CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8743 RON DOWN | 1 USD = 4.1768 RON DOWN | 1 GBP = 5.4111 RON UP

…si Sandra Bullock in rolul lui Tal Silberstein

3 comentarii / 7794 vizualizări / 15 martie 2016

Un film american proaspăt realizat ar putea deține cheia alegerii lui Traian Băsescu în 2004, ceea ce a marcat începutul unei ere extrem de agitate pentru România, nici azi încheiată. Una în care s-a cimentat relația cu SUA și, în egală măsură, s-au pus bazele unei campanii naționale anticorupție, călduros salutată, inițial, dar din ce în ce mai controversată, cu trecerea timpului.

Spre finele anului trecut are premiera producția hollywoodiană ”Our brand is crisis”, în traducere liberă ”Suntem experți în crize” ori ”Suntem buni la ”vîndut” crize”, cu Sandra Bullock și Billy Bob Thornton în rolurile principale. Subiectul, pe scurt: o echipă americană de strategi e angajată să ducă la președinția Boliviei, în alegeri, un politician, Castillo. Cam bătrîn, cam expirat, suspectat de pro-americanism într-o țară nu tocmai leșinată după Unchiul Sam, arogant, agresiv, inabordabil, rupt de viețile oamenilor de rînd și care, pe deasupra, mai fusese președinte în trecut, fără să fi rupt gura tîrgului.
Înțelegînd că omul nu are șanse în fața contracandidaților mai proaspeți și mai dinamici, echipa pornește de la ideea ”nu schimbi omul după poveste, schimbi povestea după om”.
”Cînd alegătorii caută speranță se îndreaptă întotdeauna spre tipul cel nou. Dar cînd le e teamă, caută un lider pentru vremuri de război” spune personajul Sandrei Bullock, unul dintre consilieri. Cu alte cuvinte, un politician dur, gata se luptă, care nu are timp de prostii și de finețuri. Pentru că țara e în criză. Și în criză, trebuie să lupți.

Era Bolivia în ”criză”?

Nu mai mult decît oricînd, nu mai mult decît alte țări din jur. O țară latino-americană săracă de cînd se știe se cheamă că e în criză perpetuă, deci, nimic nou sub soare.
Dacă știi, însă, cum să împachetezi mesajul respectiv, ceea ce e la ordinea zilei poate căpăta caracterul de ”extraordinar”.
Și americanii au știut cum să o facă, folosind toate canalele la îndemînă, televiziunea, ziarele, radiourile, internetul, mitingurile etc.
Cetățenilor li s-a înfipt în cap ideea că Bolivia se află pe marginea prăpastiei și numai omul providențial o scoate de acolo. Iar Castillo e omul providențial, spre deosebire de adversarul său care ”nu are substanță”-. Cînd îl pocnește pe un cetățean care îi aruncase ouă, echipa de campanie îl prezintă ca pe un dur care nu ezită să riposteze. Un luptător.

”You may not like him, but he’s got balls and he is the only choice”.

În egală măsură, americanii îl instruiesc pe Castillo să meargă pe cartea unei sincerități brutale în fața camerelor de luat vederi, să recunoască probleme pe care le avusese în trecut și, mai ales, să plîngă în direct la TV.
În plus, el trebuie să-și ia angajamentul că nu va semna acorduri cu FMI, pe care populația le respinge vehement. Și o face fără ezitări.
Spre stupoarea întregii lumi, Castillo cîștigă. Meritele super-echipei de consilieri americani. Punct final.

Asta, pentru spectactorii americani ai filmului. Cei români sunt rugați să mai rămînă nițel în fotolii, că apar surprize.
Cum ar fi informația că filmul e bazat 100% pe o poveste reală, chestie pe care, acum 10 ani, s-a făcut un documentar cu același nume, relatînd povestea de succes a echipei de americani care, în 2002, l-a dus la victorie, în Bolivia, pe Gonzalo Sanchez de Lozada.

Untitled

Scenă din documentarul ”Our brand is crisis” – 2005

O echipă din care făceau parte, țineți-vă bine, Tal Silberstein, Stanley Greenberg ori Jeremy Rosner.

Oameni care au lucrat, într-o formă sau alta, în ultimii 14 ani pentru Traian Băsescu.

Ar putea exista o legătură între alegerile din Bolivia și vreunele din România?

În opinia noastră, da.
Să o luăm metodic.
La foarte scurt timp după marele succes de la alegerile din Bolivia, din 2002, Băsescu și Silberstein au o întîlnire la Viena, în urma căreia al doilea acceptă să lucreze pentru primul.
Alegerile din 2004 îl găsesc, mai apoi, pe Silberstein în echipa lui Năstase, motivul despărțirii de Băsescu fiind, zice se, banii.
Nu e imposibil ca Silberstein să fi fost un pion otrăvit infiltrat de americani în tabăra lui Năstase, în realitate lucrînd, pe mai departe, pentru Băsescu. Asta ar explica și împăcarea fără probleme după ce Băsescu a ajuns președinte și continuarea colaborării poate și în ziua de azi.
Chiar și dacă Silberstein ar fi trecut, însă, pe bune în tabăra lui Năstase, e cert ca strategia pentru Băsescu și Alianța DA, din 2004, a  fost elaborată cu mult timp înainte.
Iar acea strategie a însemnat, ca și în Bolivia, conturarea impresiei publice că România e într-o criză profundă, care reclamă măsuri urgente și hotărîte.

În 2004, România încheiase cu succes negocerile de integrare în UE, economia mergea bine, protecția socială la fel, dovadă că pînă și Băsescu a recunoscut, mereu, că guvernul Năstase a fost unul eficient economic.
Ca să aibă succes, Băsescu și ADA au avut nevoie de altceva.
De o ”criză”.
O criză provocată de corupție.
O corupție care ar fi ajuns la cote amețitoare, inimaginabile, devastatoare și care amenință existența și viitorul țării. O corupție reală, dar care să fie mult exagerată, pentru a servi scopurilor unei anumite grupări politice.
Mesajele politice în acest sens au început încă de la finele anului 2003 și s-au accelerat în debutul lui 2004.
Angajamentul Aliantei PNL-PD, semnat de Stolojan și Băsescu, stipula că:

– majoritatea romanilor traieste in saracie si nesiguranta
– increderea in sistemul democratic slabeste;
– coruptia a devenit un flagel;
– pe fundalul coruptiei generalizate, al esecurilor reformei economice si al saracirii populatiei, demagogia nationalista este in plina ascensiune;
– guvernarea PSD, ineficienta si corupta, genereaza inegalitate sociala, mentine deficitele economice si adanceste decalajele fata de tarile europene.

Presa se plia, vertiginos, pe noul mesaj, începînd cu celebrul serial dedicat lui Ciucurel Pasha, alias Năstase, publicat de Evenimentul zilei, cel mai important ziar al vremii. Un ziar abonat pînă atunci la publicitatea guvernamentală.
Mesajele lui Băsescu ținteau aproape exclusiv corupția, de la slogane gen ”Arde-i pe corupți” la atacurile din zori în seară la ”băieții deștepți” ai afacerilor, la ”mafia personală a lui Năstase” etc. (Mai toți re-evaluați ulterior)
În timp ce, la Cluj, Emil Boc punea pancarte la primărie ”Aici nu se ia mită”, la București, Băsescu vorbea de țepele din Piața Victoriei în care îi va înfige pe corupți și de miniștri PNL-PD pe care îi va strînge, ca președinte, cu mîna lui de gît dacă îi prinde cu șpăgi.
Ca și candidatul bolivian, Băsescu a plîns în direct la TV, ori a avut crize de sinceritate autocritică, deplîngînd soarta românilor nevoiți să aleagă între doi foști comuniști, el și Năstase. Ca și sud-americanul, era prezentat ca avînd ”c…ie”.

Sunt similitudini mult prea evidente cu strategia de campanie din Bolivia ca să nu ridicăm din sprîncene.
E foarte probabil ca, în filmul artistic, Sandra Bullock să fi fost chiar interpreta consilierului Silberstein. Nu este în prima linie a conducerii echipei, dar are idei tăioase și eficiente. E genul de consilier care agreează strategia atacurilor directe, inclusiv la persoană, al scotocirii nemiloase în trecutul opozanților, al mesajelor dure, într-un cuvînt, calcă pe cadavre. Ori, se știe, exact asta e tipologia lui Silberstein. Documentarul ”Our brand is crisis” îl surprinde pe consilier, bunăoară, în toată splendoarea explicînd echipei de strategi despre ce trebuie, dar mai ales, despre ce nu trebuie să se vorbească în mitingurile clientului lor, pentru a putea păcăli electoratul.

Spuneam că, după episodul Năstase, Silberstein a revenit la colaborarea cu Băsescu, împreună cu Stanley Greenberg și Jeremy Rosner, membri, și ei, ai fostei echipe ”boliviene”. În mai 2014, noul partid al lui Băsescu, Mișcarea Populară, defila cu o serie de cercetări sociologice realizate de echipa americană “Greenberg Quinlan Rosner Research”, în timp ce Băsescu însuși figura, ca președinte, drept client al firmei pe siteul oficial al acesteia.

În prezent, Silberstein e căutat cu mandat de arestare de către DNA pentru afaceri oneroase de zeci de milioane de euro făcute în România în mandatul lui Băsescu. Am crede, dacă am avea imaginație bogată, că s-a găsit o cale ca strategul să fie recompensat corespunzător pentru aducerea lui Băsescu la Cotroceni. Dar nu avem atîta imaginație.

Ne vom mulțumi, doar, să spunem că, imediat după victorie, bolivianul Lozada a bătut palma cu americanii spre a le vinde ieftin gazul țării sale. Un an mai tîrziu, a trebuit să demisioneze pe fondul revoltelor de stradă.
Băsescu a bătut și el palma cu licuriciul american, dar și-a dus mandatele pînă la capăt.
Chiar dacă versiunea lui de anti-corupție a ajuns, conform Stratfor, să amenințe stabilitatea politico-economică și socială a țării, iar capitalul autohton e, practic, lichidat.

Românii, spre deosebire de bolivieni, se lasă mai greu convinși să iasă în stradă. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. seamana cu haosul din sua care il va aduce la putere pe donald trump. prea seamana trump cu bolivianul si cu basescu

  2. Excelent articol!Din pacate , prostimea pune botul in continuare la astfel de „strategii”!Asa a castigat si Iohannis in 2014, la fel l-au dat jos pe Ponta (meritat, de altfel) , cu „teama” de rusi ne stapanesc politic si economic!

  3. Replica esentiala din film: „Daca votul ar schimba vreodata ceva, l-ar scoate in afara legii!”.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *