Si Dan Voiculescu vrea iesirea PSD de la guvernare
0 comentarii / 1296 vizualizări / 28 septembrie 2009
Vocile care solicită ieşirea PSD de la guvernare se înmulţesc cu fiecare oră care trece. De data aceasta, e rândul conservatorilor lui Dan Voiculescu să ceară aliaţilor „mai mari”, respectiv pesediştilor, să sară din barca Guvernului bicolor. Potrivit unor surse din conducerea PC, conservatorii i-au transmis lui Mircea Geoană că vor musai o întâlnire tete-a-tete în cursul zilei de astăzi, ca între parteneri, pentru a-i argumenta necesitatea ieşirii iminente de la guvernare. Aflaţi în discuţii aprige de partid, după decapitarea ministrului Nica, social-democraţii au hotărât să dea curs şi invitaţiei lansate de conservatori. De altfel, potrivit aceloraşi surse, nu este prima oară când PC solicită ieşirea de la guvernare. Pe de altă parte, aflat în pragul demarării campaniei electorale, Geoană trebuie să dea dovadă de diplomaţie şi tact în condiţiile în care Dan Voiculescu reprezintă, în continuare, un important factor de sprijin, din postura de patron al trustului mediatic Intact. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza