CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9476 RON UP | 1 USD = 4.2587 RON UP | 1 GBP = 5.8750 RON UP

Sfirsitul iluziilor: ziua cind lupul balcanic si-a lepadat blana de oaie germana

4 comentarii / 3889 vizualizări / 27 aprilie 2015

Sfîrșitul iluziilor pentru cei care chiar au înghițit momeala cu ”altfel de politică” a venit, probabil, odată cu finele săptămînii trecute, cînd președintele Iohannis a demonstrat ce ușor se pliază pe balcanismele autohtone. Mergînd pînă la a îmbia, mieros, adversarii politici, la modificarea unei legi care continuă să îi provoace, personal, mari dureri de cap.

Concret, președintele a transmis vineri, cu prilejul Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, un mesaj, prin intermediul însuși șefului cancelariei prezidențiale – probabil pentru a da maximă greutate – în care cere aleșilor locali prezenți la lucrări, în majoritate pesediști, conform configurației rezultate din ultimele alegeri, să modifice legea de funcționare a ANI.

”Ca fost primar cunosc responsabilitățile unui funcționar, fie el înalt sau simplu executant, câte legi are de respectat, câte proceduri are de îndeplinit. Şi mai știu şi care este salariul unui funcționar în România. Dar respectarea legii nu este opțională. Doar eradicând corupția, cetățenii vor ajunge să aibă încredere deplină în instituțiile pe care le reprezentăm.
Pe de altă parte, este necesar și ca forul legislativ să asigure un cadru legal care să permită o funcționare eficientă a administrației. Lipsa de claritate a legislației, cum este, spre exemplu, cazul celei privind incompatibilitățile, afectează administrația și capacitatea sa de a lucra în serviciul comunității”.

Carevasăzică, președintele, deși nu mai e ales local, cere să se umble la regimul compatibilităților, exact punctul fierbinte al legii ANI, care a scos din minți atîția baroni locali.
Cu girul președintelui, partidele parlamentare – toate, afectate de prevederile privind incompatibilitățile – vor putea, după semnalul dat vineri de Cotroceni, să opereze modificări care să transforme ANI cea mult lăudată de UE în altceva decît a fost pînă acum.

De ce ar fi neapărat ceva suspect, însă, în atitudinea prezidențială față de ANI?

Răspunsul e simplu: Klaus Iohannis continuă să aibă pe rol un proces greu cu ANI.

După cum a relevat o anchetă a agenției, pe 23 decembrie 2010, a fost încheiat un contract de prestări servicii între Primăria Sibiu, condusă de Iohannis, și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărei președinte era același Klaus Iohannis.

ANI susținea, la vremea respectică, că respectivul contract a fost semnat cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ și penal de către Klaus Iohannis. În opinia ANI, Klaus Iohannis nu a respectat dispozițiile art. 75, lit. b) și f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia (…) f) o asociație sau fundație din care fac parte”.
Anul trecut, în primăvară, procesul a fost întrerupt de o anchetă a parchetului, dar, în toamnă, el urma să-și reia cursul în instanță.

În ianuarie anul acesta, Iohannis a cîștigat un alt controversat proces cu ANI, în care există suspiciunea că și-au băgat coada inclusiv serviciile secrete; cum-necum, însă, l-a cîștigat.

Nu e sigur, însă, că va cîștiga, automat, și al doilea proces, indiferent cît ar fi el tărăgănat.

După cum nici imunitatea prezidențială nu îl poate ajuta, odată ce ea nu a funcționat la primul proces.
Ca să scape de dureri de cap, pentru Iohannis există o singură soluție: modificarea legii ANI, astfel încît prevederile unde se încadrează el să fie eliminate.
Cum legea acționează și retroactiv atunci cînd intervin prevederi mai blînde, Klaus Iohannis ar fi salvat de o prezumtivă pierdere a mandatului, în cazul unei înfrîngeri la proces. (Decizia întreruperii mandatului ar aparține, probabil, Curții Constituționale, în acest caz. În orice caz, însă, Iohannis și-ar pierde dreptul măcar la un al doilea mandat).

Și cum se poate modifica mai frumos o lege deranjantă dacă nu pe mîna adversarilor politici, recte pesediștii aflați la guvernare, și ei isterizați de ANI? Cei care, oricum, nu mai prididesc cu asemenea inițiative de vreo doi-trei ani încoace…
Dacă mai luăm în calcul și foarte ciudata arestare a președintelui ANI, Horia Georgescu, care a condus la situația în care agenția nu mai are șef – și nu se știe cînd se va remedia situația – povestea capătă circumstanțe agravante, pentru că se poate contura ipoteza unei acțiuni premeditate.

Oricum ar fi, e interesant de urmărit reacțiile la îndemnul președintelui de schimbare a legii ANI, mai ales ale liderilor de opinie care, în ultimii ani, au făcut scut în jurul agenției tocmai împotriva inițativelor celor care azi sunt îmbiați de șeful statului să ”acționeze”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Cine a scris articolul acesta mananca rahat… Johannis a castigat ed 2 ori procesul cu ANI, deci nu are de ce sa se teama! Daca legea va fi facuta astfel incat sa fie clara si fara interpretari, atunci e foarte bine! Toate legile din Romania ar trebui sa fie clare si fara interpretari!

    • Amice, sterge-te mai bine tu la gura cu hartie igienica, ca autorul stie ce spune!

  2. Absurditatea situatiei consta in raspunsul Ministrului Justitiei: va cere avizul ANI. Ori ANI nu are nici o competenta legislativa, iar a le cere sa-si reduca din prerogative ar insemna sa accepte sa-si reduca din putere si resurse. Poate nu stiati, dar tineri absolventi angajati ca inspectoril ANI castiga Dublu fata de un medic primar dintr-un Spital. Sigur, medicii pot pleca fie afara fie in privat. Asa ca discutia de bun simt ar fi daca e normala legea care interzice unui ales sa-si reprezinte comunitatea si in acelasi timp sa raspunda de ce se intampla in structurile din subordine. Ar fi util de vazut unde mai exista asemenea prevederi in UE, din cate stiu Romania e campioana la capitolul incompatibilitati si conflicte de interese, toate intr-o legislatie ambiguua si interpretabila, la bunul plac al magistratilor care dau solutii divergente fara sa suporte vre-o consecinta.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *