect legale, la fel ca și celelalte două familii care locuiesc în celelalte două apartamente. Am plătit și plătim toate cheltuielile legate de casă (înainte de 1996 – chirie, după 1996 – impozit; toate cheltuielile de întreținere – căldură, gaze, lumină, apă etc.). Nu am beneficiat și nu beneficiem de nici un fel de „fonduri de protocol” pentru consum propriu. Acestea se referă doar la cheltuielile instituției, nu ale președintelui ca persoană, care-și plătește tot ce consumă, hainele și alte cheltuieli personale. Singura facilitate de care beneficiez gratuit este accesul la o casă de protocol, pentru cazare în perioade de concediu sau zile de repaus.

Drepturile de autor au mers la prieteni

În legătură cu articolele, studiile sau cărțile, din publicarea cărora domnul Iacob presupune că aș fi putut încasa „sume mai mult decît frumușele”, pot să-l asigur că exceptînd cîteva cazuri, de regulă, nu am primit drepturi de autor decît sub formă de exemplare de carte, pe care le-am oferit unor cunoscuți. De aceea întrebarea domnului Iacob: „Ce am făcut cu banii?” rămîne retorică! Iar vehicularea cu vădită rea-credință a unor insinuări și informații false, fără verificare elementară – este un act reprobabil pentru un ziarist și se transformă în act de calomnie. Vă rog, deci, să publicați această scrisoare ca drept la replică.
Ion Iliescu
Președintele României”

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. […] s-a enervat foarte tare tot în urma unui articol legat de veniturile sale, publicat de Bogdan Tiberiu Iacob în […]

  2. doamna Iliescu a lucrat la Institutul de Cercetari Metalurgice, pe functia de cercetator stiintific, salariu modest, pensie mica, exact cat spune dansa, un om discret si cu bun simt!!

  3. Toate aceste înșiruiri de fapte(reale sau nu) au provocat și vor mai provoca fenomene curioase. Daca totul este in regula ,de ce părăsesc barca(Antena3) unii șobolani.Animalele au instinctul lor. Unii ziariști procedează aidoma,chiar daca știu ce va urma dupa scufundarea barcii Trist dar adevarat,periculos și dăunător.Toti condamnăm dezinformarea,dar aceste articole DE PRESA ,ce sunt ? Și pentru minciuna și dezinformare nu plătește nimeni. De ce ? Pentru că așa este legea, lege gândită de politicieni,cu scopuri evidente: folosirea presei în activitatea politică. Bravo,independenta a presei, bravo necesitatea de informare corecta și la timp a populației.Va sugerez un titlu de articol,domnilor ziariști,care ar putea fi publicat în ziua de …05 martie 2018 : MARE CUTREMUR IN BUCURESTI. Oamenii e rând vor citi știrea,știu că nu este adevărat și se vor cruci spunând : Halal ziarist. Sa auzim numai de bine.

  4. […] 3 comentarii / 3702 vizualizări / 16 februarie 2018 […]

  5. […] apărut inclusiv în afișele electorale pentru campania prezidențială din 1996. Fun fact: se zice că afișele respective ar fi fost modificate, deoarece pe ele era scris sloganul „Sărac și […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *