Anul trecut s-a sfîrșit cu mesajele ferme ale PNL și PSD privind iminența unor anticipate parlamentare, care să fie provocate în acest an și să alunge PDL de la putere. Cel mai adesea, planul viza scoaterea UDMR de la guvernare, pentru realizare majorității necesare demiterii guvernului, prima condiție a anticipatelor. Există o problemă, însă, anume că Băsescu nu dizolvă parlamentul decît dacă vrea, astfel că mingea anticipatelor e strict în terenul lui. Adio, anticipate, prin urmare? Poate că nu.

De ce nu am avut anticipate în România pînă acum
Paradoxal, dar e foarte posibil ca anul acesta să avem, totuși, alegeri parlamentare anticipate, dar nu contra voinței lui Băsescu și a PDL. Ci chiar din interesul acestora. Să prezentăm cîteva elemente în sprijinul acestei ipoteze, tot mai intens vehiculate în anumite cercuri politice de vîrf.

Anticipatele au fost vehiculate de multe ori, dar niciodată realizate, dintr-un motiv foarte simplu: întotdeauna ele conveneau unei părți a spectrului politic, dar nu și celeilalte. Pe la jumătatea mandatului CDR, PDSR a vrut să forțeze anticipatele, dar s-a opus Iliescu, cel care a spus, ferm: ”Să-și poarte crucea pînă la capăt”. Mulți pedeseriști nerăbdători l-au înjurat, dar cînd au cîștigat zdrobitor, în 2000, pe fondul erodării CDR, au dat totul uitării. În 2003, Năstase a vrut și el să forțeze anticipatele, tocmai pentru că stătea excelent în sondaje și voia să își prelungească șederea la putere cu încă 2-3 ani. Din nou, s-a opus Iliesci, de astă dată din motive personale, asupra cărora nu mai revenim.

Din anumite puncte de vedere, în acest moment anticipatele ar conveni tuturor, o veritabilă premieră, am spune.
PDL are, astfel, șansa să evite o erdoare electorală care se va accentua dramatic în următorul an și jumătate. Teoriile unora că măsurile anti-criză vor începe să dea roade pînă la alegeri sunt basme de adormit copiii, nu ar fi de mirare ca, dimpotrivă, criza să revină în forță, la nivel mondial, după cum avertizează tot mai mulți specialiști. Cele 15-18% din sondajele actuale ar putea deveni 8-9% în acest răgaz, iar fenomenul care se petrece în asemenea situații este cel al dezertării unui mare număr de membri, în special din administrațiile locale, care sunt cu ochii pe cei creditați să vină la putere.

Marile avantaje
În plus, derularea alegerilor parlamentare înaintea celor locale, ar aduce un alt mare cîștig, prin eliminarea unui fenomen care a ajuns să deranjeze atît de mult conducerile centrale încît s-a propus, la un moment dat, chiar suprapunerea alegerilor locale și generale. E vorba de faptul că baronii locali, odată văzuți cu sacii în căruță în vară, nu se mai implică suficient și la alegerile parlamentare, ceea ce încurcă niște socoteli. În cazul inversării alegerilor, dimpotrivă, baronii locali ar trage din răsputeri la parlamentare, pentru că un rezultat prost ar putea duce la înlocuirea lor înaintea localelor. Această inversare avantajează toate partidele, dar cel mai mult PDL, care are cel mai mare număr de aleși locali.

Alt argument forte: prin decuparea colegiilor și modificarea legii electorale, prin dirijarea de fonduri către anumite colegii șamd guvernul Tăriceanu a adus PNL cca.40 de parlamentari, dintr-un total de 79, peste ponderea reală a partidului. Nu o spunem noi, a spus-o în ianuarie anul trecut chiar unul dintre cei implicați în aceste manevre, Viorel Hrebenciuc. Practic, liberalii și-au dublat scorul electoral prin diverse șmecherii; prin manevre similare, sau încă și mai scandaloase, (vezi votul prin corespondență ori cetățeniile date moldovenilor pe bandă rulantă) PDL poate ajunge fără probleme la 25-28% în alegeri. Or, un partid care să aibă o pondere de aproape o treime din parlament pînă în 2015 este mai mult decît tentant pentru Băsescu. În plus, alegerile ar prinde PNL și PSD într-o perioadă încă tulbure, cele două făcînd eforturi să se redefinească ori să își clarifice raporturile dintre ele.

O idee pe gustul tuturor
Chiar și așa, însă, PSD și PNL speră, la rîndul lor, în anticipate pentru că stau mai bine în sondaje decît la precedentele alegeri, și scontează pe un număr suplimentar de parlamentari. Pe de altă parte, atît Ponta cît și Antonescu sunt lideri obligați să coabiteze cu parlamentari selectați de predecesorii lor, iar șansa de a ”remedia” acest neajuns politic e mai mult decît seducătoare. O minte lucidă precum Iliescu ar spune, poate, din nou, că e mai bine ca guvernanții să-și poarte crucea pînă la erodarea maximă. Acum, însă, nu mai are cine să-l asculte.

Nici UDMR nu ar fi deranjat de anticipate, pentru că amenințarea unui nou partid etnic maghiar ar fi mult diminuată în cazul unei devansări a alegerilor. În plus, maghiarii sunt și ei, vrînd-nevrînd, afectați de erodarea electorală, plus că electoratul lor se subțiază prin plecări la muncă, peste hotare. Un sondaj recent al lui Dîncu arăta, spre exemplu, că două treimi dintre maghiari vor să plece la muncă în altă țară în 2011. De unde, probabil, nu le-ar mai sta capul să voteze.

Despre PC nici nu are sens să vorbim, atît timp cît Voiculescu se imaginează, deja, președintele Senatului și cu 21 de parlamentari bătuți pe muchie.
Dacă e o grupare speriată de anticipate, aceea e doar UNPR, care nici nu mai apare în sondaje, iar contopirea cu PDL, să zicem, le-ar aduce maxim cîteva fotolii parlamentare mari și late.

Cum și cînd s-ar putea declanșa anticipatele?
Posibil ca momentul ales să fie cel în care se va anunța oficial și irevocabil că aderarea la spațiul Schengen se amînă. Poate Băsescu nu a spus întîmplător că își asumă întreaga răspundere pentru eșec. ”Asumare” ar putea însemna și cererea demisiei lui Boc, pe care el l-a ales să conducă guvernul. După demisia acestuia, ar urma două desemnări succesive de premier care să fie rapid trîntiți în parlament, iar apoi să aibă loc dizolvarea și programarea anticipatelor, probabil undeva, în vară. Există teoria, corectă, că parlamentarii nu ar vota sfîrșitul propriilor mandate, de teamă că nu ar mai prinde altul. Totuși, pentru căderea guvernelor e nevoie doar de jumătate plus unu dintre voturi, iar cei care au garanția că își vor păstra locurile sunt, credem noi, mai mult decît suficienți.

”Plata” lui Boc
De ce ar accepta Emil Boc, însă, rolul de sacrificat, dîndu-și demisia la cererea președintelui? Răspunsul e simplu: dacă i s-ar oferi o compensație. Iar aceasta pare să fie încă un mandat la șefia PDL, la congresul din primăvară, după cum indică răsucirile spectaculoase ale pedeliștilor din ultimele zile. Și, eventual, un post de ministru în viitorul guvern.

Să ne mai amintim că, în octombrie anul trecut, portavocea lui Băsescu, adică Elena Udrea, a făcut un anunț surpriză, care a derutat pe mulți, decretînd că PDL a intrat în campania electorală. Mult prea devreme pentru alegerile locale normale, dar potrivit, am spune noi, pentru niște anticipate parlamentare despre care se discuta deja, probabil, în anumite laboratoare.

Un mister: de ce trebuie modificată rapid legea electorală?
S-ar putea să nu fie întîmplător nici sfatul pe care Băsescu l-a dat acum cîteva zile miniștrilor, privind necesitatea modificării rapide a legii electorale, pentru că s-ar apropia un anume eveniment, rămas nenominalizat. Și nici evocarea sumei de 4 miliarde de euro pentru investiții, care au început deja să fie dirijate spre teritoriu.
Singura mare problemă a acestor anticipate este că nu ar clarifica foarte mult raportul de forțe de pe scena politică, lăsînd deschis drumul unor alianțe nebănuite acum. Presupunînd, bunăoară, că procentele din sondaje ale partidului lui Dan Diaconescu sunt reale, acesta ar putea avea un cuvînt important în noua conjunctură; dacă nu sunt reale, e greu de spus încotro se vor ”scurge” ele la alegeri.

Cîștigul personal al lui Băsescu
În fine, Băsescu ar mai putea rezolva o problemă cu anticipatele, în afara prezervării PDL la o cotă rezonabilă. E vorba de posibilitatea instituirii unei coabitări personale cu nouă alianță de guvernămînt, care să elimine spectrul suspendării sale pînă în 2014, o amenințare încă reală. Chiar dacă asta ar însemna să cedeze PSD ori PNL, ca potențiali aliați, postul de premier deținut acum de PDL. Cu încă patru ani de guvernare de aici încolo, fie și ca vioara a doua, democrat-liberalii ar bate un veritabil record al șederii la putere în deceniul 2005-2015, ceea ce, să recunoaștem, nu e de colea. (Bogdan Tiberiu Iacob)